Trei locuri noi și inedite în Valencia

Cum am primit recent două mesaje de la persoane care au fost sau sunt în Valencia spunându-mi că au ratat să vadă sau să participe la evenimente postate de mine pe Facebook (deși le menționasem în articole), am zis să dedic un articol unor locuri inedite și relativ noi din oraș.

Se referă la petrecerea timpului liber, iar două dintre ele au o existență temporară.

Să vedem despre ce este vorba!

Pavilionul din Plaza del Ayuntamiento

În anul 2022, Valencia este Capitala Internațională a Desenului.

Pentru a marca momentul, în Plaza del Ayuntamiento a fost ridicat un pavilion numit Ágora València.

Este o construcție modulară cu o suprafață de 350 de mp, făcută din lemn și tije ceramice, proiectată de arhitectul valencian Miguel Arraiz.

Scopul construcției este de a aduce creativitatea mai aproape de public și de servi drept vitrină pentru designul valencian în acest an.

Acoperișul are un design ondulat care simbolizează valurile Mării Mediterane și este luminat noaptea așa cum farurile ghidează navele de-a lungul coastei.

Pavilionul va rămâne în Plaza del Ayuntamiento până la sfârșitul anului 2022.

Aici poți să afli mai multe despre manifestările în cadrul ”Valencia, Capitala Internațională a Desenului” sau despre activitățile pe care le va găzdui Agora.

Informații utile

– Locație: Plaza del Ayuntamiento

– Perioada: până la sfârșitul lui decembrie 2022.

– Accesul gratuit, 24h din 24h.

Cum ajungi în Plaza del Ayuntamiento ( Piața Primăriei)

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

În fiecare duminică, până pe 31 iulie 2022, metroul și tramvaiul în Valencia sunt gratuite!

Cum să ajungi cu metroul dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici. Despre cum să circuli cu Metrovalencia și tranvía, citește aici.

Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Despre EMT citește aici.

Știai că autobuzelel EMT circulă și noaptea și în afara Valenciei? Citește aici.

Cum poți folosi Valenbisi ca turist, afli în aecst articol.

* * * 

Mai jos un video pe care l-am înregistrat în una din seri.

Proiecții pe o instalație gigant 

Pe o cortină circulară de 8 m înălțime, au loc proiecții cu momente, imagini din Valencia, dar și în legătură cu design-ului (relativ la faptul că Valencia este Capitala Internațională a Desenului în acest an).

Imaginile sunt proiectate fie pe muzică, fie sonorul este asociat fenomenului prezentat (pe flăcări se aude sunetul focului).

Ecranul este compus din 5.600 de tije de silicon suspendate de un inel de 18 m diametru.

Imaginile proiectate pot fi vizualizate atât din interior, cât și din exterior, rezultatul fiind o experiență de 360 ​​de grade.

Proiectul se numește Ron Arad 720º și face parte din programul oficial al World Capital Valencia Design.

Piesa aparține designerului și arhitectului israelian Ron Arad.

  • Ron Arad a fost șef al Departamentului de Design la prestigiosul Royal College of Art din Londra, în 2013 a fost ales academician de onoare la Royal Academy of Arts din Londra și a expus în muzee precum MOMA din New York sau Centre Pompidou din Paris.

Informații utile

– Locație: La Marina de Valencia, lângă Tinglado 2

– Perioada: Până pe 28 august 2022.

– Program: De luni până duminică de la 21:30 la 01:00 – șapte proiecții, la fiecare jumătate de oră.

– Accesul gratuit.

În foto, imagini din tipul proiecțiilor.

Cum ajungi la Marina de Valencia

  • Cu autobuzele companiei publice de transport EMT liniile 19, 31, 32, 92, 99, 95.
  • Cu metroul, linia 5 și 7 până la stația Maritim Serreria, distanță de mers pe jos 600 m.
  • Cu tramvaiul, liniile 4 și 6 până la stația Las Arenas, distanță de mers pe jos 300 m.
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiată stație: Veles e Vents.

* * *

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Localul din Valencia care a câștigat locul I pentru cel mai bun burger din Spania!

Café del tiempo, cafea valenciană de vară

* * *

Caixa Forum Valencia – Agora din Orașul Artelor și Științelor

Clădire ce poartă marca Santiago Calatrava, inaugurată în 2009, Agora a fost concepută pentru a servi drept spațiu multifuncțional, pentru congrese, convenții, conferințe, concerte sau manifestări sportive.

După ce mulți ani a fost închisă, în vara 2022 a fost redeschisă sub emblema grupului de companii Caixa, care o și administrează (de aceea i se mai spune și CaixaForum València).

Are peste 80m înălțime, se întinde pe 5000 de mp și poate primi 6000 de persoane.

Cele două săli de expoziție, între 400 și 700 de mp, găzduiesc expoziții despre civilizații antice, dezvoltări tehnologice precum inteligența artificială și mostre artistice din diferite discipline

Arhitectura interioară este refăcută, spațiul pare dintr-un film științifico-fantastic.

Amenajarea și repunerea ei în funcțiune a implicat o investiție de 19 milioane de euro.

Fotografiile aparține Caixaforum.org

 

   

 

Este dedicată tot evenimentelor culturale.

zduiește cea mai mare grădină verticală interioară din Europa, în suprafață de 700 m².

Creată de expertul botanic Ignacio Solano, arhitectul celei mai mari gradini verticale din Grecia și a celei mai mari gradini verticale din lume in Bogotá, ecosistemul vertical conceput de el dă viață impresionantului interior al Ágorei.

În formă de balenă, grădina are o floră și microfaună unice.

Această grădină a pus Valencia pe harta lumii cu orașele care au cele mai frumoase grădini.

Iată harta celor mai frumoase grădini din lume (foto aparține Conde Nast Traveller).

Informații utile

– Locație: Plaza Num 130 Res Urb, 124B, 46023, Valencia – în cadrul Orașului Artelor și Științelor – La Ciudad de las Artes y de las Ciencias

– Perioada: Permanent

– Program: Luni-duminică de la 10:00 la 20:00. În zilele de 24.12 și 05.01 – 10:00-18:00.

  • Închis: 25.12, 01 și 06.01.

– Intrare: 6 euro/persoană.

  • Biletul de intrare asigură accesul la tot spațiul, dar și la expozițiile curente.
  • Biletele pot fi cumpărate aici.
  • Intrare gratuită: 09.10, 19.03, 18.05.

– Programul expozițiilor: aici.

Cum ajungi la Caixa Forum Valencia

  • Cu autobuzele publice EMT numerele: 15, 95 (stația 2052 – Àgora sau 2043 – Àgora ), 24, 15, 25, 35, 95  (2053 – Museu de les Ciències sau 2042 – Ciutat de la Justícia), 94 (1745 – Albereda (riu) – Museu de les Ciències)
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 50 (Autopista del Saler – Antonio Ferrandis (C.C. El Saler)), 52 (Luis García Berlanga Martí – Menorca), 53 (Alameda – Pintor Maella).

Concerte de muzică live

– 02-31 iulie – a 25-a ediție a Festivalului de Jazz Valencia. Info și bilete aici.

– Pe grupul de Facebook Valencia Live Music Bars afli ce concerte sunt în oraș.

– Despre spectacole de flamenco în Valencia, aici.

Programul concertelor și al festivalurilor care au loc în această vară în Valencia, îl vezi aici.

* * * 

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Ce mai poți face în iulie și august în Valencia

Programul și activitățile nocturne ale piscinelor municipale în aer liber din Valencia, le poți afla aici.

Expoziția Jurassic Creatures

În perioada 10.06 – 17.08, Kinepolis Paterna găzduiește o expoziție cu o varietate de dinozauri animatronici în mărime naturală.

Expoziția are o zonă de cinema în care copiii pot învăța despre viața dinozaurilor, dintr-un documentar de 30 de minute și două scurtmetraje animate de câte 7 minute.

Informații utile

– Adresă: Avenida de Francisco Tomás y Valiente s/n, 46980 Paterna, Valencia.

– Program: Deschisă în fiecare zi, la datele menționate, de la 17:00 până la 22:00.

– Bilete: Preț unic adulți și copii – de 8 €, Copiii 0 – 2 ani intrare gratuită.

Sport pe plajă, gratuit, cu instructor

În perioada 1 iulie – 31 august 2022, ambele zile inclusiv, de luni până vineri, au loc ore de sport.

  • Locație:  Pe plajă, lângă facilitățile Valencia Beach Bol, în dreptul clubului de noapte Akuarela Playa – Paseo Maritimo nr.10.
  • Durata: 1h, de luni până duminică, dimineața și seara (vezi foto).
  • Intrare gratuită, nu necesită nici programare.
  • Clase de yoga, Tai Chi, pilates fitness latino, program sportiv pentru vârstnici.

* În foto, programul cu orele și tipurile de sport.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

În Valencia, vei vedea scris orxata/orchata /horchata! Despre ce e vorba afli aici.

Despre așa numita mică Veneție a Valenciei, afli mai multe aici.

Știi că Valencia are și ea o Capelă Sixtină? Despre ce este vorba citește aici.

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia nr. I în Spania la plaje cu steag albastru

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Cu trenul în Valencia și împrejurimi

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com

Foto: Fotografia articolului aparține Valenciana.ro

3 thoughts on “Trei locuri noi și inedite în Valencia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1461