Centrul Racó de L’Olla, Albufera, în vizită la flamingo

Centro de interpretación (Centrul de interpretare) Racó de L’Olla  se află în inima Parcului Natural al Albufera, între Devesa și Albufer. Este o rezervație naturală care se întinde pe o suprafață de 50 ha, destinată conservării biodiversității din zonă.  Când am citit prima oară despre el, denumirea centrul de interpretare, m-a dus cu gândul la un loc în care se interpretează sunetele păsărilor. Nimic mai greșit, așa că nu te lăsa indus în eroare de denumire.

Ce este Centro de interpretacion Racó de L’Olla

Racó de l’Olla este un loc de cercetare, conservare și prezervare a biodiversității din zona Parcului Natural Albufera.

De cum intră în clădirea centrului, vizitatorul se pote informa despre ce înseamnă Albufera, cum s-a format, despre istoria ei și a oamenilor, dar și despre ce reprezintă pentru mediul înconjurător. Este organizată o expoziție cu fotografii și explicații la obiect, care sunt pe înțelesul oricui, nu sunt plictisitoare. Tot aici, rulează în permanență un film despre Parcul Natural Albufera, din păcate doar în limba spaniolă.

În spatele unei ferestre vei găsi angajați ai centrului care îți stau al dispoziție cu informații. Dacă nu ai nevoie de informații, cere harta (este gratuită). Pe o față are Parcul Albufera cu locurile de parcare, localități etc, iar pe cealaltă informații despre centru.

Clădirea principală are și un turn cu vedere panoramică asupra zonei, pe care l-am lăsat pentru finalul vizitei, după ce m-am plimbat prin centru. Având în vedere scopul și importanța lui, accesul publicului în centrul Racó de L’Olla este limitat.

După ieșirea din clădirea principală, o potecă largă și amenajată te duce la cele două spații destinate observării păsărilor. Ai impresia că ești într-o pădurice, pentru că drumul trece prin vegetație specifică zonei: pini înalți (unii foarte mirositori), ienupăr, mirt, cimbru, rozmarin, palmieri scunzi.

Cele două spații de observare a păsărilor au vedere directă către laguna din incinta centrului, unul mai aproape și altul mai departe. Primul este cel aflat mai la distanță. Prin binoclul pus la dispoziție am putut vedea flamingo, cormorani, rațe și multe alte specii a căror denumire nu o cunosc. Locul are însă afișe cu poze și text explicativ despre speciile de păsări care cresc acolo.

Cel de-al doilea spațiu amenajat pentru observare este închis și mai în interiorul lagunei. Păsările pot fi văzute mai de aproape. Locul dă spre o zonă mult mai populată. Am văzut stoluri întregi de flamingo făcându-și siesta.

 

După ce m-am urcat în turnul panoramic și am avut parte de o imagina mai amplă a Albufera, am plecat din centru încărcată de energie. Este un spațiu de liniște, în natură, care te rupe din ritmmul cotidian.

Dacă vrei să afli mai multe despre Albufera, atunci citește aici.

Informații utile

– Program: Luni – duminică în intervalul 09.00-14.00.

Preț: gratuit.

– Web: aici

– Cum ajungi

La Centrul Racó de L’Olla se poate ajunge cu mașina sau cu transportul în comun.

  •  Cu mașina: Adresa: Carrer de Vicent Baldoví, 46012 Valencia (Autostrada CV-500/Carretera El Palmar)
  • Cu autobuzul companiei de transport public EMT Linia 25, orice direcție (Palmar sau El Perelló), stația: Pinars – Carreterra El Palmar (ultima stație comună e celor 2 rute).

Despre ruta și stațiile Liniei EMT 25, mai multe poți citi aici.

În loc de concluzii

Sper ca prin această prezentare a Centrului Racó de L’Olla să-ți fi trezit interesul să îl vizitezi. Centrul Racó de l’Olla este o experiență deosebită indiferent de vârsta vizitatorului! Oferă o viziune de ansamblu a ce înseamnă de fapt Parcul Natural Albufera și ce importață are pentru mediul înconjurător.

O scurtă înregistrare din al doilea punct de observare a păsărilor:

Grădina Ayora din Valencia, oază de verdeață între blocuri

Grădina Ayora este fostā reşedinţă de vară a unui om de afaceri, construită în 1900.

Consiliul Local Valencia a cumpărat terenurile începând apoi lucrările de condiționare, restaurare și curățare a grădinii. Curtea grădinii a fost transformată în Grădina Publică Ayora. Are loc de joacă pentru copii, bănci şi, evident, multă verdeaţă.

Grădina are o suprafață de 44.520 mp, se află la intersecția a patru străzi: Santos Justo și Pastor, Humanista Furió, Jerónimo Monsoriu și Organista Cabo.

Situată într-o zonă liniștită, Grădina Ayora are o atmosferă ideală pentru plimbare sau petrecerea unor momente de relaxare. Vegetația sa luxuriantă iese în evidență, cu exemplare mari de ficus, jacaranda, acacia, aligustre, măslini și eucalipt.

Clădirea, Palatul Ayora, a devenit sediul Şcolii Populare Algíros (şcoală populară de cartier).

Program de funcționare

În Valencia (şi probabil peste tot în Spania) accesul în grădinile publice de cartier este permis doar în timpul programului de funcţionare. La Grădina Ayora, vara porţile se deschid la 10.00 și se închid la 21.30.

Intrarea este liberă.

În ziua în care m-am plimbat, era după o ploaie puternică, solul era noroios, motiv pentru care m-am bucurat de intimitate. Ca să îți faci o părere despre grădină, am făcut înregistrarea de mai jos.

Cum ajungi

La Grădina Ayora se poate ajunge cu transportul în comun, astfel:

– Cu Metrovalencia, stația Ayora, Liniile 5 și 7.

– Cu autobuzul companiei de transport în comun EMT, Linia 32.

– Cu bicicleta.

 

Un ficus imens printre blocuri, Valencia, 2019

Mergând pe străduțe printre blocuri, în cartierul Camins al Grau, am dat peste acest ficus imens. Este o specie australiană, se numește Australian banyan sau Ficusul cu frunză mare și face parte din categoria Arborilor Monumentali. Pot ajunge la o înălțime de până la 60m și cu o suprafață a coroanei de peste 50 mp.

Cartierul nu este unul central ca să zici că grija primăriei pentru el e de impresie, nici măcar nu e pe vreun bulevard. Dar niște rădăcini ale ficusului crescute înafara gardului de protecție au fost unite și protejate. Locul este marcat cu un afiș pe care scrie ce reprezintă și că dacă cineva sesizează vreo problemă să sune la …….

Mi s-a întâmplat în diverse locuri ale Valenciei să dau peste astfel de ficuși imensi, unii dintre ei în spații extrem de înguste. Și cu toate acestea s-a preferat protejarea lor.

 

Insula Tabarca, rezervația naturală locuită

Obiectiv: Insula Tabarca. Adresa: Marea Mediterană, 196 km distanță sud de Valencia. O duminică dimineață în care am lăsat timpul și peisajul să treacă pe lângă fereastră. Prin geamul verde-fumuriu alerga în sens opus terenul roșcat ciupit de verdele culturilor. Cum trebuia să fac ceva în cele două ore și jumătate de drum, am ales să mestec filozofic niște gânduri.

De ce o excursie către o destinație nouă nu ne trezește îngrijorare, iar situațiile necunoscute din viață, da? Sau când pierdem controlul? Ce face diferența: orgoliul sau teama?

Așa mă gândeam, pe locul de la fereastră al autobuzului, ușor chircită de aerul rece.

Cine și ce a făcut în ultimele secole Insula Tabarca?

Insula Tabarca (Isla de Tabarca în spaniolă) se află în zona Costa Blanca. Administrativ aparține de orașul Alicante și împreună cu insulele Cantera, Galera și Nao, formează un mic arhipelag în Marea Mediterană.

Istoria palpitantă a insulei începe din XV-lea, când a devenit refugiul piraților berberi. Ei controlau zona nordului Africii, atacând ambarcațiunile creștinilor.

Începând cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, n-au mai putut să își facă de cap: regele Carlos al III-lea a instaurat ordinea în zonă, dispunând fortificarea și repopularea insulei.

Primii locuitori au fost pescarii genovezi ținuți în captivitate în orașul tunisian Tabarka, de unde și numele ei. Din acea epocă datează și resturile zidurilor care înconjoară orașul, zona locuită a insulei.

În prezent, insula Tabarca este cea mai mare (30ha) și singura insulă locuită a regiunii valenciene.

Conform statisticii, în 2016 aici trăiau 57 de locuitori. Este o insulă foarte vizitată de turiști pe timpul verii, în 2017 primind un număr de 230.000 de turiști.

Cum ajungi pe Insula Tabarca?

Pe Insula Tabarca se poate ajunge din mai multe localități aflate pe Costa Blanca. Începând din luna aprilie a anului, spre insulă pleacă bărci moderne, catamaranuri pline cu turiști. Frecvența curselor este crescută pe timpul verii.

Cele mai apropiate localități sunt Santa Pola, aflată la 8 km și Alicante, la 22 km.

Cele mai bune conexiuni cu insula sunt din portul Santa Pola.

Durata unei călătorii din Santa Pola este de 20-25 de minute. Prețul unui bilet diferă în funcție de capacitatea ambarcațiunii: la cele mari 10 euro/ persoană/dus-întors, la taxiurile bărci, în care încap 10-15 persoane, 15 euro/ de persoană/dus-întors.

Biletele se pot cumpăra în ziua călătoriei sau online, de aici:

* Transtabarca  – www.islatabarca.com

* Tabarkeras – www.tabarkeras.com

* Tabarca Taxi – www.tabarcawatertaxi.com

Din Alicante, o cursă până pe Insula Tabarca durează 45-50 de minute și costă aproximativ 19 euro.

Biletele se pot cumpăra de aici: www.cruceroskontiki.com.

Pe insulă se mai poate ajunge și din alte localități: din portul Torrevieja (durata unei călătorii este de 40 de minute, iar prețul unei călătorii de 24 euro), din portul Benidorm (durata unei călătorii este mai lungă, cu escală în Alicante, costul 30-35 euro).

O excursie de o zi

Cum nu am mașină, iar insula este departe pentru a merge cu transportul în comun, am găsit o soluție economică și ca timp și ca bani. Am cumpărat excursia prin agenția de turism, International VIP Valencia.

Prețul a fost de 27 euro (17 euro excursia + 10 euro biletul de transport cu barca din și către Santa Pola).

Am plecat dimimeața la ora 8 și ne-am întors la ora 22 în aceeași zi. După părerea mea, pentru Insula Tabarca este suficientă o zi.

Din punctul meu de vedere a meritat toți banii, mai ales că nu ai nicio grijă: de condus, de schimbat autobuz, barcă…. nici măcar de cumprat bilete.

Ce poți face pe insulă?

Insula Tabarca este mică, dar are o ofertă de activități care umplu plăcut o ședere de 5-6h. Plajă, snorkeling, o drumeție în jurul insulei și o plimbare prin orașul cetate.

Dacă vei alege să te duci pe insulă pentru relaxare și să stai câteva zile, atunci vei avea parte de ea din plin, mai ales dacă alegi zile din timpul săptămânii.

Insula Tabarca se împarte în două zone clare și distincte.

Din portul în care te lasă barca, pornește un ponton lung care duce chiar în centrul insulei, un fel de kilometrul 0, marcat printr-o statuie reprezentând o piatră. Cel puțin mie asta  mi-a sugerat.

Stând cu spatele la port, în stânga se întinde partea naturală și sălbatică a insulei, iar în dreapta cetatea fortificată și locuită, orașul Tabarca de azi.

Odată debarcat tot grupul excursiei, am luat instructajul ghidului și ne-am împrăștiat care pe unde a vrut. Eu am ales să cunosc întâi partea sălbatică a Insulei Tabarca. Traseul plimbării este în formă de cerc, practic nu ai cum să te pierzi și urmând poteca te întorci de unde ai plecat. Mie mi-a luat 1,20 h, dar pentru că am mers lejer și m-am oprit de foarte multe ori să fac poze.

Ne înghesuim toți pe o plajă?

Cea mai mare și aglomerată se află chiar în fața kilometrului zero, este imposibil să o ratezi pentru că se vede. Dacă vrei o plajă retrasă, atunci las-o în urma ta și înaintează pe potecă. În scurt timp vei ajunge la o altă plajă, unde eu am întâlnit doi oameni la un picnic.

Cât am dat roată zonei sălbatice a insulei am dat vreo patru plaje, dacă nu cinci. Pe fiecare erau foarte puține persoane.

Ce este inedit la plajele Insulei Tabarca este vegetația lor. Plaja principală are mult pietriș, chiar și puțin nisip, dar celelalte au din abundență covoare din niște frunze uscate lunguiețe. De la depărtare am crezut că sunt alge aduse de apă, dar am aflat la întoarcere, citind pe un panou, că este aurul insulei.

Ce e cu plantele de pe plaje?

Este vorba de Posidonia oceanica, o plantă acvatică specifică Mării Mediterane, similară celor terestre, ale cărei frunze sunt lungi de până la 1m și care cresc grupate în tufișuri. Înflorește toamna, iar fructele ei sunt cunoscute sub denumirea populară de ”măslinele mării”.

Are o importanță deosebită deoarece produce o cantitate mare de oxigen, are rolul de a stabiliza solurile nisipoase, prevenind alunecarea și eroziunea coastei și reprezintă hrana crustaceelor, moluștelor și păsărilor din zonă. Se spune că această plantă este un bun indicator al calității apei, deoarece crește numai în ape curate.

Nu uita aceste lucruri pentru că ajuns la fața locului s-ar putea ca resturile de Posidonia uscate care acoperă plajele să îți dea o impresie de murdar. Din contră, ele sunt semnul curățeniei apei. Eu am trecut peste acest impact fără să fi știut aceste lucruri, doar pentru că fiind pe plajă nu era niciun fel de miros, iar ele arătau ca un câmp de frunze uscate.

Insula Tabarca – rezervație naturală

Datorită florei și faunei sale marine, suprafața de 1400 ha ce include și Insula Tabarca a fost declarată în 1986 rezervație naturală. Rezervația Marină Insula Tabarca  este prima rezervație de acest fel din Spania.

Muzeul și farul insulei

Prima clădire pe care o veți vedea în această parte a Insulei Tabarca este ca un cub din piatră și fără acoperiș. Este muzeul insulei în care se poate intra gratuit și în care veți afla informații desrep istoria ei.

La ceva distanță de muzeu se află farul insulei. O curiozitate a sa este faptul că nu este așezat aproape de țărm, dimpotrivă, în mijlocul terenului. Din cele citite am aflat că cel de astăzi nu este cel original ridicat în sec. al XIX-lea. Nefiind înalt, mă întreb dacă a fost folosit vreodată scopului sau doar ca și școală pentru ”fareros”?

Cimitirul

La marginea acestei părți de insulă se află cimitirul. Locul este împrejmuit, nu se poate intra, doar prin poarta de metal se poate arunca un ochi. Mă așteptam să fie un cimitir vechi, nefolosit, dar am văzut urne cu date recente.

În acest punct insula face cale întoarsă și o potecă bătătorită, de pământ, te întoarce la kilometrul 0.

Vegetația

Am încheiat turul insulei bătută bine de soare pentru că nu îmi luasem nicio protecție la mine deși citisem că aici nu sunt arbori care să facă umbră. Dar sinceră să fiu nu pre mi-a păsat, plimbarea a fost o încântare de culoare: albastrul-turcoaz al mării cu galbenul-pai al vegetației, un fel de iarbă foarte subțire, care crește în smocuri și galbenul intens al unor colonii de margarete mici.

M-a mai surprins că aproape de închiderea minicircuitului, deci în buza zonei turistice, am găsit un pâlc de margarete roșii. Denumirea găsită de mine este improprie, ele sunt un fel de flori de piatră, care cresc pe teren foarte arid.

Orașul Tabarca

Cetatea fortificată, cea în care se află orașul Tabarca, se află în partea opusă a insulei. Intrarea se face printr-o poartă de piatră, numită Poarta Levante sau Poarta San Rafael. Odată ce ai trecut prin ea, ajungi într-o stradă foarte animată, care duce chiar în inima micului oraș: o piață mai largă cu câteva, bănci de piatră, câțiva palmieri pitici, restaurante și terase.

Orașul are un farmec aparte, străzile sunt mici și înguste, nu întortocheate, par a avea ca unic rol cel a de ține la distanță casele ca să nu intre chiar toate unele în altele. Casele sunt sub formă de șiruri de clădiri, prinse unele de altele. Marea majoritate sunt îngrijite și renovate, albe cu detalii de culori de obicei în jurul ferestrelor. Multe dintre ele poartă semnele unui așezământ de cazare, pensiuni sau hoteluri.

Insula Tabarca este singura din regiunea valenciana care este locuită. Potrivit statisticii,  în 2016 număra 57 de locuitori. Numărul turiștilor este însă de o altă mărime: în 2017 a ajuns la 230.000.

Am făcut o tură a insulei, o vreme am umblat chiar pe zidul, fortificat până am ajuns la Biserica Sfântul Pentru și Pavel. Din păcate nu am putut să o vizitez, fiind duminică era închisă. Am revenit în piața mare după ce am încheiat vizita pe zidul fortificat.

Unde mănânci?

Am pus pe locul întâi plimbarea  și exploratul insulei, așa că am ajuns să îmi pun problema ”unde mănânc?” atunci când aproape toate localurile nu mai aveau locuri. Față de dimensiunile insulei, oferta de localuri nu este săracă. Sunt restaurante și în apropierea kilometrului 0, unde ghidul ne-a avertizat să nu mâncăm pentru că prețurile sunt mari, și în cetate, unde prețurile sunt ”mai acceptabile”.

Cum era duminică și insula plină de turiști, localurile din cetate au fost primele care s-au ocupat ….prin rezervare. În intervalul orar 14-15.30 nu am putut găsi niciun loc liber la terasele care îmi plăcuseră. Și cum voiam să mănânc ceva cu specific (citisem de caldero și voiam să îl încerc), am ales taverna tradițională din piața cea mare.

Am evitat să iau un meniu fix, deși costa minim 18 euro/persoană, pentru că era foarte bogat. Am ales un gazpacho marinero 12 euro și o porție de hamsii prăjiți 10 euro. Le-am mai adăugat un pahar de vin și o cafea și totul a dus la 27 euro.

Mâncarea a fost consistentă, iar prețul, deși mi s-a părut mare, nu a fost cu mult peste în alte locuri, nu mai spun că am și testat o varietate de caldero, mâncare specifică locului. Am cercetat puțin și am aflat că cuvântul caldero, care se traduce prin ceaun, a dat numele mâncărurilor gătite în el, care presupun sunt pe bază de mai mult sos.

Unde faci siesta?

Am prins o zi foarte călduroasă, 27 de grade (pe insulă pentru luna iunie este foarte mult) și, după ce am mâncat, am căutat un loc umbros pentru siestă. Cum în cetate băncile, gardurile joase aflate la umbră erau ocupate, am mers în zona sălbatică a insulei și chiar aproape de port am găsit o plajă. Malurile pe partea aceasta a insulei sunt înalte așa că m-am adăpostit la umbra unuia.

M-am așezat pe un așternut de posidonia și atunci am înțeles că nu sunt alge pe care le aduc valurile. Spre surprinderea mea am constatat că nu miroseau absolut deloc și ofereau și confortul unui loc moale de stat. Am stat mai bine de o oră acolo, iar de oameni nu am avut parte decât de vreo trei ori, turiști în plimbare. Am ascultat apa care clipocea lovindu-se de mal și pur și simplu m-am relaxat.

Concluzii în loc de final

La ora 17 m-am dus la kilometrul 0, punctul de întâlnire al grupului. Am făcut drumul în sens invers, spre Santa Pola cu barca și apoi Valencia cu autobuzul. Acasă am ajuns în jurul orei 22.15. Nu am regretat nicio secundă alegerea făcută, am avut parte de oameni, locuri noi și de o experiență la o distanță de aproape 200 km de casă care m-a costat 27 euro.

Dacă ești pe coasta alicantină, Insula Tabarca este o experiență care merită trăită!! Un spațiu sălbatic și locuit în același timp, care îți oferă o imagine despre viața comunităților mici, în trecut, dar și în prezent.

Recomandări

– Mergi în timpul săptămânii și nu la sfârșit de săptămână, de preferat dimineața până în 11.

– Evită perioada iulie-august, eu am fost la început de iunie și cele 27 de grade se simțeau puternic.

– Dacă nu vi pregătit pentru picnic și vri să mânânci la un local al insulei, mergi la unul din cetate!Preocupă-te de cum ai ajuns să rezervi masa!

– Ia-ți protecție solară, cremă și pălărie. Soarele e foarte puternic.

– Dacă vii cu copii, de preferat să nu vi cu cărucior pentru că în partea sălbatică poteca este denivelată și face deplaseara neplăcută, iar în cetate spațiile sunt destul de mici și este aglomerație.

Ce este Albufera de Valencia

Parcul Natural Albufera este o lagună de coastă separată de mare printr-o limbă de pământ, una dintre cele valoroase zone umede de coastă ale regiunii valenciene.

Ce este o ”albufera”

Cuvântul ”albufera” denumește o acumulare de apă sărată sau mai puțin sărat comparativ cu marea, separată de aceasta printr-un cordon de nisip, dar care comunică totuși cu ea prin unul sau mai multe puncte. Formarea sa se datorează de obicei colmatării unui golf datorită sedimentelor marine sau fluviale.

Albufera vine din arabă, ”al-buhayra”, care înseamnă ”marea mică”.

Scurtă prezentare Albufera de Valencia

Parcul Natural Albufera se întinde pe o suprafață de 210 km2 și este împărțit în trei zone distincte:

  • Lacul Albufera, cu o suprafață de 24 km2 și o adâncime ce variază între 1 și 2 m. Este cel mai mare lac al Spaniei. În jur de 3 km2 sunt acoperiți cu vegetație în care trăiesc păsări și animale specifice zonei.

Apa lacului este una dulce și nu sărată cum s-ar putea crede, pentru că cea mai mare parte a apei provine din Râul               Jucar, care curge din munte. Lacul Albufera își revarsă apele în mare prin trei canale artificiale care traversează                     cordonul ce îl separă de mare: gola de Puchol, gola de Perellonet și gola de Perelló. În spaniolă, gola înseamnă                     gură de vărsare.

  • Rezervația Naturală Dehesa del Saler care separă Lacul Albufera de mare. Este o fâșie de 30 km de coasta de nisip fin, dune uriașe și păduri de pin. Are o lățime aproximativă de 1 km și o suprafață de aproximativ 850 ha. Este singura zonă care menține în prezent un sistem pădure și dună mediteraneean bine conservat, deoarece restul este aproape în întregime ocupat de urbanizări.

La Dehesa face parte din Parcul Natural Albufera. Este sectorul cel mai bine păstrat al câmpului de dunelor care a               constituit care a închis golful vechi din. Dehesa are o mare varietate de plante, peste 400 de specii.

Aici se găsește și cea mai sălbatică dintre plajele Valenciei, Plaja La Devesa. Este o plajă cu nisip fin auriu, lungă                de aproape 5 km și lată de 35 m. Tot în această fâșie dintre mare și Albufera se mai găsesc alte două plaje                                cunoscute, El Saler și Plaja La Garrofera. Mai mult despre plajele din apropierea Albuferei, poți citi aici.

  • Orezăriile sau zona el marjal. Acțiunea omului de-a lungul timpului a transformat cea mai mare parte a lagunei   în paduri de orez, construind canale și diguri și îndulcind apele sale, profitând de râuri pentru a face posibilă   cultivarea orezului.

Valencia este leagănul producției de orez în Spania. În sec. al VIII-lea, arabii au introdus această cereală în aceste                meleaguri mlăștinoase și în apropierea izvoarelor, terenurile de aici îndeplinind aracteristicile potrivite pentru                      cultivarea orezului.

Cuprinde terenuri care înainte făceau parte din lac, dar care au ajuns să fie folosite la cultivarea orezului. Se întind              pe o suprafață de 140 km2 și reprezintă 70% din suprafața totală a ariei protejate. Încă de pe vremea romanilor                    zona beneficia de un sistem de irigații, canale și șanțuri care transportau apa la terenuri bine pus la punct. Cel mai                mare și important dintre ele este canalul Real del Júcar. El aduce apa pentru cea mai mare parte din orezăriile din                Albufera.

Mai jos, harta Parcului Natural Albufera cu cele trei zone ale sale.

  • Harta aparține publicației online: http://www.parquesnaturales.gva.es.

Orezăriile au o importanță deosebită nu daor pentru agricultură, ci și pentru funcționarea sistemului ecologic al                    Parcului Natural Albufera.

Peisajul Albufera se schimbă de-a lungul anului datorită variației de culoare a lanurilor de orez. Cele mai bune luni pentru vizită sunt cele de primăvară, când padurile de orez sunt acoperite cu apă și reflectă lumina soarelui. Puțin mai târziu, la sfârșitul lunii iunie și iulie, planta de orez este deja ridicată, iar peisajul se schimbă complet, deoarece devine o manta verde, care se va îngălbeni în septembrie, când se va colecta orezul.

Cum s-a format

Formarea Albufera a avut loc în urmă cu 1,8 milioane de ani, în urma închiderii golfului printr-un cordon prin depunerile aduse de curenții marini între Valencia și Cullera (pe o distanță de 30 km). Separarea definitivă între Albufera și mare a avut loc în perioada romană. Inițial, suprafața lacului a fost mult mai mare, de 30 de ha, dar pe măsură ce s-au extins zonele de cultură s-a micșorat și suprafața acestuia până când a ajuns la cea de astăzi, 24 ha. Suprafața Lacului Albufera este aproximativ egală cu cea a orașului Valencia.

Puțină istorie

Albufera a fost cunoscută încă de pe vremea romanilor. Musulmanii au continuat exploatarea piscicolă a într-un mod organizat. Pescuitul a fost o îndeletnicire de bază în zonă și după cucerirea teritoriilor de către Jaime I.

Regii care i-au urmat la conducere, au permis perscuitul, impunând însă ca plată a cincea parte din cantitatea pescuită. În 1857 activitatea de pescuit în Albufera a fost reglementată pentru prima dată printr-o lege. Pescarii s-au organizat în comunități, la acea vreme existând în trei localități: El Palmar, Catarraroja și Silla.

Din sec. al XIX-lea au fost introduse taxele, iar trocul cu condimente a fost înlocuit de plata cu monedă.

În prezent, datorită pescuitului excesiv, au dispărut multe specii de pești, iar altele se află în pericol de dispariție.

În 1865, lacul a devenit proprietatea statului, punând capăt mai mult de șase secole de proprietate regală.

La începutul în sec. XX, laguna a devenit proprietatea municipalității Valencia. Terenurile pe care se cultivă orez sunt private.

Datorită importanței sale pentru mediu, Albufera a fost declarată Parc Natural în 1986. Din 1989 este recunoscută ca Zonă de importanță internațională.

Clima

Clima Albufera este mediteraneană, ceea ce presupune un climat blând și umed. Temperatura medie a zonei este de aproximativ 18ºC, iar precipitațiile sunt de 454 mm pe an, deși acestea tind să fie concentrate toamna.

Fauna și flora

Laguna este locuită de o varietate de păsări migratoare, unele dintre ele pe cale de disparție.

Speciile de pești precum fartetul, samarucul, anghila, muleta sau basculul ies în evidență din fauna Albufera. Cu toate acestea, Parcul natural Albufera este cunoscut pentru bogăția de specii de păsări, printre care se evidențiază rața roșie,  flamenco, puful comun, ternul cu picioare negre, barza comună și pescărușul.

Din flora sa fac parte: dunele de coastă, mlaștinile sărate, pădurea mediteraneană (pin, ienupăr, mirt, cimbru, rozmarin, palmier) și zonele de trestie.

Unicitatea și frumusețea Parcului Natural Albufera fac din el un mediu de o frumusețe spectaculoasă, vizitat de turiști și localnici.

Mediul Albufera a devenit un peisaj sau fundal pentru sute de fotografi.

Viața din Albufera

Viața rurală din Albufera (început de sec. xx) a devenit mai cunoscută prin romanul lui Blasco Ibáñez, ”Cañas y barro”, care surprinde cu mare precizie realitatea socială a locului și a momentului.

Astfel au devenit faimoase casele șăranilor de la acea vreme, numitele barracas. Aveau formă triunghiulară și erau făcute din stuf, noroi și paie pe acoperișuri. Unele dintre ele pot fi vizitate și azi încadrul unor excursii organizate în Albufera.

După cartea lui Blasco Ibáñez, TVE, televiziunea națională spaniolă, a pus în scenă o serie cu același nume, încă apreciată în întreaga țară. Barraca în care s-a petrecut acțiunea filmului poate fi văzută într-o plimbare cu barca din El Palmar.

Din Parcul Natural Albufera fac parte mai multe localități, printre care: Albal, Albalat de la Ribera, Alfafar, Sueca, Cullera, Masanasa, Mareny Blau, Mareny de Barraquetes, El Palmer, El Perelló, Valencia, Castellar-Oliveral, El Palmar, Perellonet, Pinedo, El saler.

Cum ajungi din Valencia în Albufera

  • Principalul drum de acces către Parcul Natural Albufera este Autostrada Saler V-15 care pleacă din Valencia și traversează parcul de la nord la sud până la Saler.
  • Cu autobuzele companiei municipale de transport EMT, Linia 25, 1 călătorie/persoană: 1,50 euro. Despre program, stații, detalii citește aici.
  • Valencia Turistic Bus, dus-întors Valencia-El Palmar, 1 călătorie/personă și o plimbare cu barca: 17 euro. Mai multe Valencia Turistic Bus, aici.

Un articol detaliat despre cum ajungi în Albufera, am scris aici.

În loc de concluzii

Sper că prin articolul de față ți-am trezit curiozitatea pentru Albufera. Dacă vrei să vii, dar te întrebi ”ce ai putea face o zi întreagă?” afli în articolul ”Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia.

 

 

Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

Unul din marile avantaje ale Valenciei este că ai natura la îndemână. Când te saturi de oraș, fie te duci să te plimbi în râu (Parcul Turia), fie dai o fugă-n deltă. Este vorba de Parcul Natural Albufera, aflat la o distanță de 10 km sud de Valencia. Locul este preferat de iubitorii de natură, de cei care vor să vadă un apus de soare uimitor, dar și de cei care vor să mănânce o paella autentică. Turiști și localnici în egală măsură.

Parcul Natural Albufera este o lagună de coastă separată de mare printr-o limbă de pământ, una dintre cele valoroase zone umede de coastă ale regiunii valenciene.

Ce este o ”albufera”

Cuvântul ”albufera” denumește o acumulare de apă sărată sau mai puțin sărat comparativ cu marea, separată de aceasta printr-un cordon de nisip, dar care comunică cu ea prin unul sau mai multe puncte. Formarea sa se datorează de obicei colmatării unui golf datorită sedimentelor marine sau fluviale.

Albufera vine din arabă, ”al-buhayra”, care înseamnă ”marea mică”.

Scurtă și ușoară prezentare

Parcul Natural Albufera are o suprafață de 210 km2 și este împărțit în trei zone distincte:

  1. Lacul Albufera, cel mai mare din Spania, cu o suprafață de 21 km2 și o adâncime ce variază între 1 și 2 m (lac cu apă dulce).
  2. Fâșia care o separă de mare, 30 km dune de nisip cu pini (Rezervația Naturală Dehesa del Saler).
  3. Orezăriile, în suprafață de 140 km2.

Laguna este locuită de o varietate de păsări migratoare, unele dintre ele pe cale de disparție.

Datorită importanței sale pentru mediu, Albufera a fost declarată Parc Natural în 1986. Din 1989 este recunoscută ca Zonă de importanță internațională.

 

  • Harta aparține publicației online: http://www.parquesnaturales.gva.es

Despre cum s-a format Albufera și puțină istorie, poți citi aici.

Ce să faci în Parcul Natural Albufera

Centro de interpretación Racó de L’Olla (Centru de observare al faunei)

* Centro de interpretación Racó de L’Olla este o rezervație în suprafață de 50 ha, destinată conservării biodiversității din zonă.

Partea cu acces publicului este în aer liber, dar și în interior. La intrare este organizată o expoziție cu explicații în spaniolă și engleză (permanent aici rulează un film în limba spaniolă despre Albufera). Tot aici se află un turn cu vedere panoramică asupra Albufera. Apoi se iese în aer liber, unde traseul de parcurs este marcat printr-o potecă. Aceasta străbate vegetația specifică zonei (pin, ienupăr, mirt, cimbru, rozmarin, palmier) și zonele de trestie.

Sunt puse la dispoziția vizitatorilor și două spații adaptate pentru observarea păsărilor care trăiesc în laguna din incintă: flamingo, cormorani, rațe și multe alte specii.

– Program: Luni – duminică în intervalul 09.00-14.00.

Preț: gratuit.

– Web: http://www.parquesnaturales.gva.es/es/web/pn-l-albufera/centro-de-interpretacion-area-de-reserva

– Cum ajungi:

  • Cu mașina: Adresa: Carrer de Vicent Baldoví, 46012 Valencia (Autostrada CV-500/Carretera El Palmar)
  • Cu autobuzul companiei de transport public EMT Linia 25, orice direcție (Palmar sau El Perelló), stația: Pinars – Carreterra El Palmar (ultima stație comună e celor 2 rute).
  • !Atenționare! Începând cu mai 2019, duminica și în zilele sărbători legale, autobuzul 25 NU circulă în direcția El Palmar!!

Despre ruta și stațiile Liniei EMT 25, mai multe poți citi aici.

Recomand Centrul Racó de l’Olla! Este o experiență deosebită pentru vegetația sa specifică zonei (în unele locuri pinii miros foarte punternic) și pentru posibilitatea de a vedea o diversitate de păsări.

Sfaturi: Cere la intrare harta locului (că te-ai rătăci, dar ai o hartă cu tot Parcul Natural Albufera), este gratis și de preferat să vii cu un binoclu personal.

Plajele Albufera

În inima Parcului Natural La Dehesa, se află Plaja El Saler, o plajă lungă cu dune naturale și vegetație abundentă. Plaja de l’Arbre del Gos este o altă opțiune și tot o plajă mai sălbatică. Tot pe coastă mai sunt plaja Pinedo, Garrofera și plaja Devesa. Cea mai îndepărtată se află la o distanță de 25 minute de mers cu mașina.

– Cum ajungi:

  • Cu mașina: Din orașul Valencia (ieșire prin Orașul Artelor și Științelor) pe Autostrada V-15 care se conectează direct cu autostrada regională CV-500. De asemenea, prin autostrada A-3 care face legătura cu autostrada V-30, direcția Port, până la ieșirea care indică El Saler CV-500.
  • Cu autobuzul companiei de transport public EMT linia 25

!Atenție! Linia 25 are 2 direcții: El Palmar și El Perelló, cu un traseu comun doar până la stația Pinars – Carreterra El Palmar. În funcție de plaja la care vrei să ajungi, iei direcția potrivită!

La plajele El Pinedo, El Saler și Devesa sau Playa Malladeta ajunge oricare din autobuzele Liniei 25, indiferent de direcție (El Palmar sau  El Perelló).

Pentru plajele Recatí – Perellonet și El Perelló, Linia 25, doar direcția El Perelló.

Pentru mai multe informații despre plajele din zona Albufera, sudul Valenciei și cum ajungi la ele, citește aici.

Satele Albufera

Viața rurală din Albufera (început de sec. xx) a devenit mai cunoscută prin romanul lui Blasco Ibáñez, ”Cañas y barro”, care surprinde realitatea socială a locului și a momentului cu o precizie deosebită. Astfel au devenit faimoase casele țăranilor de la acea vreme, ”barracas”. Aveau formă triunghiulară și erau făcute din stuf, noroi și paie pe acoperișuri. Unele dintre ele, cele ale pescarilor, pot fi vizitate și azi încadrul unor excursii organizate.

În El Palmar s-a păstrat o barraca originală. 

El Saler și El Palmar sunt cele mai cunoscute sate din Albufera.

Albufera este locul în care s-a născut paella, așa că este recomandat să vii să mănânci una la ea acasă. De asemenea, alte mâncăruri tipice zonei sunt ”all y pebre”, o tocană pe bază de anghilă, cartofi, usturoi și piper sau ”clóchinas”, midii tipice din zonă.

Experiența mea: Am urmat recomandarea unei localnice și am mâncat în El Palmar, la Restaurantul ”Mateu”, un loc cu tradiție. Dar tot centrul localității este plin de localuri, așa că ai de unde alege.

– Cum ajungi:

* În El Saler și El Palmar poți ajunge din Valencia astfel:

– Cu mașina: ieșire prin Orașul Artelor și Științelor pe Autostrada V-15 care se conectează direct cu autostrada regională CV-500. De asemenea, prin autostrada A-3 care face legătura cu autostrada V-30, direcția Port, până la ieșirea care indică El Saler CV-500.

– Cu autobuzul companiei de transport în comun EMT, Linia 25, pentru El Saler în oricare dintre direcțiile El Palmar sau El Perelló, stația Pinars (par) El Saler, pentru El Palmar, Linia 25, direcția El Paalmar.

* În El Palmar cu Valencia Turistic Bus, excepție 1 ianuarie și 25 decembrie. Mai multe despre el citește aici.

Apusul de soare cu barca pe lacul Albufera

Lacul Abufera este renumit și pentru apusul de soare spectaculos!! Să vezi un apus dintr-o barcă este o experiență deosebită. În unele poezii vechi arabe, locul era menționat ca oglinda soarelui, Mirror of the Sun, termen care oferă deja o idee aproximativă despre frumusețea și romantismul care caracterizează acest loc.

Din păcate în plimbările turistice foarte rar se folosesc bărcile tradiționale, acoperite cu pânză, care se puneau în mișcare prin împingerea îtr-un băț lung. Majoritatea plimbărilor se fac cu barca cu motor. Dar fii fără grijă, în staționarea ce se face pentru admirarea apusului, barcagiul prește motorul. Plimbarea într-una dintre aceste bărci trece prin canale și insule de stuf.

– Preț: O plimbare cu barca este 4 euro/adult, plata pe loc. Majoritatea au reducere pentru copii, depinde de barcagiu.

– De unde iei barca: Întreg satul El Palmar este plin de debarcadere de unde poți lua o barcă înainte de apus. De obicei bărcile ies în larg la ora 20.00 și doritorii vin cu aproximativ 30 minute înainte pentru a prinde loc.

!Atenționare!! Dacă vii cu autobuzul Liniei 25 în El Palmar ca să vezi un apus de soare, te vei întoarce cu taxiul. În luna august, ultimul autobuz pleacă la ora 21.00 din El Palmar. Din El Palmar până în Valencia, un taxi costă 29 euro.

Nu ai autoturism, vrei să vezi apusul, dar să nu plătești un taxi?

Soluția: Debarcaderul Albufera! Există și aici multe opțiuni de bărci pentru a vedea apusul de pe lac.

– Cum ajungi: Cu orice autobuz al Liniei 25! În această stație trece și ultimul autobuz care pleacă din El Perelló (zona cea mai îndepărtată) la ora 22.00!

– Perioade ale anului recomandate: primăvara și vara. Din a doua jumătate a lui septembrie culorile sunt absolut speciale. În noiembrie de obicei plouă în Valencia, dar poate tu ai noroc!

În loc de concluzii

Oricât s-ar scrie despre Parcul Natural Albufera, este imposibil de transmis imensitatea și diversitatea sa. Din păcate a devenit un obiectiv turistic atât de cunoscut încât nu știu cât sunt de eficiente măsurile de protecție. Dar cu toate astea îți recomand ssă vizitezi Albufera! Este o experiență care îți va oferi o perspectivă și asupra Valenciei rurale!

Pasionații de fotografie sunt privilegiați, pentru că natura pune aici la dispoziție cadre, dimensiuni și culori unice! Dar indiferent de pasiunile pe care le ai, Albufera este locul care o să te scoată puțin din rutina orașului. În trecerea ta prin Valencia, vizitează și natura la ea acasă!

 

 

 

 

Parcul Turia, grădinile din albia râului

Valencia este unul dintre orașele care respiră și asta mai ales datorită plămânului său verde, Parcul Turia.

Parcul urban care străbate orașul, este și una dintre cele mai mari atracții ale Valenciei.

Dimensiunile sale, 9 km lungime și 110 ha întindere, îl fac unul dintre cele mai vizitate și mari parcuri naturale din Spania. Ceea ce este unic pentru parcul din Valencia sunt secțiunile din care este format,  fiecare dintre ele putând fi un parc în sine. Cu oferta spațiilor și terenurilor sale amenajate pentru sport, Parcul Turia este și o sală de sport în aer liber.

Cum s-a născut Parcul Turia

Inundațiile produse de Râul Turia nu au fost o noutate. Se estimează că în perioada 1320-1957, orașul a fost inundat de 75 de ori. Însă cea din 13 către 14 octombrie 1957 a devastat orașul. Bilanțul: 81 de vieți, 5800 de case distruse și imense pagube materiale. Valencia a rămas fără apă, curent și electricitate, activitatea comercială și industrială au fost afectate. Nazaret, cartierul portului vechi a fost total desconectat de restul orașului, iar pe străzi din orașul vechi apa a atins 4 metri înălțime.

Ca urmare, guvernul spaniol a elaborat și adoptat Planul Sud, care a avut ca obiectiv redirecționarea spre sud a râului și crearea unui pasaj. Cetățenii s-au opus, așa că decizia finală a fost ca albia râului să fie transformată într-un parc.

Rezultatul? Grădinile Turia (Jardínes del Turia) sau Parcul Turia de azi. A fost inaugurat în 1986, iar la formarea lui au luat parte arhitecți, designeri peisagiști care au proiectat diferitele secțiuni ale albiei râului. A fost reprodus peisajul vechi al râului și s-a creat un traseu unic populat de palmieri și portocali, fântâni și pini, plante aromatice și iazuri, terenuri sportive și tufișuri de trandafiri.

Istorie și cultură traversând parcul

Grădinile Turia sunt străbătute de 18 poduri din diferite epoci și cu diferite stiluri arhitecturale.

Ies în evidență podurile istorice din San José (S.XVII), Serranos (S.XVI), Trinidad (S.XV), del Real (S.XVI) și del Mar (S.XVI). În același timp se remarcă și cele mai recente: Puente de la Exposición, 9 d’Octubre, de las Flores sau L’Assut d’Or opera lui Santiago Calatrava,  Puente de las Artes (în fața Institutului de Artă Modernă din Valencia) sau Puente del Ángel Custodio.

     

Vechiul canal unește obiective turistice esențiale ale orașului Valencia, cum ar fi: Torres de Serrano (Turnurile Serrano), IVAM (Institutul de Artă Modernă din Valencia sau Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Plastice), toate situate pe vechiul mal al râului Turia.

Atracțiile Parcului Turia

Divertisment pentru copii

De la inaugurarea sa, parcul s-a dezvoltat continuu. În 2000 i-a fost adăugat Puente de la Exposición și Parcul Guliver pentru copii, în 2005 a fost finalizat La Ciudad de las Artes y Ciencias și în 2008 Bioparc, un parc zoologic de nouă generație.

Parcul Gulliver este situat sub Puente de Aragon și este dedicat copiilor. Format din tobogane și rampe, cei mici se simt ca în povestea lui Jonathan Swift. Ca și cum ar fi liliputani, ei alunecă prin degetele, părul sau picioarele lui Gulliver, un gigant de 70 de metri. Tot aici se află teren de minigolf pentru cei mici.

Pe timpul Marelui Festival al Valenciei, parcul găzduiește bâlciul cu mașini electrice, roata și alte ”utilaje” clasice ale parcurilor de distracții.

Bioparc se află în extremitatea vestică a Parcului Turia. Este un parc zoologic conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Are o suprafață de 100.000 mp, găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi).

Cultură

La Ciudad de las Artes y de las Ciencias este un complex un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă și amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava. Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă, fiind un spectacol atât ziua, cât și noaptea când sunt luminate. Sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină.

Aici se află Oceanogràfic, loc dedicat animalelor marine, dar unde gasesti și pasari exotice în aer liber, Museo de Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință ”Principe Felipe”), recomandat mai ales pentru cei care merg cu copii, Hemisfericul, un imens cinematograf 3D care din exterior arată ca un ochi, Umbracle (Umbrarul) plin de palmieri, a cărui structură îți dă impresia unui film științifico-fantastic, Palau de les Arts ”Reina Sofía” (Palatul Artelor ”Regina Sofia”), Agora și El Ponte L’Assut d’Or, al cărei braț marchează punctul cel mai înalt din oraș.

Parcul Turia are o surpriză rezervată iubitorilor de muzică. La înălțimea Puente del Flores, se află Palau de la Música, ”casa” orchestrei din Valencia. Este un spațiu în care au loc spectacole de muzică și care adună la un loc muzicieni consacrați. Pe timpul verii, în curtea palatului, au loc și concerte de muzică gratuite .

Sport și recreere

Parcul Turia este locul perfect pentru a te bucura de o zi liniștită, fără să fii nevoit să părăsești orașul. Spațiile verzi ample te vor face să te pierzi într-o mare liniște. Când vei fi acolo, vei vedea că nu exagerez.

Unii vin aici doar pentru a se bucura de o carte bună sau pentru o plimbare liniștită, pentru cursuri și clase de yoga, pentru bird watching, alții pentru picnic și nu în ultimul rând, pentru sport.

Parcul are terenuri de baschet, handbal, o pistă de alergare, terenuri de skating, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, câmp de rugby și piste sportive municipale. Parcul este străbătut de piste de biciclete. Prin parc se poate ajunge pe bicicletă la diverse obiective turistice sau puncte din oraș. Parcul are ieșiri special amenajate pentru biciclete.

În 2006, Valencienii au sărbătorit cea de-a XXX-a aniversare.

Concluzii în loc de final

Astăzi, Parcul Turia este una dintre cele mai mari atracții pentru turiști și rezidenți. Cei care trăiesc în capitala Valenciană ”se duc” în râu pentru a se bucura de natură, pentru a se relaxa ori pentru a-și practica sportul preferat. E posibil să râzi, dar în limbajul localnicilor se folosesc des expresiile ”mă duc să mă plimb în râu” sau „mă duc să alerg în râu”.

Vrei, nu vrei, în Valencia fiind, vei trece și tu ”prin râu” măcar într-o plimbare .

Conform unei analize făcută în primăvara lui 2019 de Holidu, companie care face comparații între diversele oferte de închiriere, și care a avut în vedere aprecierile lăsate pe Google, în topul preferințelor dintre toate parcurile din Spania se află Turia, Valencia (punctaj 4,80 din 179 opinii). Pe locul doi este urmat de Parcul Retiro, Madrid (4,70 din 58.065 opinii) și pe trei de Parcul Maria Luisa (4,70 din 3728 opinii).

Informații utile

Adresă: Parcul Turia are mai multe intrări. Dacă ești cu mașina, e suficient să cauți pe google Parcul Turia și vei fi direcționat către cea mai apropiată intrare.

– Cum ajungi:

  • Cu transportul în comun: De-a lungul parcului se află stațiile autobuzelor EMT 94, 6, 11, 16, 26, 28, 79, 95. La el se poate ajunge și cu metroul pe liniile Metro Valencia L3, L5, L7, L9. Despre transportul în comun în Valencia am scris aici.
  • Cu bicicleta.

– Program: Deschis tot timpul

Intrare: Gratuită

– Parcul are puncte S.O.S. de contactare telefonică a poliției în caz de ajutor

– Un minus al parcului: lipsa toaletele publice