Ce este Las Fallas de Valencia?

Las Fallas este o sărbătoare a Comunității Valencia care, în luna martie, transformă străzile orașului într-un muzeu de artă stradală.

Alături de cele aproape 800 de monumente din lemn, carton și alte materiale inflamabile, care umplu străzile, muzica, praful de pușcă, bubuiturile spectacolelor pirotehnice, focurile de artificii și hainele tradiționale, fac din această sărbătoare un unicat la nivel internațional.

Scurtă istorie

Începutul ”Las Fallas” nu este cert ca dată, dar se celebrează constant de aproximativ 200 de ani.

Se presupune că își are originea în obiceiul dulgherilor și tâmplarilor de la sfârșitul sec. XVIII, care, în ajunul sărbătoririi patronului de breaslă, Sf. Iosif, scoteau în fața atelierelor sau în stradă resturile de lemn nefolositoare și le dădeau foc.

Acesta este și motivul pentru care și astăzi, ”La crema”, ultima zi a festivității și apogeul, când se incendiază monumentele statuare este întotdeauna pe 19 martie.

De-a lungul timpului, sărbătoarea a devenit o atracție turistică de interes internațional, în 2016, fiind inclusă de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității.

Actele și manifestările Las Fallas

Deschiderea

Oficial, ”Las Fallas” începe în ultima duminică din februarie a fiecărui an, prin actul numit Crida”. Evenimentul cuprinde, de fapt, două ceremonii care marchează deschiderea: cea oficială laică și cea religioasă.

În dimineața aceleiași zile, devreme, are loc manifestarea intitulată Deșteptarea. Scopul ei este de a trezi locuitorii pentru a lua parte la sărbătoarea ce va veni. Mai multe despre ea, poți citi aici și îți recomand, ca și curiozitate, să vezi despre ce e vorba. Este ….. unicat.

Festivitatea de deschidere Las Fallas 2019.

Începând cu 1 martie urmează 19 zile pline de foc, pulbere, foc, muzică, artă, tradiții. Datorită diversității manifestărilor sale, se spune despre Las Fallas că este o sărbătoare pentru toate simțurile.

Specificul sărbătorii și aglomerația pe care o generează (orașul se umple de turiști și spanioli veniți din toată țara), împarte orașul în două: cei care o iubesc și cei care o detestă. Sunt locuitori care chiar părăsesc orașul Valencia în această perioadă.

Alte manifestări

Expoziția ninot

În perioada 2 februarie-15 martie, are loc Expoziția de Ninot. În valenciană, ”ninot” înseamnă ”păpușă”. Fiecare asociație va ridica în stradă un grup statuar format din ”păpuși”. În cadrul expoziției, ele prezintă un ninot considerat reprezentativ pentru întregul monument.

În general, ninotii au o reprezentare umană, sunt personaje politice, istorice, din realitate și sunt realizate într-un stil burlesc sau ironic. Sunt fabricate din materiale combustibile (carton, lemn, hârtie, țesături, polistiren expandat etc.) pentru ca în noaptea de 19 martie, după câteva zile de expunere pe străzi, să ardă împreună cu falla din care fac parte.

Mascletá

Între 1 și 19 martie, zilnic, la ora 14:00, în Plaza del Ayuntamiento, Piața Primăriei, mii de oameni se adună pentru a urmări o mascletà, un spectacol de pulbere, zgmot și explozie.

Castele de foc

În perioada 15-18 martie, la miezul nopții și la 01.30, au loc focuri de artificii, numite ”castillo de fuego”, castele de foc, în traducere. De fapt, sunt focuri de artificii, unele impresionante. Grandios este cel din ”Nit del Foc”, noaptea de foc în valenciană, care are loc între 18 și 19 martie, înaintea ultimei zi a Las Fallas, ca un preambul al marelui final.

Premii 

În zilele de 14-15 martie se decid ninotii câștigători infántil și adult. Ei sunt expuși în grupurile statuare cărora le aparțin, dar înainte de incendiere sunt duși în muzeul ninot. În Muzeul Faller, Museo Fallero, se păstrează ninot câștigători din ultimii 60 de ani.

Data de 15 martie marchează și un alt moment important: ”La plantá”. Începe montarea ultimilor ninoti și finalizarea monumentelor. Această zi reprezintă și începutul unei noi etape, cunoscute sub numele de ”Săptămână falleră”. Este perioada cea mai intensă și plină de manifestări, ritmul de desfășurare devenind tot mai alert.

Montarea monumentelor

De la simple reprezentări ale unor personaje, grupurile statuare, fallas-urile, au ajuns să fie adevărate piese de teatru statice. Fiecare are o temă concretă, care se completează și dezvoltă cu momente, personaje din actualitate, reprezentate într-un mod satiric.

Monumentele pentru adulți pot avea între 20 și 30m înălțime, putând chiar depăși aceste dimensiuni, au multe personaje și în general se desfășoară pe o suprafață extinsă. Cele pentru copii, de obicei nu depășesc 4m înălțime, iar temele lor au scop educativ.

Un monument de Las Fallas 2019

Până pe 19 martie, ultima zi a festivității, toate monumentele sunt deschise publicului spre vizitare.

Ofranda pentru Virgen de los Desamparados

”Ofrenda a la Virgen”este manifestarea religioasă din cadrul Las Fallas.

Virgen de los Desamparados este patroana orașului Valencia. 

Înaintea datei de 17 martie, în Plaza de la Virgen (Piața Fecioarei) se ridică un cofraj de lemn, ce reprezintă Fecioara cu pruncul în brațe.

Chipul ei și pruncul sunt singurele părți realizate din metal și pictate. Corpul, făcut din lemn, are o formă de trunchi de con.

Statura Fecioarei are între 14 și 15m. Buchetele de flori depuse sunt prinse în cofraj și vor forma acoperemântul și mantia Fecioarei. Culorile lor fiind limitate la trei: alb, roșu și roz.

La finalul procesiunii, statuia Fecioarei arată ca în foto.

Arderea monumentelor

Noaptea de 18 spre 19 martie este denumită și ”Nit de la Cremà”, noaptea incendierii.

Arderea monumentelor se face după un anumit program: la 22.00 se ard fallas-urile pentru copii, la miezul nopții cele pentru adulți, la 00.30 falla câștigătoare a premiului cel mare și, după un spectacol de artificii, la 1.30 vine rândul pentru falla municipal, din Piața Primăriei.

Importanța Las Fallas

Las Fallas atrage un număr impresionant de turști în fiecare an. Se spune că pe durata sărbătorii, populația orașului Valencia se dublează. Dincolo de aspectul economic, o consecința importantă  o reprezintă continuitatea tradițiilor valenciene. Prin intermediul acestei sărbători au fost păstrate meșteșuguri care altfel ar fi dispărut.

Cu toate componentele sale mai mult sau mai puțin vizibile, de la muzica tradițională ce umple străzile cu sunetele inconfundabile de tabal și dolçaină, la conservarea costumelor tradiționale valenciene din sec. XVIII și XIX și trasmiterea meșteșugului fabricării lor, a accesoriilor, până la perpetuarea spiritului de comunitate și de autor colectiv, La Fallas s-a transformat într-un dinamic muzeu etnografic în aer liber. Cei care participă la crearea lui, dar și simplii turiști, sunt martori la istoria unei comunități al cărei spirit renaște an de an mai puternic din cenușa propriei creații.

One thought on “Ce este Las Fallas de Valencia?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8484