Până pe 9 ianuarie 2022, în Valencia se află ”Impresionistas”, expoziție interactivă a artiștilor impresioniști!

”Impresionistas”, expoziție interactivă, este o călătorie prin impresionism prin intermediul operelor lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec.

Lucrările acestor faimoși pictori fancezi de la sfârșitul sec al XIX-lea, prind viață prin imagini în mișcare, muzică, sunet surround și ecrane gigant de 4m înălțime și 24m lățime.

Vizitatorul trăiește experiența unică de a face parte din operele de artă ale acestor maeștri, într-o încăpere de 400 de mp și se va înconjura cu aproximativ 1000 de creații artistice.

Explicațiile audio sincronizate completează și ele experiența.

Art Apart și Front Pictures sunt companiile care au făcut posibilă această expoziție. FrontPictures este o companie internațională pionier în montajele 3D pe ecrane mari și are aproape 20 de ani de experiență în inovarea prezentărilor audiovizuale, primind numeroase premii internaționale.

Cei mici au activități speciale pentru ei.

Informații utile despre expoziție

– Dată: 28 octombrie 2021 – 9 ianuarie 2022

– Locație: Ateneo Mercantil de Valencia, Plaza de Ayuntamiento 18, Valencia

– Program: Zilnic: 10:00 – 21:00 (ultima intrare la 20:15)

  • Durata proiecției: 45 minute 

– Prețuri:

  • Adulti: De luni până vineri: 11 euro; sâmbătă, duminică și de sărbători: 13 Euro
  • Copii de la 5 la 16 ani, studenți, șomeri, persoane peste 65 de ani și persoane cu dizabilități: De luni până vineri: 5 euro; sâmbătă, duminică și de sărbători: 8 Euro;
  • Copiii sub 5 ani: GRATUIT
  • Pachete de familie, grupuri – aici.
  • Bilete se pot cumpăra de aici.

– Site eveniment aici.

– Cum ajungi la Ateneo Mercantil, în Plaza del Ayuntamiento ( Piața Primăriei)

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Alte evenimente în Valencia

În perioada 25.11.2021-16.01.2022, poți trăi experiența ”Naturaleza Encendida”, un spectacol de lumini care cufundă vizitatorul într-o lume a fanteziei acvatice! Află despre ce e vorba aici!

* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Din 26.11.2021 până pe 09.01.2022, proiectul inovator ”Grădina de Crăciun” transformă seara Grădinile Viveros, într-o experiență senzorială inedită, plină de luminnă, culoare și arome!

Despre ce este vorba, afli aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Valenciaextra.com, Impresionistasexpo.com,

* Fotografia articolului aparține site-ului expoziției ”Impresionistas”.

 

Ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 05-07 noiembrie

Dacă te întrebi ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 05 – 07 noiembrie, atunci acest articol îți va da câteva idei!

Competiție de skateboarding

Valencia European Skate Open (VESO) 2021 va transforma Valencia în capitala skate-ului.

Evenimentul se desfășoară pe 5, 6 și 7 noiembrie la Marina Sur și este inaugurarea circuitului inițiat de Federația Regală Spaniolă de Patinaj, Roller Experience 360, care are planificate mai multe opriri în Spania în 2022.

În cadrul Valencia European Skate Open (VESO) 2021 au loc competițiile europene oficiale de skateboarding, scooter și roller freestyle.

Vor avea loc ateliere și cursuri gratuite de inițiere și nivel mediu de Skateboarding, Scooter, Roller freestyle, Surf Skate, Roller dance, Longboard, Graffiti, precum și activități sportive nautice ca Paddle Surf, SupYoga sau Windsurf.

Vor avea loc și expoziții, concursuri, workshop-uri, spectacole muzicale, va fi amenajată o zonă pentru food trucks și una de market, vor fi dj-i care vor anima atmosfera pe parcursul weekend-ului.

Vor fi prezente vedete din lumea skate-ului precum Bruno Senra, Richard Tury și Ivan Monteiro, patinatori din peste zece țări diferite precum Argentina, Anglia sau Brazilia.

Pentru copiii cu vârste de la 3 la 8 ani, vor avea loc ateliere de fabricare a autocolante, personalizare genunchiere și coate, pictură pe față, labirint de carton cu gimcană și ateliere de graffiti!

  • Nu există înscrieri pentru VESO KIDS, locurile se vor acorda până la limita maximă.

Informații utile

– Data: 5, 6 și 7 noiembrie 2021.

– Locație: La Marina de València (Marina Sur) – 46011 Valencia.

– Program: Vineri 16:00-22:00, sâmbătă 10:00-01:00, duminică 10:00-19:00.

  • Vineri, 5 noiembrie: antrenamente libere de la 20:00 la 22:00.
  • Sâmbătă, 6 noiembrie, semifinalele VESO: de la 17:45 până la 20:45.
  • Duminică, 7 noiembrie, finalele VESO: de la 13:45 până la 15:45.

– Intrare gratuită cu înregistrare prealabilă online aici.

– Cum ajungi din Valencia:

* Cu autobuzele companiei publice de transport EMT, liniile 19 și 32.

  • Despre cum te deplasezi cu autobuzele publice EMT, afli aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

* Cu Metrovalencia: Stația cea mai apropiată este Maritim Serrería (Liniile 5 și 7). Distanță de mers pe jos aproximativ 600m.

  • Despre cum să circuli cu metroul în Valencia, poți afla aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

* Cu bicicleta: Stații Valenbisi apropiate: nr. 276 (Veles e Vents) și nr. 163 (Paseo Neptuno 32-34).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi, îți recomand acest articol.

* * *

Expoziție de artă, interactivă

”Impresionistas” este o expoziție interactivă, o călătorie prin impresionism prin intermediul operelor lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec.

Lucrările acestor faimoși pictori fancezi de la sfârșitul sec al XIX-lea, prind viață prin imagini în mișcare, muzică, sunet surround și ecrane gigant de 4m înălțime și 24m lățime.

Vizitatorul trăiește experiența unică de a face parte din operele de artă ale acestor maeștri, într-o încăpere de 400 de mp și se va înconjura cu aproximativ 1000 de creații artistice.

Explicațiile audio sincronizate completează experiența.

Art Apart și Front Pictures au făcut posibilă această expoziție. FrontPictures este o companie internațională pionier în montajele 3D pe ecrane mari și are aproape 20 de ani de experiență în inovarea prezentărilor audiovizuale, primind numeroase premii internaționale.

Cei mici au activități speciale pentru ei.

Informații utile

– Dată: 28 octombrie 2021 – 9 ianuarie 2022

– Locație: Ateneo Mercantil de Valencia, Plaza de Ayuntamiento 18, Valencia

– Program: Zilnic: 10:00 – 21:00 (ultima intrare la 20:15)

  • Durata proiecției: 45 minute 

– Prețuri:

  • Adulti: De luni până vineri: 8 euro; sâmbătă, duminică și de sărbători: 10 Euro
  • Copii de la 5 la 16 ani, studenți, șomeri, persoane peste 65 de ani și persoane cu dizabilități: De luni până vineri: 5 euro; sâmbătă, duminică și de sărbători: 8 Euro;
  • Copiii sub 5 ani: GRATUIT
  • Pachete de familie, grupuri – aici.

– Site eveniment aici.

– Cum ajungi în Plaza del Ayuntamiento ( Piața Primăriei)

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Expoziție de kimonouri 

Muzeul Mătăsii din Valencia găzduiește expoziția ”Kimono. De la tradiție la modă”, o expoziție care adună secretele și particularitățile acestei piese vestimentare și care devăluie istoria și cultura japoneză prin intermediul acesteia. 

Expoziția prezintă 31 de ținute complete, distribuite în trei zone tematice și cele patru anotimpuri și permite să cunoaștem cum este îmbrăcat un kimono, din câte piese vestimentare este compus sau ce accesorii ar trebui să poarte.

Expoziția kimonourile ceremoniale și formale, cu o rochie de mireasă spectaculoasă, kimonouri zilnice și pentru ocazii speciale, dar și accesoriile necesare purtării kimonoului, de la sandale la piepteni și multe alte accesorii.

Kimonoul, folosit de la începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre, a trecut de la a fi o îmbrăcăminte de uz zilnic la a fi folosit la ocazii speciale, cum ar fi majoratul și absolvirea, sau în ceremonii și situații formale precum nunți, înmormântări și ceremonie a ceaiului.

Japonia are o mare bogăție textilă și, deși astăzi se găsesc kimonouri din fibre sintetice și artificiale, cel mai folosit și prețuit material este încă mătasea, care este prelucrată pentru a obține diferite țesături.

Informații utile

– Dată: 26 octombrie 2021 – 28 februarie 2022.

– Locație: Museo de la seda: Calle Hospital, 7, Valencia. Intrarea fizică prin: Calle Hospital, 9,Valencia

– Program:

  • Luni închis.
  • De marți până sâmbătă: de la 10:00 la 19:00.
  • Duminică: 10:00 până la 14:30.

– Bilete:

  • Bilet individual pentru Muzeul mătăsii: 7 Euro
  • Bilet individual redus pentru Muzeul mătăsii: 6 Euro.

– Cum ajungi 

– Cu autobuzele publice EMT liniile 7, 11, 27, 28, 73, C1 (stația 1766 – Guillem de Castro – Hospital), liniile 60,62, 70, 72  (stația 1278 – Àngel Guimerà – Ferran el Catòlic).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 10 (stația Hospital – Horno del Hospital).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Expoziția ”World Press Photo” Valencia 2021

Până pe 7 noiembrie, se poate vizita expoziția ”World Press Photo” 2021 găzduită de Fundația ”Chirivella Soriano”.

Expoziția reunește cele mai bune fotografii jurnalistice premiate la nivel internațional pentru anul 2021.

Informații utile

– Locație: Fundația ”Chirivella Soriano”, Palau Joan de Valeriola

  • Adresă: Calle Valeriola 13, 46001, Valencia

– Program: De marti pana sambata 10:00 – 14:00, după-amiaza 17:00 – 21:00; Duminica 10:00 – 15:00; Luni închis.

 – Bilete:

  • Intrare generală: 5 euro
  • Tur ghidat cu rezervare: 5euro
  • Grupuri școlare cu rezervare: 3,50 euro.

– Contact: Email: fundacion@chirivellasoriano.org, Tel.: +34.963.381.215.

– Informații aici.

Program gratuit de activități în natură pentru tineri

Consiliul municipal din Valencia a lansat Aventúra’t, programul gratuit de activități în natură pentru tineri.

Obiectivul programului este de a promova activitățile de agrement în natură, în rândul tinerilor care locuiesc în oraș.

Activitățile care vor avea loc: rafting, canotaj, canotaj, alpinism, speologie sau drumeții în zone din Comunitatea Valencia.

Grupurile vor avea instructori și ghizi.

Plecarea se face din diferite locații ale Valenciei, informațiile complete sunt în programul pe zile.

Informații utile

– Condiții de participare: Vârsta între 12 și 30 de ani.

Înscrierea și participarea gratuite.

Program: Până pe 4 decembrie 2021, numai sâmbăta și duminica.

– Secțiuni:

  • Viu La Natura – activități cu tiroliana, cățărare pe perete sau poduri înălțate.
  • Locație: Centrul Natural Tarihuela
  • Informații (înscriere și program pe zile) aici.
  • Multiaventura’t – activități de rafting (pe râul Mijares în Montanejos, Castellón), speologie, canotaj, de alpinism.
  • Informații (înscriere și program pe zile) aici.

– Detalii și informații complete aici.

Cumpărături îmbrăcăminte, încălțăminte cu reduceri

Până pe 7 noiembrie 2021, Galeriile ”Ruzafa” găzduiesc în cadrul ”Ruzafa Fashion Week”, evenimentul ”Secret Market” (”Piața secretă”).

Evenimentul este, de fapt, un magazin pop-up, adică temporar, cu produse din domeniul modei.

În același spațiu se găsesc produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii de stradă (genți rucsaci), pentru femei, bărbați și copii.

Colecțiile sunt cele de toamnă-iarnă, iar prețurile sunt reduse cu până 70%.

Vor fi prezente mărci ca SKFK, Sita Murt, Thinking Mu, Duuo, dar și multe altele.

Informații utile

– Adresă: Calle Burriana 30, bario Ruzafa, Valencia.

– Intrare liberă

  • Intrarea se face pe bază de invitație (pentru a evita crearea aglomerației). Invitația se obține de aici.

– Program: Odată cu înregistrarea participării și obținerea invitației, trebuie să alegi o anume oră.

– Contact:

 * * * 

Dacă vrei să afli ce reguli de protecție sanitară sunt în vigoare în Valencia și care sunt condițiile de intrare în comunitate dintr-o altă țară, citește acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Valenciaextra.com, Valenciabonita.es, Valenciasecreta.com,

* Fotografia articolului aparține site-ului expoziției ”Impresionistas”.

 

 

Expoziția ”Rondalla de fang” – un colț de Albufera în inima Valenciei

Expoziția ”Rondalla del fang”, găzduită de Centre del Carmen Cultura Contemporània – CCCC (Centrul de Cultură Contemporană Carmen) îşi propune să ridice gradul de conștientizare asupra pericolelor la care este expus mediul Albufera.Citeşte mai mult…

Expoziția ”Sorolla. Pluralul feminin”, găzduită de Fundația Bancaja din Valencia

Expoziția ”Sorolla. Plural feminin” a sosit în Valencia după ce succesul înregistrat în Madrid.

Începând din 3 februarie 2021, Fundația Bancaja găzduiește expoziția de pictură ”Sorolla. Plural feminin”.

Cele peste cincizeci de lucrări ale artistului valencian sunt luate de la Muzeul Sorolla, Fundația Muzeului Sorolla, Fundația Bancaja, Muzeul Prado, Consiliul Provincial Valencia, Colecția Abelló, BBVA Colecția, Colecția Pedrera Martínez și Universitatea Complutense de Madrid și de la alte colecții publice și private.

Lucrările expuse prezintă perspectiva artistului valencian despre frumusețea, calitățile și poziția femeilor în societatea vremii, sfârșitul sec. XIX-lea și începutul sec. XX în societatea spaniolă.

În operele sale, Joaquin Sorolla a conturat mai multe stereotipuri feminine: femei decăzute, femei simple și harnice, burgheze elegante și moderne. Însă indiferent ce a pictat, artistul a scos în evidență omul, individul din spatele modelului.

Atât în viața de zi cu zi, dar și în picturile sale, el a tratat femeile cu respect.

Viața lui Sorolla (1863-1923) a coincis cu începuturile mișcării feministe din Spania. La vremea aceea femeile spaniole aveau încă un nivel cultural foarte scăzut, puține aveau acces la învățământul secundar, iar la universitate un au avut acces până în 1910. Din 1923, când Sorolla a muritau mai trecut opt ani până la recunoașterea dreptului de vot pentru femei.

Pictorul, care nu a fost niciodată militant, era cunoscut ca un om cu idei liberale, un promotor al educației feminine și apărător al egalității.

Tema expoziției

Expoziția ”Sorolla. Plural feminin” este structurată în cinci părți: istorie, mitologie și alte pretexte, femei din sat, muncitoare și mame, elegant și modern și scene de familie.

Principalele eroine ale lui Sorolla sunt soțiile pescarilor valencieni, supraveghindu-și copiii pe plajă sau așteptând sosirea bărcilor pentru a merge să vândă captura zilei.

Sorolla a avut clientelă din înalta societate. El a portretizat burghezi sau aristocrați eleganți, dar a fost cerut și de femei care aspirau să fie prezentate ca„moderne”,  de altele pentru educația și cultura lor sau pentru profesiile lor artistice: actrițe sau cântăreți

Artistul a folosit frecvent femeile familiei sale ca modele, atât pentru a le face portrete formale, cât și pentru a le include în scene de zi cu zi, ca simpli figuranți.

Clotilde, soția sa, este cel mai frecvent protagonist al acestor scene. Curtea timpurie și căsătoria fericită cu Sorolla au contribuit la crearea unei atmosfere de stabilitate în jurul pictorului, care, fără îndoială, i-a facilitat munca. Ea a fost cea care a și creat Muzeul Sorolla.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Informații despre expoziție

– Durată: 03 februarie – 30 mai 2021.

– Tarife:

  • General: 5 euro
  • Redus: 3 euro: pensionari, șomeri, persoane cu diversitate funcțională, studenți de la 13 la 26 de ani.
  • Gratuit: sub 12 ani.
  • Biletele pot fi achizițioante de la casa de bilete de la sediul Fundației Bancaja. Fiecare bilet permite accesul la toate expozițiile curente.

– Adresa: Plaza Tetuán, 23.

– Contact: Tel: +34.96 064 58 40

Program de vizitare

– De marți până duminică: 10:00-14:00 și 16:30-20:30

– Luni: 10:00-14:00

Sărbători: 10:00-14:00 și 16:30-20:30.

– Pentru vizite cu ghid, programare prin email: visitasguiadas@fundacionbancaja.es.

* Până pe 28 februarie 2021, Fundația Bancaja găzduiește și expoziția ”Sorolla y Benlliure. Pinceladas de una amistad”. Vizita este gratuită.

Cum ajungi la sediul Fundației Bancaja

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 28, 95  (stația Tetuan), 16, 26 (Porta del Mar-Gloriete) 11, 70, 71 (Stația Porta del Mar-General Palanca),   4, 10, 24, 25 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Impar), 4, 10, 13, 94, 95 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Par), 6, 11, 32, 70, 71, 81 (stația Porta de la Mar – Palau de Justicia), 8, 13 (stația Porta del Mar Plaza), 8, 10, 28, 32, 81 (stația Porta del Mar Colon).

– Cu metroul, liniile 3, 5 (stația Colon), 5, 7 (stația Alameda). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 500m.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stația 9 (Tetuan).

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

S-ar putea să te intereseze și articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

* * * 

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: Fundacionbancaja.es, Valenciasecreta.com

Fotografia articolului aparține publicației Fundacionbancaja.es.

Prietenia Sorolla-Benlliure, tema expoziției de pictură prezentate de Fundația Bancaja

Prietenia Sorolla-Benlliure este tema expoziției de pictură prezentate de Fundația Bancaja din Valencia.

Intitulată ”Sorolla y Benlliure. Pinceladas de una amistad”, expoziția este un omagiu adus relației de prietenie dintre cei doi artiști valencieni.

Expoziția cuprinde opt lucrări aparținând lui Sorolla și Benlliure alături de reproducerea corespondenței dintre ei.

Despre artiștii expoziției de pictură

Joaquín Sorolla (1863-1923), faimos pictor impresionist și post impresionist valencian, a surprins în lucrările sale lumea pescarilor, a oamenilor simpli ce locuiau în Valencia timpului său la malul mării, femeile în diverse ipostaze, ca simbol al feminității, și a fost un deosebit portretist.

José Benlliure (1858-1937), pictor valencian, a trăit vreme de 30 de ani la Roma, unde a ajuns câştigând o bursă a guvernului Valenciei. Aici el a devenit liderul cercului de artişti spanioli. A fost un pictor agreeat de guvernul italian şi a fost solicitat pentru pictarea a numeroase edificii. În perioada 1903-1913 a fost preşedintele Academiei Spaniole de Arte Frumoase.

Fundația Bancaja a prezentat expoziția Sorolla y Benlliure. Pensulele unei prietenii, care arată publicului prietenia dintre Joaquín Sorolla și José Benlliure. Expoziția prezintă o selecție de opt lucrări ale pictorilor valencieni împreună  de la Muzeul Sorolla și Muzeul Casei Benlliure.

Despre picturile expuse

Expoziția prezintă publicului, pentru prima dată în Valencia, seria de picturi a lui José Benlliure, intitulată ”Cele patru anotimpuri”(”The Four Seasons”). Seria a fost creată în perioada 1930-1933 și cuprinde un set de patru pânze.

”În această serie, Benlliure apropie privitorul de natura mitologică luxuriantă. În picturile expuse, sunt reprezentați opt Cupidoni care se joacă în timp ce primăvara culeg flori, vara fructe, iarna adună lemn de foc, și toamna recoltele. Seria, de un cromatism puternic, este nu doar un tribut adus temelor renascentiste și baroce italiene, ci și picturii valenciene de la sfârșitul secolului al XIX-lea: în sărbătoarea de toamnă, unul dintre Cupidoni și-a pierdut aripile pentru a se transforma într-un copil care cântă la flaut, o figură care amintește de Bacchus și faunii tineri ai lui Ignacio Pinazo și Joaquín Agrasot” (fragment din prezentarea aflată pe site-ul Fundației Bancaja).

Pânzele au fost restaurate cu ocazia acestei expoziții. Procesul de restaurare a permis recuperarea luminii, culorii și pigmenților originali, modificați și întunecați de trecerea timpului. Lucrările sunt expuse împreună cu schițele pregătitoare păstrate de Muzeul Casei Benlliure.

Cele patru lucrări ale lui Joaquín Sorolla aparțin unor etape diferite din viața artistului: ”Portretul unei doamne” (1883), lucrare din tinerețea lui Sorolla, ”Capul unei fete cu flori” (1890), lucrare realizată la scurt timp după ce Sorolla s-a stabilit la Madrid, ”La Granja” (”Ferma”-1907), pictată de Sorolla când era deja un pictor consolidat și ”Yo soy el pan de la vida” (”Eu sunt pâinea vieții”: 1896-1897), comandată de un politician și proprietar de teren chilian pentru casa-palat din Valparaíso .

Locul expoziției de pictură

Sediul Fundației Bancaja din Valencia: Fundación Bancaja, Plaza de Tetuán, 23 ,Valencia.

Durata expoziției 

Expoziția poate fi vizitată până pe 28 februarie 2021.

Tarife

Gratuit: în fiecare marți 16:00-20:00 și pentru copiii sub 12 ani.

General: 3 euro

Redus: 1 euro (pensionari, șomeri, persoane cu diversitate funcțională, studenți de la 13 la 26 de ani)

Biletele se pot cumpăra de la casa de la sediul fundației, Plaza Tetuán, 23. Fiecare bilet permite accesul la toate expozițiile în vigoare în prezent la Fundația Bancaja.

Program de vizitare

– De marți până duminică: 10:00-14:00 și 16:30-20:30

– Luni: 10:00-14:00

Sărbători: 10:00-14:00 și 16:30-20:30.

– Pentru vizite cu ghid, programare prin email: visitasguiadas@fundacionbancaja.es.

Cum ajungi la sediul Fundației Bancaja

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 28, 95  (stația Tetuan), 16, 26 (Porta del Mar-Gloriete) 11, 70, 71 (Stația Porta del Mar-General Palanca),   4, 10, 24, 25 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Impar), 4, 10, 13, 94, 95 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Par), 6, 11, 32, 70, 71, 81 (stația Porta de la Mar – Palau de Justicia), 8, 13 (stația Porta del Mar Plaza), 8, 10, 28, 32, 81 (stația Porta del Mar Colon).

– Cu metroul, liniile 3, 5 (stația Colon), 5, 7 (stația Alameda). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 500m.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stația 9 (Tetuan).

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: www.hoyesarte.com, valenciabonita.es, valenciasecreta.com

Fotografia articolului aparține publicației laventanadelarte.es.

Galaxia Hung s-a instalat în Orașul Artelor și Științelor din Valencia

Orașul Artelor și Științelor din Valencia găzduiește o expoziție de sculpturi inedite.

Intitulată ”Galaxia Hung Yi”, după artistul taiwanez care a creat-o, expoziția cuprinde 14 opere, reprezentate de animale din zodiacul chinezesc, dar nu numai.

Panda, porci, maimuță, rinoceri, lebede și rațe cu dimensiuni suprarealiste sunt viu colorate, cu motive tradiționale sau inspirate din cultura taiwaneză.

Pe fiecare animal pot fi identificate diverse simboluri, desene convenționale, portative muzicale, imagini ale lui Buddha, dar și alte elemente și simboluri pe care artistul le-a ”insinuat” pentru a trezi interesul publicului și a acorda atenție detaliilor.

Exponatele se află pe Lacul de Nord al Hemisfericului și pe Paseo del Arte al Umbracle.

Cine este artistul Hung Yi

Hung Yi s-a născut în Taiwan în 1970. Până în ărezent a avut peste 30 de expoziții individuale, în multe muzee și galerii de artă din întreaga lume.

A expus în Muzeul în aer liber din Hakono, Japonia, în Piața Centrului Civic din San Francisco, în cadrul Bienalei de Sculptură de la Racconigi, Italia, la New York.

De asemenea, sculpturile sale colorate pot fi găsite permanent la sediile unor organizații, în diverse aeroporturi din lume, școli din țara sa. Unele lucrări au fost solicitate de muzee, cum ar fi seria sa despre cele douăsprezece animale ale zodiacului chinez.

Informații despre expoziție:

– Durata: Expoziția rămâne în Orașul Artelor și Științelor până pe 20 februarie 2021.

– Acces gratuit.

– Vizite ghidate:

  • De la 23 decembrie până la 6 ianuarie (cu excepția 25 decembrie și 1 ianuarie), în fiecare zi, la 12 amiază,  De la 9 ianuarie până la 21 februarie, la aceeași oră, în weekend.
  • Număr maxim de particiăanți: 14.
  • Gratuite.

Informații despre l’Umbracle

– Adresa : Av. del Professor López Piñero, 5, 46013 Valencia

– Cum ajung :

  • Cu autobuzele publice EMT numerele 15, 24, 35, 95 (Stația Museo de las Ciencias sau Ciudad de la Justicia)
  • Cu metroul, stația cea mai apropiată Alameda. Distanța este de aproximaiv 800m.
  • Cu Valenbisi, cea mai apropiată stație nr. 50 (Autopista del Saler – Antonio Ferrandis – C.C. El Saler).
  • Cu mașina, coordonate GPS: 39º 27 ’15’ ‘N, 0º 21’ 7 ” W. Pentru parcare, informații aici.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

– Sursă de informare: Cac.es, Lasprovincias.es, Valenciabonita.es

– Fotografiile aparțin Valenciana.ro.

 

Mai aproape de mintea unui geniu: Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul” în Valencia

Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul” a sosit în Valencia!

Artist, gânditor și om de știință Leonardo Da Vinci a fost reprezentantul emblematic al Renașterii. A trăit cu mult înaintea vremurilor sale și a lăsat o moștenire științifică inegalabilă, marcând începuturile tehnologiei și științei așa cum le înțelegem astăzi.

Din 4 decembrie 2020 până pe 7 februarie 2021, Ateneo Mercantil din Valencia găzduiește Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul ”.

Cele aproximativ douăzeci de exponate sunt realizate pe baza desenelor din Codicele de la Madrid (păstrat în Biblioteca Națională) și din Codicele Atlantic (păstrat în Biblioteca Ambrosiana din Milano). Ele au fost interpretate și transpuse în machete de către arhitecți, tâmplari și meșteri.

Expoziția pune în valoare faptul că în invențiile sale, da Vinci a fost influențat de elementele importante ale naturii: aer, apa, pământ.

Ce prezintă expoziția

Barca cu vâsle, costumul de scufundare, parașuta, aripile bătătoare, mașina blindată, macaraua, liftul coloanei, mașina sau bicicleta sunt câteva dintre obiectele desprinse din desenele lui da Vinci care pot fi văzute. Expunerea lor împreună un face decât să consolideze ideea că autorul lor a fost un vizionar.

Invenții pentru aer

Dorința de a zbura l-a captivat pe Leonardo. Expoziția prezintă concepția acestuia despre aripa articulată, un dispozitiv asemănător cu deltaplanul de astăzi.

Invenții ”terestre”

O bicicletă, al cărei design nu este realizat de Da Vinci, este reprodusă pentru evidențierea faptului că mecanismul lanțului a fost utilizat de acesta pentru a activa mișcarea pedalelor permițând astfel circulația vehiculului cu două roți.

Poate fi văzută și mașina proiectată de da Vinci acum 500 de ani. Această mașină auto din lemn își reglează mișcarea prin intermediul arcurilor cu foi și este capabilă să parcurgă mai mulți metri în mod autonom, profitând de energia acumulată în mai multe arcuri tensionate sub formă de spirală.

Printre reproduceri se regăsesc un tanc blindat conceput ca un tun cu mai multe de 33 de guri, un tambur care, prin intermediul unui mecanism activat cu o manivelă, generează un zgomot similar cu cel făcut de o trupă de soldați care avansează. A fost conceput pentru a speria partea inamică în momentele de război.

Invenții pentru apă

Costumul de scufundare proiectat de da Vinci, care are aripioare pentru mâini, este un echipament foarte asemănător cu cel utilizat în prezent. Costumul era confecționat din piele și era conectat la un clopot situat la suprafață la suprafață printr-un furtun de aer format din stuf.

Barca cu vâsle este un alt exemplu care arată că nici transportul pe apă nu a scăpat de inventivitatea lui Leonardo.

Modelele expuse sunt însoțite de standuri interactive cu animații 3D ale funcționării mașinilor.

Expoziția are și un ghid didactic, cu explicații prezentate pe afișe și panouri. Ele furnizează informații ce ghidează vizitatorul atât printre descoperirile inventatorului, cât și în contextul timpului acestuia.

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorRăsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului, aici! * * *

Informații 

– Coordonate de contact:

– Program:

  • În zilele lucrătoare: 11:00 – 14:00 și 16:00 – 20:00
  • Sâmbătă, duminică, sărbători, weekend-uri prelungite și Crăciun (23 decembrie – 7 ianuarie): 11:00 – 21:00.
  • Pe 24 și 31 decembrie: 11:00 – 15:00 și pe 1 ianuarie 15:00 – 21:00.
  • 25 decembrie închis.

– Tarife:

  • Zile lucrătoare: Peste 12 ani – 7 euro, minori 5 – 12 ani, pensionari, șomeri, studenți, lucrători din domeniul sănătății și persoane cu card de tineret – 5 euro.
  • Sâmbătă, duminică, sărbători, 7 decembrie și Crăciun (de la 23 decembrie 2020 până la 10 ianuarie 2021) – 9 euro adulți și 7 euro  copii, pensionari, șomeri, studenți, sănătate și persoane cu card de tineret.
  • Pentru biletele și pachetele de familie pot fi vizualizate aici.
  • Online, biletele pot fi achizișionate de pe site-ul expoziției.

– Adresă: Ateneo Mercantil de Valencia, Plaza del Ayuntamiento, 18, (Salón Noble)

– Cum ajungi în Plaza del Ayuntamiento

– Cu autobuzele EMT numerele 1 (Stația Correo), 6, 8, 11, 70, 10, 32, 71, 81 (Stația Barques, Plaza del Ayuntamiento)

– Cu metroul, cea mai apropiată stație Colon, de aici 400 m de mers pe jos.

– Cu Valenbisi, stația este în Plaza del Ayuntamiento, 11, Plaza Ayuntamiento – Cotanda.

* * *

– Surse de informare: Valenciabonita.es, Lasprovincias.es, ABC.es

– Fotografia articolului aparține Lasprovincias.es