Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor

Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor, în pofida numelui, nu este o localitate. Este un complex cultural, științific și de divertisment aflat în Valencia, la mică distanță de port.

Se spune că ar fi cel mai mare complex cultural și științific din Europa. Dacă este sau nu așa, nu pot spune, dar cu siguranță este un spațiu unic dedicat științei, tehnologiei, culturii, în care, în același timp, te poți și relaxa.

Orașul este situat în fosta albie a râului Turia (devenit parcul cu același nume). El se întinde pe o suprafață de 350.000 mp și este înconjurat de 87.000 mp verdeață.

Privit de aproape sau de la distanță, orice imagine a sa dă impresia unui film științifico-fantastic.

Scurtă istorie

Complexul a fost inaugurat în iunie 1998, cu clădirea Hemisfèric, care are forma și reprezentarea unui ochi uman.

Construcțiile care alcătuiesc Ciudad de las Artes y de las Ciencias sunt: Hemisfèric, Umbracle (Umbrarul), Museo de las Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul Științelor ”Prințul Felipe”), inaugurat în 1999, Oceanogràfic (Oceanograful), inaugurat în 2005, se prezintă a fi se prezintă a fi cel mai mare acvariu construit din Europa, se prezintă a fi cel mai mare acvariu construit din EuropaAgora, spațiul multifucțional dedicat congreselor, expozițiilor a fost pusă în funcțiune în 2009, și Puente Assut de l’Or (Puntea Assut de l’Or sau Puntea Harpă) inaugurată în 2008.

Aceste clădiri avangardiste poartă semnătura celebrilor arhitecți Santiago Calatrava (Hemisfèric, Museo de las Ciencias și Palau de las Artes, Umbracle și Agora) și Félix Candela (Oceanogràfic).

Fiecare centru din acest complex organizează după specificul său, conferințe, expoziții, proiecții, tururi ghidate, ateliere legate de știință, tehnologie, natură și artă, toate concepute pentru a stimula curiozitatea și învățarea unui public cât mai divers.

Clădirile din Ciudad de las Artes y de las Ciencias

Hemisfèric, ochiul orașului

Construcția are forma și aparența unui ochi uman, are o lungime de 100m și acoperă o suprafață de peste 13.000 mp.

Sfera din interior găzduiește cea mai mare sală de proiecții din Spania.

Trei sisteme de proiecții, 3D, IMAX și digitale sunt făcute pe un ecranul concav  de 900mp.

Aici sunt proiectate diferite tipuri de documentare, spectacole astronomice și proiecții de divertisment, în special pentru copii. Programul lor îl poți verifica aici.

 

Palatul Artelor – Palau de las Artes ”Reina Sofia”

Are o arhitectură impozantă și uimitoare în același timp, palatul este un spațiu multidisciplinar.

În cele patru săli ale sale, găzduiește spectacole teatrale, de dans și operă.

Are patru săli cu o capacitate totală de 3600 locuri, o scenă de peste 1.500 mp și dispune de cea mai avansată tehnologie pentru orice tip de spectacol.

Mai multe despre el poți citi în articolul Palatul Artelor din Valencia sau cascheta uriașă a unui soldat roman.

În ceea ce privește vizitele, nu este deschis decât celor cu ghid (și pentru asistarea la concerte).

Informații despre vizite

– Program:

  • De luni până sâmbătă: la 11:00, 12:15, 13:30, 16:00 și 17:30.
  • Duminica la 11.00, 12.15 și 13.30.

– Durata: 1 ora.

  • Turul include toate sălile palatului, dar paote varia în funcție de repetițiile care au loc.

– Limbi: spaniolă și engleză.

– Biletele pot fi cumpărate de aici (11 euro adulți și 8,50 euro redus)

  • Despre bilete de intrare la celelalte clădiri ale Orașului, poți citi aici.

– Contact: visitalesarts@dtaocioyturismo.com

Impresie personală: Am vizitat palatul cu ocazial unei zile a porților deschise și este un spațiu absolut special!

Muzeul Științelor – Museo de las Ciencias ”Principe Felipe”

Este un loc ideal pentru a învăța într-un mod practic și distractiv aspecte legate de știință și biologie.

Găzduiește diverse expoziții tematice și interactive pe tot parcursul anului, are spații speciale pentru copii.

Motto-ul muzeului este: ”Interzis să nu atingeți!”

 

Oceanograful

Se spune că este cel mai mare oceanograf din Europa, cu 100.000 mp și 42 milioane de litri de apă, recreând viața marină de pe cele cinci continente.

Aici trăiesc peste 40.000 de animale din 500 de specii diferite, inclusiv pești, mamifere, păsări, reptile și nevertebrate.

Oceanograful asigură protecția, conservarea și reproducerea celor mai amenințate de dispariție specii ale oceanelor.

Umbracle – Umbrarul

Spațiu deschis, în aer liber, se întinde pe o suprafață de 17.500 mp, găzduiește vegetație mediteraneană și oferă o panoramă asupra Orașului Artelor și Științelor.

În interiorul său fiind, ai senzația că ești pe altă planetă. Aici  trăiesc și mulți papagali, imposibil să îi ratezi cel puțin ca sonor, pentru că mai tot timpul sunt agitați și ciripesc. Cu puțin noroc și atenție îi poți și zări într-un copac mai mic.

La capătul Umbrarului dinspre Puntea Assut de l’Or găzduiește expoziția permanentă și interactivă ”Jardín de astronomía”, ”Grădina gastronomiei”.

Exponatele sunt obiecte, instrumente inventate sau dezvoltate de oameni de-a lungul timpului pentru înțelege mișcările corpurilor cerești, în special soarele, luna, stelele.

Agora

Inaugurată în 2009, este una din clădirile marca Santiago Calatrava.

Aflată între podul l’Assut de l’Or și Oceanogràfic, Agora are peste 80m înălțime și se desfășoară pe o suprafață de 5000 de mp.

Este un spațiu multifuncțional, poate găzdui congrese, convenții, conferințe, concerte sau manifestări sportive și are posibilitatea de a deveni o zonă expozițională.

În vara 2022 a fost ianugurată ca spațiu administrat de grupul de companii Caixa și o întâlniți și sub denumirea de CaixaForum València.

Arhitectura interioară este refăcută, spațiul pare dintr-un film științifico-fantastic.

Un bilet de intrare asigură accesul la tot spațiul, dar și la expozițiile curente. Programul expozițiilor poate fi vizualizat aici. Biletele pot fi rezervate de aici.

* * * 

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș? Urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Puente Assut de l’Or – Podul Assut de l’Or

Este un pod cu cablu care traversează Grădina Turia, este situat între Muzeul Științelor și Agora și unește Avenida de Francia cu Autovia del Saler.

Puntea este lungă de 180 m și lată de 39 m.

Catargul de 125 m înălțime, este cel mai înalt punct al orașului (127 m incluzând farul de la capătul său care odată cu înserarea devine roșu intermitent).

A fost finalizată în 2008 și este creația arhitectului Santiago Calatrava.

Este utilizată pentru traficul rutier, pietnoal și ciclist.

Podul este cunoscut și sub numele de Podul harpă sau jamonero (instrument sau obiect în care se fixează pulpa de porc și se taie jamon-ul), podul și-a primit numele oficial de la ”azud de oro”. Este un tribut adus  râului Turia, pentru că în spaniolă, azd, este un tip de structură care acea ca scop ridicarea nivelului apei (folosită în râul Turia).

Întreg Orașul Artelor și Științelor este construit în fosta albie a râului Turia.

Cât durează vizitarea Ciudad de las Artes y Ciencias

Vizitarea exterioară a Orașului, nu durează mai mult de două ore. Și asta îți spun eu, care mă opresc și fac o grămadă de poze. Nucleul coplexului și zona cea mai vizitată este cea formată din Hemisferic, Muzeul Științelor și Palatul Artelor.

Îți recomand o plimbare printre clădirile complexului, atât pe timpul zilei, cât și seara, când formele avangardiste ale clădirilor luminate prind viață. O plimbare pe timpul serii este mai mult decât plăcută după căldura din timpul zilei.

Cât despre siguranță, nu te teme, zona este luminată, mulți oameni ies seara să se plimbe și să facă sport, deci nu vei fi singur. Mai mlt, clădirile sunt păzite de gardieni.

Vizitarea fiecărui obiectiv, individual, durează în funcție de interesul fiecărui.

Exceptând Hemisferic (aici lucrurile sunt mai clare, proiecția durează 45 de minute) și Palatul Artelor (turul ghidat durează 1h), în restul clădirilor poți petrece 3-4h.

Ciudad de las Artes y Ciencias – un oraș pentru toate vârstele

Pentru copii

În Orașul Artelor și Științelor, cei mici au o posibilitatea de a se distra  în timp ce învață.

În Muzeul Științelor 

În L’Espai dels Xiquets (Lumea copiilor), copiii experimentează cu simțurile, natura, apa, lumea animalelor și își construiesc propria casă.

Este o zonă dedicată exclusiv copiilor între 3 și 8 ani, unde se pot juca și experimenta însoțiți de monitoare specializate. Totul fără costuri suplimentare față de costul intrării în muzeu.

În Oceanograf

Copiii văd diferite specii de viețuitoare marine și delfini în cel mai mare delfinariu din Europa.

În expoziții, au panouri în care explică într-un limbaj adaptat și cu caligrafie pentru copii, ecosistemele reprezentate și locuitorii acestora.

În Mediterana, cei mici pot experimenta senzația de a intra chiar în inima valurilor: printr-un tunel, ei intră interiorul acvariului, protejați fiind de un clopot acrilic, iar când un val se sparge într-o stâncă vor resimți efectul de turbulență.

Tot aici mai sunt Animalia Pasaport, un tur ghidat pentru a cunoaște delfinii și leii de mare aproape și activitatea Dormind cu rechinii, acțiune care include înoptarea în Oceanograf, o vizită a doua zi și micul dejun.

În Umbrar

Copiii se vor bucura să se plimbe prin Grădina Astronomiei.

Modele, panouri, instrumente astronomice, care pot fi manipulate și cu care publicul poate interacționa, abordează principiile de bază ale astronomiei cunoscute încă din cele mai vechi timpuri.

Aici se poate observa mișcarea aparentă a bolții cerești, se măsoară înălțimea maximă a Soarelui deasupra orizontului, se observă cum umbra gnomonului se mișcă din cauza soarelui sau afli timpul solar și civil.

Pentru adulți

Printre activitățile interesante oferite de Ciudad de las Artes y de las Ciencias adulților. se află vizionarea unei proiecții în Hemisferic (program proiecții aici), participarea la un atelier de știință (valabil doar în spaniolă) sau vizitarea expozițiior temporare sau permanente ale Muzeului Științelor  și vizitarea acvariilor din Oceanograf. Pentru adulți, întreg Muzeul Științei este o provocare.

Pentru informații despre adresa fiecărei clădiri din cadrul Orașului, citește articolul Cum ajungi în Orașul Artelor și Științelor Valencia.

Dacă vrei să afli cum să ajungi în Oraș, îți recomand articolul Cum ajungi în Orașul Artelor și Științelor Valencia.

Cum ajungi la Orașul Artelor și Științelor afli aici.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Despre birourile de informații turistice din Valencia, ce oferă și locațiile lor, poți afla aici

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Muzeele și monumentele cu intrare gratuită le poți afla aici și aici (măsură rămasă valabilă din pandemie, n.a. scris în iunie 2022).

– Despre spectacole de flamenco în Valencia poți afla aici

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Ce este Albufera de Valencia.

– Despre Port Saplaya, mica Veneție a Valenciei, afli mai multe aici.

– Despre așa numita Capelă Sixtină a Valenciei poți afla aici.

În Valencia, vei vedea scris orxata/orchata/horchata! Despre ce e vorba afli aici.

– Cu trenul în Valencia și împrejurimi

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

Dacă vrei idei despre ce poți să mai faci cu copiii în Valencia, am scris articole separate pentru activități în aer liber, dar și de interior.

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

Aici, aici și aici poți afla mai multe despre natură, parcurile și grădinile din Valencia. Dacă stai mai multe zile în Valencia, îți recomand Albufera, un fel de deltă a Valenciei. Despre ea poți citi aici.

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

Dacă vrei să afli de câți bani ai nevoie pentru o vacanță în acest oraș, îți recomand articolul Cât costă o vacanță în Valencia.

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici

* * *

Sursă informații: Cac.es, Jdiezarnal.com.

Toate fotografiile sunt din arhiva autorului articolului.