Când să vizitezi Valencia

Dacă te întrebi când să vizitezi Valencia, în ce perioadă sau lună a anului, răspunsul meu nu te va lămuri deloc: depinde de ce vrei să faci și de ce vii!

Pentru a-ți răspunde la întrebare, trebuie să știi care sunt nevoile tale de turist în Valencia.

Ce fel de turist ești?

Dacă ești vizitatorul neobosit care nu ratează niciun muzeu, atunci nu vei fi condiționat de vreme.

Dacă vrei însă să vizitezi obiective turistice și să simți orașul, plimbându-te, atunci starea vremii te va interesa.

Dacă ești un iubitor de plajă și soare, atunci trebuie să te orientezi pe o anume perioadă, cea de vară.

Vremea în Valencia

Datorită locației sale pe coasta mediteraneană, Valencia este un oraș cu o climă blândă, care are parte de soare 300 de zile pe an. Temperatura medie pe parcursul anului este de 18⁰ C. Din punct de vedere meteorologic este un oraș cu o ofertă foarte mare de soare,  10 luni pe an (excludem ianuarie și februarie, cele mai friguroase).

Cel puțin din punct de vedere statistic, pentru că în ultimii ani, vremea a adus surprize, iar anul 2021 a fost un an al fenomenelor extremelor.

Dacă ești un ghinionist, poți avea parte de cea mai urâtă săptămână din an! Spre exemplu, anul acesta, în 2019, săptămâna dinaintea Paștelui, 05-12.04, în regiunea valenciană a fost o vreme cumplită: cod portocaliu de furtuni și vânt, în anumite localități cantitatea de apă a ajuns la 140l/mp!! În Valencia a bătut atât de rău vântul că faleza a ajuns să aibă dune de nisip din cel luat de pe plajă, aproape 4 zile a plouat fără oprire și toate actele religioase care tradițional aveau loc în stradă, au fost anulate. A avut loc fenomenul cunoscut sub numele de gota fria. El își face apariția primăvara, de obicei martie, și toamna, prin septembrie și durează maxim o săptămână.

Dacă îți iei bilet de avion cu câteva luni înainte, nu ai cum să știi cu exactitate, chiar dacă verifici starea vremii. E o chestiune ce ține de noroc! Dacă vii din scurt, atunci poți verifica starea vremii. Îți recomand site-ul Agenției Statale Meteo, AEMET (link-ul duce direct pe prognoza pentru Valencia).

Să luăm pe rând toate perioadele anului și să vedem cu ce temperaturi avem de-a face. Statistic, dar și realist vorbind …. Și apoi vei decide singur când să vizitezi Valencia.

Primăvara

Să vizitezi Valencia primăvara? După mine este perioada cea mai plăcută a anului.

Perioada martie-mai, chiar și început de iunie, este una favorabilă turismului în aer liber în oraș: temperaturile sunt plăcute, soarele încă nu are putere și ploile sunt și ele rare spre inexistente (dacă nu prinzi o gota fria).

Vremea îți permite să-ți împarți timpul în diverse activități, în aer liber, dar și în interior. Vizitezi muzee, te relaxezi citind sau plimbându-te în Parcul Turia, stai la o terasă sau te plimbi pe malul mării, vezi un apus de soare în Albufera sau să te bucuri de mirosul portocalilor înfloriți (mai-iunie prima parte).

Dacă vrei să te bucuri de oraș, să îl vizitezi, dar să și experimentezi cultura locală, îți recomand luna martie. Atunci are loc sărbătoarea ”Las Fallas”, sărbătoare unică pe plan internațional, inclusă în patrimoniul UNESCO. În perioada 15-19  martie, ultimele zile ale sărbătorii, Valencia devine un muzeu de artă stradală.

Dacă ai ales să vii în această perioadă din luna martie, atunci pregătește-te pentru agitația și ”nebunia” specifice sărbătorii. În ultimii ani numărul turiștilor a crescut foarte mult, astfel că în preajma anumitor monumente, în ultimele zile, este extrem de dificil să te miști în preajma monumentelor.

Vara

Ești iubitor de plajă și mare sau de temperaturi înalte? Sigur vei prefera să vizitezi Valencia în lunile de vară. La plajă se poate sta până după ora 20, iar dacă ești o persoană activă, aici vei găsi locuri amenajate special pentru fotbal și volei, la fel și pentru copii.

Serile le poți petrece plimbându-te prin centrul vechi al orașului sau la terasele aflate peste tot. De fapt, în perioadele de vară, orașul se activează abia după ora 8 seara. Temperatura este mai scăzută, briza mării pare a răcori tot orașul. În centru și pe faleză devine atât de animat, că ai impresia că atunci începe o nouă zi.

Toamna

Dacă ești una dintre persoanele active, căreia îi place să străbată orașul la pas, îți recomand lunile de toamnă. Dacă în septembrie temperaturile mai rămân ridicate, soarele este totuși mai blând, iar diminețile și serile mai răcoroase. În octombrie, cu puțin noroc, s-ar putea să ai și condiții de plajă și  baie.

Iarna

Dacă vrei să vizitezi Valencia noiembrie este o lună în care probabilitatea să plouă este mare, iar în decembrie începe să se instaleze frigul care rămâne în oraș și în ianuarie. Dacă în mod obișnuit, temperatura medie în Valencia, în această perioadă a anului, era 16 grade, în 2020, diminețile, au fost și 6 grade, iar în 2021, în Comunitatea Valencia a nins. În 2018, în decembrie au fost însăși 20 de grade!

Este bine să ai în vedere este că orașul are o umiditate foarte mare, cu o medie de 65% pe parcursul anului. Acest lucru face ca temperatura să fie resimțită mai puternic decât valoarea ei reală, lucru valabil atât pentru iarnă cât și pentru vară.

 

În loc de concluzii

Îmi doresc ca prin acest articol doar să îți atrag atenția asupra imprevizibilității vremii și nu să te sperii sau să sugerez că în Valencia vremea s-a schimbat tot timpul anuluiși nu mai este cald!

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Alte evenimente în Valencia

În perioada 25.11.2021-16.01.2022, poți trăi experiența ”Naturaleza Encendida”, un spectacol de lumini care cufundă vizitatorul într-o lume a fanteziei acvatice! Află despre ce e vorba aici!* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Din 26.11.2021 până pe 09.01.2022, proiectul inovator ”Grădina de Crăciun” transformă seara Grădinile Viveros, într-o experiență senzorială inedită, plină de luminnă, culoare și arome!

Despre ce este vorba, afli aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Visitvalencia.com.

* Fotografia articolului aparține autorului.