Ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 29-31.07

Sfârșitul de săptămână 29-31.07 aduce încheierea festivității ”Gran Fira de Valencia” – Marele Târg al Valenciei – și una dintre cele mai frumoase tradiții pe care eu le-am cunoscut aici: bătaia florilor.

Dar să luăm lucrurile în ordine cronologică! 🙂

Vineri, 29.07

Correfoc

Este o manifestare pirotehnică, întâlnită și la alte festivități publice, care îmbină dansul cu artificiile.

Străzile pe care va avea loc defilarea se vor umple de culoare, lumină, praf de pușcă și, nu în ultimul rând de demoni! 🙂

Manifestarea începe la ora 23:00 pe Calle Barcas, continuă prin Plaza del Ayuntamiento și Avenida Marqués de Sotelo pentru a se termina în fața Estación del Norte de València.

  • Spectacolul are participarea L’Infern Faller, Socarrats de Campanar, Dimonis de Montolivet și Colla de Dimonis de Massalfassar și a unei trupe de batucada.

Un lago de conciertos

Este vorba de tradiționalele reprezentații ale absolvenților Școlii de Muzică Berklee Valencia.

Ele au loc pe esplanada Muzeului Științelor (din Orașul Artelor și Științelor), începând cu ora 20:00.

Intrarea este liberă și gratuită.

  • Recomand să mergeți mai devreme, sunt puțin scaune dinsponibile și mult public.
  • Recomand și spectacolele, sunt pline de efervescența tinereții, emoții în fața publicului, bucuria terminării … și nu în ultimul rând, de talen.

Duminică, 31.07

”Batalla de las flores” – Bătaia florilor, este, după părerea mea, cea mai frumoasă tradiție din această zonă.

Manifestarea începe la ora 20:00 și are loc pe Paseo de la Alameda, aproape de intrarea în Grădinile Viveros.

Intarea este liberă și gratuită (biletele s-au epuizat).

Întâi are loc o defilare  a carelor alegorice, decorate de artiști falleri, pentur ca după premierea acestora, să înceapă bătaia cu flori propriu-zisă.

În urma ei va rămâne un covor de flor, de crăițe, pentru că sunt singurele flori folosite.

Începând cu ora 16.00, traficul va fi închis în zona Plaza América – Puente de las Floresîn direcția Jacinto Benavente – Puente l’Exposicion.

  • Se recomandă consultarea liniilor EMT, deoarece unele linii vor fi afectate.
  • Circulația autobuzelor EMT o poți verifica aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Iată un moment de la ”Batalla de las flores” din 2019, din timpul apradei carelor alegorice.

Summer Market

În perioada 28.07 – 14.08, Plaza de Tapinería găzduiește Summer Mkt.

Este vorba de o piață a telorndințe de vară la îmbrăcăminte, accesorii.

Intarea este liberă și gratuită.

Piața este deschisă de joi până duminică, de la 11:00 la 14:30 și de la 18:00 la 21:30.

Link eveniment aici.

Concerte de muzică live

– Vineri, 29.07, la Cafeneaua Etcetera, are loc un concert în direct desoul, funk, blues.

  • Intrare liberă. Detalii aici.
  • Localul este mic, intim, dacă vreți să rezervați loc, trebuie să sunați.

– Dacă vreți să vedeți un spectacol de flamenco, aflați informații de aici.

Programul concertelor și al festivalurilor care au loc în această vară în Valencia, îl vedeți aici.

– Sâmbătă și duminică, Ernesto Urra va sărbători cei 22 de ani de la venirea în Valancia (din Cuba) cu concerte. 

  • Informații pentru concertul de sâmbătă aici și pentru cel de duminică, aici.

Expoziție de pictură Joaquín Sorolla

Fundația Bancaja a inaugurat în iulie expoziția ”La edad dichosa” -”Epoca fericită”, prima trecere în revistă a reprezentării copilăriei în pictura lui Joaquín Sorolla.

Expoziția cuprinde 86 de lucrări ale pictorului valencian.

Lucrările prezentate provin din 40 de colecții publice și private în toată Spania, precum Muzeul Sorolla, Fundația Muzeului Sorolla, Muzeul Prado, Colecția Carmen Thyssen-Bornemisza, Muzeul de Arte Frumoase din Bilbao, Muzeul de Arte Plastice din Asturias sau Consiliul Municipal din Valencia, printre altele.

Expoziția poate fi văzută în Valencia până pe 13 noiembrie 2022.

Joaquin Sorolla este un pictor valencian foarte puțin cunoscut, de o mare valoare internațională și cu lucrvări de excepție. Lucrările lui, în general, dar mai ales cele cu momente de la malul mării, par fotografii.

Fundația Bancaja, cea care găzduiește expoziția, se află chiar la intrare în centurl vechi, istoric al Valenciei.

Informații utile despre Fundația Bancaja, aici.

În ”Trei locuri noi și inedite în Valencia” afli ce mai poți face în Valencia.

O bere, un mojito sau un vin seara, pe plajă

Dacă vrei să bei seara ceva chiar pe malul mării, poți să mergi la unul din barurile de pe plaja Patacona.

Primul, cum intri dinspre Malvarrosa e La Más Bonita.

Iată ce atmosferă era în una din serile lui iunie, a.c.

* * * 

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

În Valencia mănânci cel mai bun burger din Spania

Piscinele municipale în aer liber din Valencia, vara 2022

Din 24 iunie, petreceri tematice nocturne la Piscina Parque del Oeste!

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Gandia – cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia

La 70 km distanță sud de Valencia, se află localitatea-stațiune Gandia.

Până pe 30 august 2022, zilnic, de luni până duminică, în intervalul 17:00 – 22:00, orașul Gandia găzduiește cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia.

Expoziția se află în așa-numitul Espai Baladre de pe plaja Gandia, în interiorul parcului Baladre.

Expoziția constă în machete și diorame însumând peste 600.000 de piese LEGO, create de persoane fizice, majoritatea aparținând asociației fanilor Lego din Valencia, ValBrick RLUG (Recognized LEGO User Group).

La expoziție participă și câștigătorii concursului de televiziune LEGO MASTERS Spania.
Ca o contribuție specială la celebrarea a 130 de ani de la deschiderea portului Gandia (care va avea loc pe 22 octombrie 2022), a fost construită cu piese Lego clădirea portului, Grao Sheds.

Dacă informațiile de mai sus nu sunt suficiente pentru o vizită de o zi în Gandia, atunci am să îți spun că plaja de 6km a Gandiei este foarte frumoasă, personal îmi place mai mult decât Plaja Malvarrosa, Valencia. Nisipul este fin, plaja curată și apa Mediteranei mult mai curată. Iar chiringuito, barurile pe plajă sunt numai bune pentur relaxare! Iar faleza este și ea mare și frumoasă!

Tot la Gandia poți vizita și Palatul Ducal Borja.

  • Este un locul nașterii San Francisco de Borja, un palat gotic în stil valencian din sec. XVII, cu gresie originală ale vremii.
  • Este considerat unul dintre cele mai importante conace impunătoare ale Coroanei Aragonului.
  • Camera lui Francisco de Borja se păstrează practic așa cum era atunci.

Mai rămâne sigur, o chestiune de costuri, pentru că cel mai ieftin, cu autobuzul, presupune un cost de 18 euro/persoană dus-întors. Aceasta este una din rutele în care diferența de cost autobuz-tren este insesizabilă.

Informații utile

– Perioada: Până pe 3o august, zilnic, în intervalul 17:00 – 22:00.

– Locație: Espai Baladre – Carrer de la Rioja nr.10.

– Intrare gratuită.

– Contact și detalii: Pe site-ul expoziției, aici.

– La Gandia poți ajunge:

  • Cu autobuzele ALSA, link aici. Autogara în Valencia este pe Carrer de Menéndez Pidal, 13, 46009, Valencia. Stație de metrou apropiată Turia.
  • Cu trenul. Verifică aici.
  • Cu mașina, pe autostrada AP-7.

Mănăstirea San Jeronimo de Cotalba

Citește aici (e scurt) experiența mea inedită, s-ar putea să-ți placă! 🙂

* * *

Până pe 31.07, în Valencia poți călători gratuit cu metroul și tramvaiul, în Alicante și Castellon cu tramvaiul!

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Articole carte s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

San Juan del Hospital – cea mai veche biserică din Valencia

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com, Valenciabonita.es

Fotografia și înregistrarea aparțin Valenciana.ro.