Vineri, 20 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Paella

Paella, unul dintre simbolurile comunității valenciene, a depășit granițele gastronomiei, devenind emblema unei culturi și a unor obiceiuri. Având în vedere importanța și semnificațiile sale, autoritățile orașului Valencia au decis să-i dedice o zi specială. Vineri, 20 septembrie 2019 se va sărbători Ziua Mondială a Paella, eveniment aflat deja la a doua ediție.

Inițiativa a fost concepută cu scopul de a consolida Valencia pe harta bucătăriei mondiale ca destinație gastronomică și loc de origine al unui fel de mâncare recunoscut la nivel mondial. Obiectivul final al autorităților valenciene este de a include paella pe lista patrimoniului internațional UNESCO. Ziua de 20 septembrie va rămâne în calendarul valencian dedicată exclusiv acestui fel de mâncare.

Paella este însă mai mult decât un fel de mâncare, este o cultură și un mod de a trăi, este despre comunitate și plăcerea de a fi împreună.

Scurtă introducere despre paella

Paella a apărut în zonele rurale din Valencia între sec. XV și XVI, când țăranii găteau cu ingredientele pe care le aveau la îndemână, din câmp. Este un fel de mâncare de origine săracă, originar din Albufera, comunitatea valencia. În zilele noastre a devenit foarte popular în toată Spania, dar și în alte țări precum Argentina.

Paella se gătește într-o tigaie specială cu mânere, care de fapt a dat și denumirea mâncării. Alături de orez, paella valenciană sau paella tradițională valenciană conține pui, iepure, anghinare, ceapă, judía verde (fasole verde), garrofó (o fasole cu bobul mare), șofran și ulei de măsline. Asupra rețetei tradiționale există dispute, unii susținând că ea cuprindea și melci, dar ele nu sunt reprezentative pentru articolul de față.

Din prepararea tradițională făcea parte și focul cu lemne de portocal care dădeau mâncării o anume aromă și un miros caracteristic.

De-a lungul timpului tipurile de paella s-au diversificat, azi fiind cunoscute și paella de mariscos (cu fructe de mare) sau paella de verduras (de legume), paella cu orez negru, paella al horno (în cuptor).

Paella este un fel de mâncare care se mănâncă întotdeauna după-amiaza.

De ce 20 septembrie

Cum ingredientul principal al paella este orezul, a fost ales ca punct de referință momentul recoltării sale. Luna septembrie este cea în care începe recoltarea orezului.

Concursul Internațional de Paella din Sueca

Cu prilejul Zilei Mondiale a Paella, duminică, 15 septembrie, a avut loc Concursul Internațional de Paella din Sueca. Aflat la a 59 ediție, a adunat concurenți din Australia, Japonia, Mexic, Statele Unite ale Americii, Franța, Italia. Premiul cel mare a fost câștigat de Restaurantul Fuente Cerrada din Teruel. Pe locul al II-lea s-a clasat Restaurantul Goya din Valencia, iar pe al IIII-lea El Racó din Meliana.

Concursul din 2018 a fost câștigat de Restaurantul Bon Aire din El Palmar. Cei care vor să încerce o paella bună în Albufera, El Palmar, au acum, încă un local de referință.

În fiecare an, la nivel internațional, se alătura sărbătorii tot mai multe țări. Ziua Mondială a Paella va fi sărbătorită și anul acesta în New York și Tokyo, Londra, Shanghai, Tokyo, Miami, Buenos Aires, Moscova, Oslo Milano, Rotterdam sau Zurich. În Quito, în cadrul sărbătorii Festivalului Recoltei, se va organiza chiar un concurs de paella.

Programul unor orașe din lume care sărbătoresc Ziua Mondială a Paella îl poți vedea aici.

Sărbătoarea din Valencia

În Valencia, centrul manifestărilor va fi Plaza de Ayuntamiento. Începând cu orele 11.30, Piața Primăriei se va transforma într-o bucătărie deschisă în care bucătari din Alicante, Castellón, Segorbe, El Palmar, Sueca, Alcocebre, El Saler, Alzira își vor arăta măestria în prepararea diverselor feluri de paella. La finalul acestui showcooking, vor avea loc degustări gratuite a paella care au fost gătite.

Tot aici, în intervalul 20.00 – 21.30, grupul de rock valencian Bajoqueta Rock va susține un concert.

Cere o paella și primești una gratuit

Cu prilejul Zilei Mondiale a Paella are loc și campania Comparte tú paella! (Împarte paella ta!) O serie de restaurante sau localuri oferă o paella gratis pentru una comandată. Iată care este lista localurilor și intervalul orar în care campania este activă. Pentru o vizualizare bună, poți apăsa aici.

Hastag oficial

În scopul promovării Valenciei și Comunității Valenciene ca destinație turistică gastronomică va fi desfășurată și o campanie online. Pentru diseminarea mărcii proprii a Zilei Mondiale Paella s-a creat și un hashtag: #WorldPaellaDay sau #Worldpaelladay. Cu aceste hashtag-uri poți să îți faci și tu cunoscute experiențele culinare din Ziua Mondială a Paella, pe Facebook și pe Instagram.

Mai multe detalii pe site-ul oficial: www.worldpaelladay.org.

Reține ziua de vineri, 20 septembrie 2019, ca o zi importantă și setează-ți-o în calendar!! În Valencia cu siguranță vor avea loc manifestări dedicate zilei la diferite ore și în diverse cartiere.

Concurs internațional de paella

În cursul săptămânii trecute am aflat că vineri, 8 martie, va avea loc a XXX-a ediție a Concursului Mondial de Paella. Concursul a fost organizat de Falla Dr. J.J. Dómine-Port și de Ziarul ”Portul” și s-a adresat doar companiilor din sectorul logistic.

Entuziastă de acțiune și dornică să văd cums e face o paella la mama ei acasă, m-am prezentat la locație, pe esplanada stației vechi din El Grao din Valencia puțin după ora 14. Dar ce să vezi, mare mi-a fost mirarea când am aflat că intrarea se face doar pe bază de brățară. Am insistat în zadar, mi s-a spus că dacă nu am brățară nu pot intra, că nu se comercializează niciunde, a fost distribuită de organizatori participanților. Pentru că întreaga acțiune este, de fapt, privată…..

Cum domnul de la intrare nu a fost impresionat de explicațiile mele că am un blog și promovez Valencia, m-am adresat altuia. Mi-a spus că astea sunt regulile, dar că va chema pe cineva de la comunicare.

Maria-Luisa, de la falla organizatoare, nici nu m-a lăsat să îi explic prea multe, mi-a dat permis de intrare din partea presei, mi-a luat datele, adică numele meu și adresa blogului, mi-a spus câteva cuvinte despre concurs, la ce oră vine fallera mayor în caz că vreau să prind momentul și mi-a dat liber la umblat.

Cred că m-a copleșit entuziasmul celor prezenți (care l-a și întrecut pe-al meu) de n-am țopăit de bucurie printre focuri și paella.

Citisem că vor participa 9000 de persoane și că se vor face 600 de paella. Probabil așa a fost pentru că lume a fost câtă frunză, câtă iarbă. Cât despre atmosferă, tipic spaniolă: plină de pasiune pentru gătitul unei paella, de veselie, fîără nicio urmă de încordare concurențială.

 

 

În pofida atmosferei destinse, regulile au fost foarte clare: fiecărei firme i s-a atribuit un sector determinat. A fost obligatorie folosirea doar a ingrendientelor distribuite de organizatori, cu excepția rozmarinului care putea fi adus: orez, pui, iepure, legume, tomate, ulei, sare, coloranți, boia, apă și foc. Pentru a se evita deteriorarea asfaltului, nisipul a fost și el furnizat de organizatori, de asemenea mesele și scaunele. Participanții au putut să își aducă ustensilele de gătit, asemenea și băutura.

Participarea s-a făcut pe bază de taxă. S-au putut face și donații, toate fondurile strânse fiind donate instituțiilor și colegiilor care funcționează în acest domeniu (cel portuar).

Eu am plecat la puțin timp după ce a început să se prezinte juriului realizările culinare. Acesta a fost format din reprezentanți ai mediului de afaceri, instituțional și politic și bine-nțeles din fallera mayor și curtea sa de onoare.

Ceea ce nu știu este dacă membrii juriului au și gustat, pentru că nu vreau să mă gândesc la cum s-or fi simțit.

M-am plimbat printre concurenți și paella bolborosind pe foc, m-am îmbibat de miroul de fum și am văzut zeci de paella. Am remarcat creativitatea la nivel de dimensiune și nu de compoziție, pentru că tipurile de paella erau cele clasice. Majoritară a fosst paella valenciană (are pui, iepure, melci, pe lângă orez, desigur).

Cea mai mare paella din concurs a avut în diametru 2,5 m.

Toată acțiunea, premierea și petrecerea de după, s-au încheiat la ora 20:00. Am lipsit de la premiere, dar am reușit să văd premiile: sunt niște statuete care reprezintă un bărbat amestecând într-un vas mare de paella.

Cine a ieșit câștigător nu știu și probabil nu are nicio importanță. Ce contează și mă impresionează la acești oameni, este spiritul lor solidar, bucuria și plăcerea de a face lucruri împreună.

Mulțumesc sincer Mariei-Luisa, care mi-a permis să intru și să iau parte la marea petrecere!!