Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

Tribunalul Apelor, cea mai veche instituție juridică din Europa, se întrunește în Valencia. Nu trebuie să fii de specialitate ca să iei și tu parte!

În fiecare joi la 12 dimineața, la Poarta Apostolilor a catedralei, în Plaza de la Virgen, se adună opt bărbați îmbrăcați în negru și se așază în cerc. Lume, turiști, vin să ia parte la ședința Tribunalului Apelor.

De ce te-ar interesa pe tine ca turist un tribunal?

Pentru că este specific Valenciei și este cea mai veche instituție juridică din Europa. 

La 30 septembrie 2009, Tribunalul Apelor a fost declarat de UNESCO, Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității.

Datorită particularității sale, Tribunalul Apelor face obiectul anchetei a cercetători din întreaga lume.

Fântâna din Plaza de la Virgen are legătură cu acest tribunal și, mai ales cu obiectul său. Ea îl are în mijloc îl are pe Zeul Neptun, reprezentând râul Turia, înconjurat de opt femei, valenciene, care țin urcioare din care curge apa. La picioarele fiecăreia este scris un nume. Ele reprezintă cele opt canale de irigație ale râului.

Ce este, de fapt, Tribunalul Apelor din Valencia

Tribunal de las Aguas de la Vega, denumirea în spaniolă, este o instituție medievală, a cărei funcție este de a reglementa, pe cale orală, utilizarea canalelor de irigare ale râului Turia.

Râul Turia, cel mai mare râu al Comunității Valencia, funizează apa necesară pentru câmpiile valenciene.

El este un râu cu un debit instabil, de unde a luat naștere necesitatea înființării unei curți care să permită o distribuție echitabilă și justă a apei.

Curtea tribunalului este alcătuită din câte un reprezentant al fiecărei comunități formate în jurul celor opt canale: Quart, Benàger-Faitanar, Tormos, Mislata (Mislata-Xirivella), Mestalla, Favara, Rascanya și Rovella.

Ședințele au loc în fiecare joi, cu excepția sărbătorilor, întâi, la porțile catedralei, apoi la Casa Vestuario.

În foto, un scaun al juratului canalului de irigație Tormos.

Cum funcționează Tribunalul Apelor

Cea mai cunoscută ședință este prima, când executorul judecătoresc pronunță celebra frază ”denunciats de la sèquia de …”, care în traducere înseamnă ”plângere, reclamație împotriva canalului…..”. ”Sequia” este termenul în valenciană pentru ”asequia”, canal de irigație.

Și strigă, pe rând, numele fiecărui canal.

În acel moment, orice persoană afectată în utilizarea canalului al cărui nume a fost pronunțat, și care este prezentă, poate depune o plângere.

Plângerea se face mereu pe cale orală și în public, în fața tuturor reprezentanților tribunalului.

Procedura este gratuită, orală, sumară și în valenciană.

Procesul este rapid, iar decizia e definitivă, nu se apelează.

Ulterior, în Casa Vestuario, vecină, este convenită distribuția debitelor de apă pentru fiecare canal într-un mod echitabil în funcție de suprafețele care trebuie cultivate, dar și de alți factori. Aceasta ședință nu mai are loc în public.

Membrul instanței de judecată al cărui canal aparține inculpatul, se abține în proces.

Dacă inculpat este el personal, își dă joz bluzonul negru și trece în locul inculpaților.

Pot fi propuși martori și poate fi solicitată o inspecție la fața locului.

Instanța are un singur executor judecătoresc, cel care deschide ședința publică, și care are atribuții ce țin de ordinea ședinței și nu coercitive. Poartă un harpon de aramă cu două cârlige ca simbol al autorității. Harponul executorului, în realitate, este un instrument folosit de paznicii șanțurilor, în munca lor de zi cu zi. 

Punerea în executare a pedepsei este responsabilitatea reprezentantului canalului corespunzător de irigație.

De obicei, vinovatului i se aplică o amendă.

Curiozități despre Tribunalul Apelor din Valencia

* Unii istorici indică originea tribunalului în epoca romană, în timp ce alții o stabilesc în jurul anului 960 (secolul al X-lea), sub mandatul califului din Córdoba Abd al Rahman III.

* Șanțurile de irigații au fost construite de romani cu aproximativ 2.100 de ani în urmă, dar cei care le-au creat așa cum sunt folosite și azi, au fost arabii.

* Locul în care se desfășoară, Poarta Apostolilor a Catedralei din Valencia se datorează faptului că aceasta este ridicată pe locul unei moschei. După cucerirea cetății Valencia de către Jaume I, moscheea a fost creștinată, iar musulmanilor li s-a interzis intrarea. Dar cum majoritatea agricultorilor erau musulmani, au fost nevoiți să desfășoare procesele la ușa catedralei și nu înăuntru, așa cum se făcea de obicei când clădirea era o moschee musulmană.

* Alegerea zilei (joi) se datorează faptului că ziua sfântă pentru musulmani este vinerea și, prin urmare, instanța s-a întrunit cu o zi înainte de ziua de odihnă.

* Ora aleasă, ora douăsprezece, se datorează faptului că musulmanii se guvernau după calendarul lunar, iar trecerea de la o zi la alta corespunde cu ora douăsprezece la calendarul nostru solar.

* Comunitățile create în jurul canalelor sunt guvernate de vechile ordonanțe transmise oral de pe vremea musulmanilor și transcrise pe hârtie în Evul Mediu. Dispunerea și funcționarea șanțurilor a fost astfel făcută încât să distribuie apa proporțional și echitabil între terenurile fermelor din jurul orașului Valencia.

Constituția spaniolă interzice existența unor instanțe de justiție în afară de cele stabilite prin lege. Tribunalul Apelor este singura excepție. A fost inclus în Constituția din 1978 și în Statutul Declarării Autonomiei Comunității Valencia.

* Reprezentantul fiecărui canal de irigație trebuie să fie fermier și să-și cultive propriul teren. De când este ales, el deține autoritatea canalului și devine membru al Tribunalului Las Aguas. Este ales de către fermierii care folosesc apa canalului.

* Distribuția apei se face în funcție de cantitatea de grădină pe care o are fermierul și se realizează în așa fel încât apa să ajungă proporțional la cele opt șanțuri care irigă toate terenurile.

* Construirea în 1955 a rezervorului Benageber (Valencia) e permis reglarea debitului de apă al Turiei. Acest lucru și faptul că suprafața cultivată a scăzut considerabil, a dus la reducerea plângerilor și reclamațiilor. În numeroase ocazii, ședințele Tribunalului Apelor se desfășoară fără nicio plângere, cu dezaprobarea publicului care nu înțelege că întâlnirile sunt adesea considerate ca o simplă reprezentare teatrală.

Informații utile despre tribunal

– Locul de desfășurare: Plaza de la Virgen

– Cum ajungi în Plaza de la Virgen:

Având în vedere că biserica se află în Plaza de la Virgen, în apropiere de Plaza de la Reina, voi menționa cum ajungi aici.

– Cu autobuzul companiei publice de transport EMT C1.

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 7 și 9 (Stația Colon, distanță de mers pe jos 25 min) și 3, 5 și 9 (stația Xativa, distanță de mers pe jos 25 min).

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 8 (stația Plaza de la Reina – Mar), 3 (Plaza del Musico López Chavarri), (Plaza de la Virgen – Bailía).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

– Programul de sesiuni al tribunalului

Tribunalul Apelor se reunește în fiecare joi a anului, la ora 12:00, indiferent dacă există litigii sau nu. Dacă plouă, se întâlnește în clădirea vecină, Casa Vestuario.

Excepțiile ședințelor sunt:

  • Când în ziua de joi cad sărbători. Tribunalul se întâlnește miercuri.
  • Zilele de 25 decembrie și 6 ianuarie.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Cum ajungi din aeroport în gările din Valencia

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Îți recomand să vizitezi Grădina Monforte, crede-mă că te va surprinde!

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Despre zone cu natură în Valencia poți citi în: Parcul Turia, grădinile din albia râuluiParcul Cabecera, o altă grădină imensă a orașulului Valencia.

– Admiră ficușii monumentali din centrul Valenciei! Despre ei poți citi aici și aici.

– Cât costă o vacanță în Valencia

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Jdiezarnal.com, Visitvalencia.com

Fotografia articolului aparține autorului acestuia, cea de interior aparține Valenciasecreta.com.

Turrón și alte dulciuri tradiționale de Crăciun, în Spania

În vreme ce în unele țări europene, obiceiul este ca de Crăciun să se mânânce turtă dulce și să se bea vin fiert, în Spania, este vremea turrón-ului.

În limba română, turrón este tradus prin nuga, dar cele două sunt diferite din toate punctele de vedere: compoziție, textură, gust.

Ce este turrón-ul

Turrón-ul se făcea inițial din migdale prăjite, miere pură și albuș de ou. Nu se folosea zahăr, doar miere pură, deoarece alimentul nu era comercializat. Zahărul a fost adăugat în compoziție începând din sec. al XX-lea, când a început să se fabrice pe scară industrială.

Puțină istorie

Turrón-ul și marțipanul, și el un dulce tradițional de Crăciun, în Spania, sunt două produse fabricate din migdale și zaharuri a căror origine datează cu secole în urmă.

Se estimează că încă din epoca greacă se pregătea o pastă din fructe uscate (în principal migdale) și miere. Ea era folosită de sportivii greci ca produs energetic pentru a participa la olimpiade.

Majoritatea oamenilor de știință localizează însă originea turrón-ului în peninsula arabă.

Teoria se bazează pe un tratat din sec. al XI-lea, scris de un medic arab, în ​​care se vorbește despre ”turun”. Se consideră că arabii au fost cei care l-au produs, căutând un aliment nutritiv care să poată fi ușor de transportat de armatele lor, dar mai ales de conservat o perioadă mai lungă fără pericol de intoxicație.

Tot ei au fost cei care au adus acest desert în Spania și Italia.

Versiunea spaniolă a turrón-ului s-a născut în provincia Alicante în jurul sec. al XV-lea.

Există documente din secolele al XV-lea și al XVI-lea care demonstrează deja că în timpul Crăciunului turrón-ul a fost protagonistul culinar al acestei perioade a anului.

Datele istorice menționează existența turrón-ului în Villa de Sexona (actuala Jijona) în secolul al XVI-lea.

Este important să știm că există un singur turrón original, cu câteva ingrediente și caracteristici foarte speciale. Ceea ce se vinde în magazin sunt, în majoritatea cazurilor, ceea ce este cunoscut sub numele de ”turrón divers”.

Turrón, produs alimentar reglementat prin lege

În Spania, Decretul regal 1787/1982 reglementează producția și vânzarea de turrón și marțipan, definind în același timp tipurile de turrón care se pot găsi pe piață. Articolul 2 arată că:

„2.1. Turrón este masa obținută prin prepararea mierii și a zaharurilor cu sau fără albuș de ou sau albumină, cu încorporarea ulterioară și frământarea migdalelor prăjite, decojite sau decojite. Mierea poate fi înlocuită total sau parțial cu zaharuri din diferitele sale clase și derivați.”

Este considerat turrón original, cel produs în localitățile Jijona și Alicante. Jijona este tot o localitate aflată în Provincia Alicante.

Pe când turrón-ul de Jijona este ”blando”, ”moale”, o pastă consistentă, cel de Alicante este ”duro”, ”tare”, de culoare albă și are bucăți întregi de migdale în el.

Consiliul de reglementare este responsabil pentru protejarea și reglementarea acestor produse. Ele au propria denumire, de origine controlată, care le face să fie protejate, iar producția lor să fie monitorizată și inspectată riguros.

Datorită acestei denumiri de origine, se poate certifica faptul că materiile prime din care este fabricat turrón-ul sunt originare din Alicante sau Jijona și că migdalele sunt mereu din soiul Marcona.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Răsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului, aici!

* * *

Tipuri de turrón

Producția de turrón s-a extins pe coasta mediteraneană a Spaniei, ceea ce a prilejuit și diversificarea tipurilor de turrón.

Dacă inițial turrón-ul nu conținea ciocolată, astăzi există turrón și cu trei feluri de ciocolată, de trufe, cu whisky. Se produce turrón cu bucăți de fructe confiate, de nuci. Majoritatea acestora au apărut în ultimii ani.

În Spania, turrón se mănâncă tradițional de Crăciun, Navidad, perioada sărbătorilor fiind și cea în care se găsește din abundență în supermarket-uri.

În ultimii ani, se mai produce turrón și de sărbătorile pascale, dar diversitatea un este atât de mare.

Turrón de calitate este cel pe al cărui ambalaj scrie ”calidad suprema” sau că este produs în Jijona sau Xixona (valenciană).

Cea mai veche firmă producătoare de turrón  este ”1880, al cărui slogan este: ”cel mai scump turrón din lume”. Compania se află în Jijona, aparținând aceleiași familii din 1.725.

Alte dulciuri tradiționale de Crăciun

În Comunitatea Valenciană sunt cunoscute ”peladillas”, migdale confiate, care se servesc în special de Crăciun și pe oaspeți la botezuri. În Grecia se numesc koufeta, în Italia confetto și în Franța dragée.

Marțipan

Este un dulce făcut din migdale măcinate, zahăr și ouă, proporția acestora diferind în funcție de rețetă. Se flosesește și ca umplutură a unor produse de patiserie sau ca produs în sine.

Mantecados și polvorones

Reprezintă o altă categorie de dulciuri tradiționale în Spania. O caracteristică a ambelor este aceea că pentru prepararea lor se folosesc untura, făina și zahărul. Mantecado se consumă în orice moment al anului, în timp ce polvorones, doar de Crăciun. Diferențele dintre ele constau în modul de preparare: mantecados spre deosebire de polvorónes sunt aromate cu lămâie, scorțișoară, polvoronele coapte se presară cu zahăr, în timp ce mantecados sunt de obicei acoperite cu semințe de susan înainte de coacere. În mod tradițional, polvorone au o formă ovală, iar mantecado-urile sunt mai rotunjite.

Ultima fotografie de mai sus este dintr-un supermaket. În preajma Crăciunului, în supermarket-uri sunt amenajate locuri în care se află o diversitate de mantecados și polvorones.

Roscón de Reye

Sau kings cake, prăjitura regilor, este un desert din aluat, în formă rotundă, gol în centru, ornat cu felii de fructe confiate de diferite culori. Poate fi umplut cu frișcă, trufă sau ciocolată.

Se obișnuiește ca în interior să se pună surprize constând în figurine din ceramica sau plastic, pe care mesenii ajung sa le gaseasca intr-o felie.

Un obicei este și acela ca în aluat să se introducă un bob uscat. Potrivit tradiției, cine găsește bobul plătește pentru roscón.

Roscón-ul se servește pe 6 ianuarie, de Día de los Reyes Magos (Ziua Regilor Magi). Despre ea poți citi aici.

 

Fiecare regiune din Spania are dulciuri specifice, tradiționale, dar în articolul de față am vorbit doar despre cele mai populare.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Răsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului,aici

* * *

Surse de informare: Elespanol.com, Turronesydulces.com.

Fotografiile aparțin: Divinacocina.es, Pinterest.com, Myfoodandfamily.com, 20minutos.es, Cadenaseer.es, Masdiariodeibiza.es

Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

Bioparc Valencia este un parc zoologic de nouă generație, conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor. Are un design special care ascunde barierele vizuale dintre public și viețuitoarele sălbatice.

Bioparc are o suprafață de 100.000 mp și găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii.

Este specializat în faună africană, iar vizitarea sa presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei), pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi), întâlnirea cu elefanții, o experiență în cea mai renumită peșteră din Africa, dar și vizitarea Insulei Madagascar locuită de lemuri (care sunt liberi și îți pot tăia calea. Pe mine m-a întâmpinat nul chiar la intrare).

TripAdvisor a inclus Bioparc Valencia în TOP 10, considerându-l unul din cele mai bune zece parcuri de animale din lume.

În 2019, Bioparc Valencia a fost premiat de PAC AWARDS ca Cel mai bun parc natural din Spania.

Activități specifice în Bioparc Valencia

Pe lângă vizitarea animalelor și participarea la sesiuni de teatru sau proiecții cinema (am scris mai jos), vizitatorii pot lua parte la activități specifice. Ele sunt:

* Observarea hrănirii animalelor

  • Program: se consultă agenda parcului.

Spațiul este limitat și punctual. Activitățile și programele care pot fi modificate. Recomandat a întreba la sosire la birourile de bilete.

* Vizitele Madagascar: Implică plimbări în această zonă liberă de bariere, printre șase specii diferite de lemuri.

  • Program: De la 15:00 până cu o oră înainte de închiderea parcului, în perioada 8 ianuarie – 22 iunie și 15 octombrie – 21 decembrie (datele pot fi modificate).

Facilitățile Bioparc

Vizitatorii pot petrece aici mai mult timp pentru că parcul pune la dispoziție și alte modalități de divertisment. Are sală de cinema, teatru, amfiteatru, inclusiv loc de joacă pentru copii.

În ceea ce privește posibilitățile de luat masa, sunt mai multe variante.

* Sală cinema: capacitate maximă de 90 de persoane. Aici rulează filme documentare, care în general au o durată de 10 minute. Programul poate fi consultat în parc și aici.

* Teatru: capacitate maximă de 45 de persoane.

* Amfiteatru: Capacitate maximă 1.000 de persoane. Aici se organizează spectacole cu păsări și mamifere.

  • Program spectacole:

– Luni până vineri: ora 13:00.

– Sâmbăta și sărbători legale: 14:00 și 16:30.

– Iulie și august, în fiecare zi (cu excepția 27 – 31 august, care are programul zilelor de sâmbăta și al sărbătorilor legale): 14:00 și 16:30.

Activitățile și programele pot fi modificate. Consultă programul activităților la zi, aici.

* Zone de luat masa: mai multe terase, două saloane în restaurantul principal și o cafenea. Prețuri și meniuri pot fi consultate aici.

Informații utile Bioparc

– Adresă: Av. Pío Baroja,3, Valencia

– Contact: Tel/email: +34960660526/info@bioparcvalencia.es

– Cum ajungi:

– Cu autobuzele companiei publice EMT, liniile 98 și 99 (stația Bioparc), 73 și 95 (stația de la podul Nou d’Octubre).

  • Despre serviciile EMT și bilete disponibile, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să te verifici pe site-ul EMT! Începând din vara lui 2020 au loc constant modificări de trafic în oraș și este posibil să nu le fi acoperit pe toate.

– Cu metroul: Liniile 3, 5 și 9, stația Nou d’Octubre, distanță de Bioparc 10 minute de mers pe jos.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu bicicleta. Peste drum de intrarea în parc se află stația nr. 244 (Valle de la Ballestera – Pio Baroja). Despre Valenbici, compania municipală de biciclete, condiții și tarife, poți afla mami multe aici.

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.
  • Dacă vremea este bună și ești mai sportiv, îți recomand să vii cu bicicleta. Traseul până aici înseamnă o plimbare prin Parcul Turia, care are vegetație diversă și multă umbră. Există pistă specială pentru biciclete.

Cu mașina: Bioparc oferă loc de parcare pentru 5 euro/zi, cu timp maxim de parcare de 10h!! Nu necesită rezervare!

* Mai multe informații despre cum te deplasezi în Valencia cu transportul în comun găsești aici.

– Program: Deschis tot timpul anului, în funcție de anotimp, astfel:

– 02 ianuarie – 12 martie: 10:00 – 18:00

– 13 martie – 26 martie: 10:00 – 19:00

– 27 martie – 30 iunie: 10:00 – 20:00

– 01 iulie – 27 august: 10:00 – 21:00

– 28 august – 03 septembrie: 10:00 – 20:00

– 04 septembrie – 15 octombrie: 10:00 – 19:00

– 16 octombrie – 23 decembrie: 10:00 – 18:00

– 25 decembrie: 10:00 – 18:00

– 24 și 31 decembrie: 10:00 – 17:00

* Casa de bilete se închide cu o jumătate de oră înainte de închierea parcului.

Tarife:

– Copiii până la 4 ani: gratuit.

– Copii 4-12 ani: 18 euro

– Pentru cei cu vârste între 13 și 64 ani: 23,80 euro

– Adulți peste 65 ani: 17,50 euro

Tinerii sub 25 de ani: 15% reducere cu condiția prezentării unui carnet de student al unei universități naționale (spaniole) sau internaționale. Pe site nu sunt explicații cu privire la universitate internațională.

Persoane cu handicap: 15% reducere cu condiția prezentării unui card sau certificat de persoană cu handicap. Acces gratuit pentru persoanele care însoțesc persoana cu handicap. Condiții aici.

Reguli la vizitarea Bioparc Valencia

1. Nu este permisă intrarea cu mâncare sau băutură, cu excepția apei în recipiente care nu sunt de sticlă.

2. Nu este permis să părăsească și să reintre Bioparc decât dacă este achiziționat un bilet nou sau, în cazuri excepționale, de către personalul autorizat al aprcului. Dacă mănânci la Bioparc Café, înainte de a părăsi parcul, cere brățara la magazin pentru a putea reintra în parc. Condițiile aici.

3. Nu se fumează în zone neamenajate! Folosește coșurile!

4. Este interzis să se dea mâncare animalelor. Respectă liniștea! Nu atinge animalele și nu arunca obiecte, nu lovi geamul și nu folosi blițul pentru a fotografia!

5. Nu este permisă intrarea în Bioparc cu niciun animal de companie. Cu excepția câinilor ghid și asistență, care prezintă acreditările corespunzătoare.

Impresii personale

Am vizitat parcul în toamna lui 2019 și a fost o adevărată încântare, deși nu este primul de acest fel în care am fost. Mi-a plăcut mult mai mult decât cel din Singapore, în care animalele păreau în stare de letargie, probabil toate sedate.

Bioparc Valencia este un parc pentru toate vârstele și în care sigur nu te vei plictisi.

Recomandarea mea este să îl vizitezi pe vreme frumoasă ca să te poți bucura de el.

Cum parcul se află în vecinătatea Cabecera, dacă vremea este frumoasă te poți bucura de un picnic sau pur și simplu sta pe iarbă la soare. Tot aici este și un lac pe care te poți plimba cu hidrobicicleta. Accesul în Cabecera este gratuit.

Mai jos, una din înregistrările realizate de mine cu ocazia vizitei Bioparc Valencia.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Cum ajungi din aeroport în gările din Valencia

Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

– Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce monumente și muzee poți vizita gratuit în Valencia și când.

– O grădină în stil franțuesc,  Grădina Monforte.

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Despre ficușii monumentali faimoși în Valencia citește aici și aici.

* * *

Sursă de informare: Visitvalencia.com, Bioparcvalencia.es

Fotografiile articolului sunt ale autorului acestuia.

 

La Riba Roja, un bar de cartier ca o familie (III)

Când vreau să fiu singură, dar totuşi în lume, vin La Riba Roja, barul lui Ester şi al Farei ….

Aici e o atmosferă ca de familie, cea specifică unui bar spaniol, aşa cum am cunoscut-o când am venit prima oară în Spania.

Majoritatea celor care vin se cunosc, stau de vorbă despre nimicuri, îşi povestesc frânturi din viaţă. Proprietarul este cu ochii prezent pe orice nou client, dar şi implicat în discuţiile de la tejghea.

Oameni și locuri

La Riba Roja am două locuri preferate: unul în buza localului, de unde văd mai mult în stradă şi aici, la tejghea, lângă jamon. Aici aud şi muzica, rock vechi, Dire Straits, Etta James, Earl Hooker, Stevie Ray Vaughn, dar şi zdrăngănitul vaselor. Sunetul ăsta mă duce cu gândul la mama bucătărind …..

Unii vin preţ de o cafea, alţii pleacă dupa trei-patru beri. În răstimp, Ester şi Fara vorbesc ceva, aşa, ca între mamă şi fiică şi termină răzând cu capul dat pe spate ori iau masa împreună…. se întrerup la orice cerere sau nouă prezenţă, apoi reiau acţiunea.

Şi dacă cineva vrea un sandwich care nu e în vitrină ori nu prea ştie ce vrea, atunci Ester îl descoase un pic despre poftă şi-apoi îi prepară repede ceva!

Chelner și artist

Când Fara are timp, desenează. E studentă la Arte Plastice, ultimul an. Am găsit-o într-o zi desenând în intrarea localului. Stătea pe locul care ziceam că îmi place. Cocoţată pe scaunul de bar, îndoită ușor de spate peste caiet, mișca repede creionul pe foaie….. acolo era aproape de mese şi clienţi, vedea orice mişcare. I-aş fi făcut o poză, cu greu m-am abţinut, dar am fost sigură că o s-o întrerup.

E aici, La Riba Roja, un loc ìn care vin, mai ales când vreau să am o stare de acasă. De acasă din acela intim, ce nu poate fi povestit, doar simţit, mirosit, auzit… Nu e vreun peisaj cu munţi sau pisici, e doar o lume în care pot să mă simt oricum, dar mai ales, acasă.

 

La Riba Roja, un bar de cartier ca o familie (II)

– Pe mama mea o văd ca pe o lupoaică, mi-a spus Fara într-o zi. A fost răspunsul la ce îi spusesem despre Ester, mama ei și patroana barului:

– Mi se pare o persoană delicată, diplomată, dar şi foarte puternică!
– Indiferent despre ce e vorba, mama pune suflet, dar e şi foarte fermă! E mult mai puternică decât pare, uneori şi eu mă mir de ea! Dar până la urmă suntem două femei singure care avem de-a face cu tot felul de oameni. Și ea are felul ăsta, de a-i apăra pe cei dragi!

Energia care atrage

Trec zilnic prin faţa La Riba Roja și trag și cu coada ochiului la atmosfera dinăuntru. Nişte oameni care şi-au luat soarta în mâini! Nu e mai puţin important că sunt femei.

– Fara, vreau să te întreb ceva, când ai timp!
– Acum, îmi spune zâmbind inocent, de partea cealaltă a barului. E o copilă crudă și asta se vede pe chipul ei. Mie cel mai mult îmi place când râde cu poftă din orice glumă făcută de cineva.
– Eu nu vreau nimic de la voi, dar scriu despre voi pe facebook, voi mai scrie şi nu vă găsesc oamnii. Vreau ca de fiecare dată când scriu, să dau check in La Riba Roja, să ştie lumea de voi…. meritați!
Ester venise lângă ea. S-au privit zâmbind cu înțeles şi mi-au răspuns vorbind deodată:
– Nu avem Facebook şi nu ne interesează! Rur şi simplu nu vrem!
– Dar aş vrea ca încet, încet lumea să vă cunoască, e ca o casă aici! Nu mai găsești în multe baruri din oraș atmosfera asta!
– Avem nevoie de clienţi, suntem pe Tripadvisor, dar vrem să rămânem ca o familie! Oricine vine e bine primit, dar nu vrem să ne facem reclamă! Ne place așa, să vină oamenii spontan! Dacă lumea ne simte trecând pe trotuar, e bine!! Noi asta vrem!

Față în față

Când le văd împreună, muncind cot la cot, mâncând sau stând pur și simplu ca nişte buni amici, mi se umple sufletul. Între ele este un echilibru vizibil şi nu uşor de atins în relaţiile părinţi-copii.

Acum barul s-a umplut de oameni din cartier, vorbesc, râd între ei şi împreună cu Ester şi Fara printre comenzi. Unii deja îmi sunt cunoscuţi după chip.
În La Riba Roja e o armonie a momentului, o legătură care se creează între oameni greu de găsit. Mai ales azi, când investim mai mult timp și energie în virtual decât în a trăi momentul alături de cineva.

La Riba Roja, un bar de cartier ca o familie (I)

Era trecut de 17.30 când am ajuns lângă casă. După o scurtă negociere am primit învoirea de a intra la La Riba Roja pentru un pahar de vin. De obicei am de dus o mică luptă interioară, știu că un pahar se vor face două și de multe ori chiar trei. Dar voința a bătut din nou rațiunea și a zis ok!

Ester și Fara

La Riba Roja este un bar tipic spaniol, cu ceva farmec în plus: mic și îngust, se-ntinde pe lung, nu are nimic din aerul unei taverne vechi de cartier. La intrare, pe stânga, are o vitrină de colț, cu sandwich-uri, diverse produse de patiserie, un bol mare cu portocale, semn că fac fresh (storc portocale proaspete). Îi urmează tejgheaua lungă, cu patru-cinci scaune, cu maneta din care pare a curge bere fără oprire, dulapul cu sticle de băuturi și trei pahare cu picior pline de bani mărunți. O mașină mare de făcut cafea și un tonomat de muzică, din cele pe care le vedem în filmele americane. Pare că nu cunoaște muzica modernă. De câte ori am fost acolo am auzit doar Ray Charles, Bee Gees și The Beatles&co.

Proprietara este Ester, o femeie de statură potrivită, cu părul negru prins în coadă, în jur de vreo 50 de ani. Mai mult o simți decât o vezi, nu stă o clipă locului. Când nu trebăluiește, fie e la laptopt, fie la o țigară, fie de vorbă cu fiica ei, Fara. Așa ca două prietene. Le-am urmărit cu coada ochului de câteva ori. Fara are de 22 de ani, și este singurul ajutor. Nu au angajați. E tânără, frumușică, deloc excentrică, amabilă, și ușor reținută. Dacă o întrebi ceva răspunde cald și zâmbind, apoi pare a se retrage în ea.

Oamenii locului

Când mă întorc acasă din preumblări și am chef de o cafea sau un vin, intru la Ester. Mă așez la bar, Fara deja știe că vreau una copa de vino blanco (un pahar cu vin alb). În timp ce-l beau, îi privesc pe cei care se opresc pentru o cafea, unul, două sau mai multe pahare, să mănânce un sandwich sau doar să o întrebe pe Ester de sănătate.

Într-o seară a venit băiatul care vinde bilete de loterie și Ester l-a servit imediat. Nu l-a tratat ca de-al casei, n-a amânat pentru că se cunoșteau sau pentru că el are degetele de la mâini contorsionate de o boală. Au schimbat câteva cuvinte, au râs, el a plecat după ce și-a mâncat și plătit jamon-ul.

În altă zi a venit o femeie care se sprijinea și împingea în același timp de un cadru cu roți. Mică și slabă, îngrijită și ridată tare de parc i-ar fi crestat cineva tenul. Nu cred să fi avut mai mult de 65 de ani. Tremura ca varga din toate încheieturile. Indiferent că se mișca sau stătea, era într-un tremur continuu ca și cum trupul ei încerca să spună ceva. Ester a lăsat baltă ce făcea în spatele barului și s-a dus s-o ajute.

N-am știut cum să procedez, dacă să intervin sau nu. M-am ridicat de pe scaun și l-am tras cât a încăput sub tejghea. Pe Ester a îndepărtat-o respectuos cu o mână și a zis ceva la fel de tremurat. De fapt a fost de ne-nțeles. A înaintat la fel, iar când a ajuns în dreptul meu s-a oprit și mi-a spus ceva. Cred că același lucru, că se descurcă singură, probabil. Și-a continuat drumul împingând la cadru până la capătul barului, acolo s-a oprit și a făcut o comandă. Ester s-a aplecat la urechea ei, femeia a repetat și într-un final a reușit să înțeleagă: un sandwich cu jamon și o cola. După ce i le-a adus, am urmărit-o pe bătrână cum mănâncă. Tremurul i se oprise. Era toată acolo, împărțindu-se între o mușcătură și o gură de cola.

Ritm și atmosferă

În fața barului sunt opt mese rotunde, mici. Orice ar face înăuntru Ester și Fara, dacă aud zgomot de scaune trase, imediat își lungesc gâtul uitându-se afară. Dacă s-a așezat cineva, lasă ce fac și se duc în grabă spre mese unde iau comanda.

Azi când am ajuns, cânta Ray Charles, Fara era la mașina de cafea, iar Ester luase frigiderul la control și curățat. Am privit-o cum cerceta buchisind fiecare produs, unde nu vedea data de expirare o întreba pe Fara, schimba ambalaje, apoi scotea raftul de sticlă și îl spăla proptindu-l de un sul de hârtie de bucătărie. Din când în când cânta versurile melodiei în engleză și dădea din cap.

Nu mai știu cum am intrat în vorbă și mi-a explicat în câteva cuvinte diferența între data expirării și perioada rezonabilă de consum.

Volanul

– Ester, vreau să te întreb ceva! i-am zis când a făcut pauză.
– Sigur.
– S-a deschis un bar lângă tine. Cum te simți?

S-a oprit din așezatul mâncării în frigider și m-a privit în ochi. Era chiar în fața mea. Chipul ei nu are trăsături dure, dar acum privirea i s-a transformat în săgeată.

– Cum să mă simt?? Îți dai seama că în primele zile am fost …..

Și s-a oprit.

– Dar tu cum te-ai simți? mă întreabă.
– Îngrijorată, speriată că îmi ia clienții!! e firesc, sunteți ușă în ușă. Mă crezi sau nu, dar de când am văzut că au deschis, seara înainte de culcare m-am gândit la voi două, la tine și la Fara, întrebându-mă oare ce simțiți?
– Aș minți să spun altceva! Am simțit nu doar frică ci și supărare! Dar asta e ceva firesc! Creierul omului e făcut din două părți: rațiune și emoție!! E firesc să preia emoția controlul mai ales în situații ca asta, când muncești și nu ști dacă vei avea suficienți bani la sfârșit de lună pentru plăți. Dar dacă te lași după emoție, mintea intră în nori și nu mai gândești limpede. Așa că trebuie să-ți revii!!! Ce faci? Că în viața asta, tu ai mâinile pe volan!! Dacă le iei, pierzi controlul!

Lecția greșelilor

Replica ei m-a prins nepregătită. Ester a continuat:

– Ei, normal că îmi este frică, dar nu o las să mă conducă!! Fac totul cât pot eu de bine! Eu știu că mai am niște mici corecturi de făcut aici, dar am să le fac. Încet-încet! Și îmi văd de drumul meu!! Când am deschis barul ăsta, ei erau aici. Nu patronii de acum, alții, erau venezueleni. Au închis repede. Nu din cauza mea, ci pentru că au făcut greșeli. Acum au venit tot niște venezueleni. Dacă fac ca și ceilalți, e clar unde ajung!! Iar eu, spre deosebire de atunci știu unde au greșit ei și ce am eu de lucrat la mine!! Așa că sper să fie bine! Înțelegi?

Și a încheiat cu un zâmbet larg, plin de satisfacție. Apoi s-a întors scurt pe călcâie la frigider și a continuat așezatul mâncării.

– Ester, toată admirația pentru cum gândești și ce faci!

Cum era pe sfert înăuntru, s-a tras puțin înafară, cât să poată întoarce capul, mi-a mulțumit privindu-mă și a reintrat pe jumate în frigider.

Unele zile sunt așa, fără întâmplări, peisaje care să îmi taie respirația, fără mare ori evenimente. Sunt despre viața de zi cu zi, despre griji și a fi, dar mai ales despre normalitate.

Informații utile

– Adresa: Carrer del Dr. Manuel Candela, 39, 46021 València

  • Autobuzele de transport în comun EMT, Liniile 30 și 40.

– Program: Deschi zilnic: 7.30-23.00

Cafeneaua Mayan, savoare de Guatemala în inima Valenciei

O dimineață de pe la jumătatea lui martie 2019, plecasem la vânătoare de fallas-uri prin Valencia. Eram lângă Torres de Quart, Turnurile Quart, când corpul îmi tot spunea că mai vrea o cafea. Deși băusem una înainte de plecare, altfel n-aș fi reușit să ies din casă.

Mayan Coffees sau cafeneaua Mayan. E scris în dreptunghiul alb desenat pe peretele gălbui, sub o cană mare, cu conturul verde. Sub ea, tot cu verde: ”Cultivăm. Prăjim. Servim”. De-a lungul peretelui, spre intrare, niște table suspendate, una în spatele celeilalte, se mișcă ușor în vânt. Prima îmi atrage atenția: ”Cafea de la ferma noastră”.

Odată ce le-ai trecut pragul, unele localuri te surprind. Interiorul îți oferă o altă imagine decât cea la care te așteptai de-afară. La Cafeneaua Mayan, prevestirea galbenului din exterior, de atmosferă caldă, simplă și plăcută se continuă în interior. Ca și când o pensulă uriașă a pictat totul dintr-o mișcare.

În fața intrării, un bar mic, cu două scaune. Sunt ocupate de un cuplu. Înaintez căutând un reper: cer la bar sau să merg la masă? Când dau cu ochii de aglomerația de pe jumătatea stâng-a barului mă opresc. O tavă cu croisante, un bol cu portocale și două suporturi de sticlă cu picior, de sub ale căror capace par a râde o prăjitură cu mere și una cu morcovi. Nuanțele de maro, consistența blatului, dar și a glazurii care nu era țeapănă, sunt semnele unei prăjituri de casă.

Recomandare cu surprize

Doamna alături de care ajung, îmi vede privirea lungă și mă îndeamnă în engleză:

– E foarte bună, încearc-o!! Se referea la prăjitura cu morcovi că la ea mă holbam.

Întorc capul spre ea. Un chip blând și luminos, de o frumusețe elegantă îmi inspiră încredere. Decid să beau cafeaua cu o felie de prăjitură.

Aștept ca baristerul să își termine ritualul la mașina de cafea și să mă privească. Nu vreau să îl deranjez, pare într-o lume aparte. El, mașina de cafea, ceștile, pe care le întoarce cu fața în sus, cana în care toarnă lapte și celelalte ustensile din jur. Sunt acolo, în acel local, dar totuși separați de restul spațiului prin ceva.

Cred că simțurile îi sunt adaptate mediului de lucru. Nici n-apuc să termin gândurile și întorcându-se spre mine, mă întreabă ce vreau.

– Un capucino și o prăjitură cu morcov.

– Imediat! îmi răspunde și-și continuă ritualul.

În trecere prin Guatemala

Mă duc spre partea din spate a cafenelei, la o poliță-bar din dreptul ferestrei și mă cocoț pe scaun. De la înălțimea lui pot studia localul fără să par indiscretă.

Locația nu e mare, să aibă poate zece mese cu totul. Ce atrage și dă sentimentul de familiaritate, nu sunt atât dimensiunile, cât decorațiunile și desenele de pe pereți. Suportul de șervețele așezat într-o găină sau cocoș tricotat, maro cu galben, niște mingi mari și ovale, portocalii, prinse într-un cui, circuitul cafelei de când e floare până când ajunge-n cană desenat cu verde, cantitatea de cafea din fiecare tip al băuturii pictată în dreptul barului. În spatele a două fotografii alb-negru cu Turnurile Quart în anii ’60, un desen ce mă duce cu gândul la cultura Maya. Este reprezentat tot circuitul cafelei prin simboluri și linii.

– Cafeaua și prăjitura! mă trezește vocea celui care îmi aduce comanda.

Când soția e în bucătărie …..

Poate că rândurile de față ar fi trebuit să înceapă de aici, când am sorbit cafeaua și am mestecat o bucată de prăjitură. Gustul a fost atât de fin că părea mai degrabă o senzație decât o explozie de savoare în gură. Despre ce era vorba, de fapt, am aflat când m-am dus să plătesc. De fapt mi-am creat ocazie să mă bag în seamă, ceva mă chema către tejgheaua de la intrare.

– Gustoasă tarta asta de morcovi, e făcută în casă?

… soțul dă din casă

Cel care mă servise e la bar. Zâmbește ușor și îmi spune:

– E făcută de soția mea! și arată spre bucătărie. O cheamă pe Gladys, îi spune că mi-a plăcut.

– Mulțumesc! Îmi place să fac prăjituri, e o rețetă din familie! Și ce e aici și nu e al meu, spun asta! Uite, cum sunt croisantele! Pe ele le cumpăr! Prăjitura cu morcov una pe zi.

Îmi povestește puțin despre blat, care nu e nici sec, dar nici foarte însiropat și despre morcovii pe care îi folosește. Nu îi aud cuvintele, doar le înghit cu noduri.

Și prăjitura cu mere avea față de ”casă”, dar nu mai puteam suporta alte detalii culinare.

Generații de oameni și boabe

– Și cafeneaua? întreb, intuind că ei nu sunt niște simpli angajați.

Cafeneaua Mayan am deschis-o în urmă cu cinci ani. Când bunica mea a lăsat moștenire plantația de cafea, La Morenita (Guatemala), ne-am gândit să facem ceva mai mult! De trei generații familia noastră se ocupă de cafea! Am vrut să aducem oamenilor povestea cafelei, să știe tot procesul, de la arbore și până când ajunge în ceașcă…. Plantația noastră nu e mare, are o suprafață de 4000mp și se află la o altitudine de 1350m și ceea ce ajunge azi la Mayan este rezultatul muncii oamenilor de acolo. Am format o cooperativă și în ea lucrează persoane de toate vârstele, îmi spune Gladys și face o pauză, probabil să vadă dacă am înțeles.

Fața nevăzută a cafelei

Zâmbesc în semn de plăcere, dar nu văd esențialul. Continuă:

– Pe plantație lucrează și copii! În America de Sud e sărăcie …… De aceea avem bolul acela (n.a. și-mi arată cu mâna bolul imens de sticlă de pe bar în care sunt monede). Tot ce se strânge acolo merge la copii. Forța de muncă de pe plantațiile de cafea este mult subevaluată!! Companiile mari au cumpărat plantații și plătesc lucrătorii cu foarte puțin. Noi nu am vrut să o vindem pe a noastră și nici să profităm de pe urma celor care muncesc așa că am format cu ei o cooperativă, iar câștigurile le împărțim. De doi ani exportăm și în Orientul Mijlociu și pentru asta suntem foarte bucuroși, pentru că ferma noastră se susține din eforturile proprii, putem să îi plătim pe oameni astfel încât să fie mulțumiți! Iar toate fermele de cafea cu care colaborăm sunt ale particularilor, nu aparțin unor companii.

O cafea cu spumă de pasiune

O privesc și ascult pe Gladys cum vorbește și mă întreb oare ce iubește mai mult: cafeaua sau spiritul de comunitate? Deși, dacă stau bine să mă gândesc, cam greu să vorbești despre ele separat. Cafeaua are nevoie de colectivitate ca din arbore să ajungă licoare, iar pe de altă parte, orice comunitate când se reunește, o face în jurul unor căni cu cafea. În drumul ei cel lung, cafeaua unește invizibil existențe.

– Toată cafeaua dela Cafeneaua Mayan este de pe plantația noastră!! Noi o prăjim aici, noi o preparăm, nimeni nu intervine în procesul ăsta înafară de noi! Sunt importante solul în care crește arborele, aciditatea lui, temperatura la care crește și mai ales tot ce se întâmplă după ce e culeasă.

– Am văzut desenele astea, îi spun arătând la cele de pe pereți.

– Da, reprezintă circuitul cafelei. Aici este ca o poveste, are și text, e pe înțelesul oricui, iar aici, mai simplu și în stil guatemalez. Am vrut să atragem atenția celor care vin aici asupra procesului cafelei! Este unul lung și presupune multă muncă!! Uite, la orice masă ai sta, vezi unul dintre desene! îmi arată răsucindu-se ușor pe loc.

Familia de la Cafeneaua Mayan

– E tare plăcut aici la voi, la Cafeneaua Mayan e o atmosferă ca de familie!

– Păi suntem o familie! El e soțul meu, Oscar (n.a. cel care îmi adusese cafeaua și prăjitura), iar ea este mama mea, dar nu lucrează aici, adaugă râzând. Mi-o arată pe doamna de la bar, cea care îmi recomandase prăjitura.

Mă întorc către ea și îi spun râzând:

– M-ai păcălit!!

Își dă ușor capul pe spate amuzată:

– De ce, nu a fost bună?

Doamna și domnul sunt americani, le place să călătorească și câteva luni pe an le petrec în Valencia. Le plac orașul, clima, oamenii …..

Ați vrea să-mi zâmbiți la poză?

– Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă fac o poză tuturor. Asta doar dacă vreți și sunteți de acord să o pun în articol.

Aud un cor de ”Sigur!” Gladys și Oscar vin grăbiți și se așează alături de doamna și domnul. De partea cealaltă a barului, baristerul își vede de treabă fără să atragă atenția. Oscar îl strigă și îi face semn cu mâna să se alăture:

– Christian, vino! Vino și tu!! Doar ești parte din Familia Mayan!

Orice turist care ajunge în Valencia vizitează și Turnurile Quart, care sunt un obiectiv turistic. Odată ajunși aici, nu ratați Cafeneaua Mayan, e chiar în spatele turnurilor! La prețuri decente o să aveți parte de o experiență cu savoare și zi de Guatemala!

Informații utile

– Adresă: Calle Murillo 54, 46001, Valencia

– Program zilnic: 09.00-20.00

– Informații suplimentare: se poate servi mic dejun și ceai.

Cum ajungi: 

– Cu autobuzele companiei de transport public EMT, Liniile 5, 73.

– Cu Metro, cele mai apropiate stații de metrou până la Torres De Quart: stația Pont De Fusta Linia 4 – Mas Del Rosari , stația Àngel Guimerà Linia 9 -Riba-Roja De Túria.

– Cu bicicleta.

 

Cartierul Cabanyal Valencia, culorile unei lumi dispărute

Cum suntem noi, oamenii … ne facem cadou cuvinte şi iluzii, ne dăm speranţe şi-apoi renunțăm la ele. Precum copiii când se supără și aruncă cu jucării.

Aşteptările prea mari fac realităţile mici și aduc dezamăgirea. Să primeşti ce-ţi oferă viața, printre griji şi probleme, să te bucuri de ce ai, e lecţia pe care o învăţ aproape zilnic de când sunt aici. Raiul pe care oamenii şi-l fac din ce au! Speranţa are valoarea lui a fi şi acum.

Ce este Cabanyal

În Valencia oricine găsește locuri în care se simţi acasă, indiferent de unde ar fi. Pentru mine, Cartierul Cabanyal este unul dintre ele. Fost sat pescăresc, este aşezat aproape şi cu faţa la Mediterana. Integrat în Valencia în 1890, mai poartă încă emblema sărăciei. Primăria a investit și se implică în reabilitarea cartierului, atât în reconstrucţia caselor, dar şi cultural, prin organizarea şi susţinerea unor evenimente care să-l aducă în circuitul turistic. Semana Santa Marinera (procesiunile publice care au loc în Săptămâna Mare, dar şi cea din Duminica Învierii) sunt dovada cea mai bună.

  

Ce îi dă farmec cartierului? Casele lui cu fațadele colorate sau amenajate cu faianţă. Lipite unele de altele refac atmosfera unei lumi dispărute și uitate, cea a pescarilor. O viață plină de nevoi și neajunsuri, în care singurele certitudini erau ajutorul comunității, Dumnezeu și marea. Casele din Cabanyal reprezintă contrastul între o realitate dură şi aspirațiile oamenilor către frumos.
Casele din Cabanyal sunt subiecte de fotografie pentru artiști fotografi din Spania şi străinătate. Și nu de puține ori, plimbându-mă pe străzi, am întâlnit turiști care veniseră să le admire. Valoarea arhitecturală a caselor din Cabanyal le-a dus în albume de fotografii. Dar oricât de realistă ar fi o fotografie, în cazul Cabanyal e ceva ce ele pierd: atmosfera specifică.

Fără prejudecăţi şi standarde înalte, oamenii ies în stradă şi stau împreună. La o bere, o sămânţă sau doar aşa, la o vorbă. Pe şleau şi cu bucurie că asta e tot de-mpărţit. Zâmbetul n-a fost nicicând o iluzie şi mereu gratuit.

Pentru noi, românii, probabil că aceste cartier nu va fi prea curând nici măcare o curiozitate turistică. Am auzit de multe ori: ” Mi-e suficientă sărăcia de-acasă, nu vin în concediu s-o văd şi pe-a altora!”

Cabanyal azi

Astăzi, schimbarea este tot mai vizibilă în Cabanyal, dar încă mai sunt zone „gri”. Când trec noaptea prin cartier, în unele zone găsesc echipaje de poliție stând. Nu ştiu cât e de mare infracţionalitatea, dar unele imagini par desprinse din Ferentari. Cât despre trecerea pe aici pe timpul zilei, fără îndoială, este fără pericol și fără probleme.
Eu am trecut și noaptea, dar nu m-am simţit niciodată în pericol. Probabil se datorează implicării poliţiei, care și când nu e prezentă fizic, pare a veghea. Cei care trăiesc în unele zone de aici, nu se ştie din ce, dorm cu ameninţarea legii în prag.
Dar astfel de locuri sunt niște oaze, izolate şi tot mai puţine, formate din câteva case. Cabanyal se reînnoieşte, se scumpeşte şi este o locație imobiliară tot mai căutată. Aici se ascund chiar nişte localuri cu mâncare delicioasă, în care poți lua masa doar pe bază de rezervare.
În fosta fabrică de gheață, acum este un club cu muzică live. Este renumit în oraș pentru amosfera sa destinsă și pe placul oricărei vârste.
Cel mai mult îmi place Cabanyal primăvara și toamna. Sunt perioadele anului în care lumina are o anume căldură și nuanțe. Sub ea culorile caselor par a prinde viață și chiar și în oazele gri, viața nu mai pare plină de neajunsuri.
 
Că ne place sau nu, Cabanyal există. În golul lăsat de dispariţia unei lumi, cea a pescarilor, şi-au făcut cămin oamenii nimănui. Două lumi la distanță una de alta, dar unite printr-o aceleași realități: sărăcie și culori. Când mă plimb prin cartier și-i observ locuitorii, o întrebare îmi revine insistent: se vor putea ei adapta schimbării le bate la uşă?

Îmi place să cred că răspunsul e doar unul. Aşa cum percep politica autorităţilor din Valencia pe anumite aspecte (vânzătorii ambulanți de trandafiri, ochelari şi brizbrizuri sunt acceptaţi şi toleraţi de poliție, nu alergaţi), sper ca dezvoltarea cartierului să aibă ca efect integrarea acestor oameni și nu izolarea lor.

 

Dacă vreți să faceți o plimbare, vă recomand străzile cu case reamenajate și mai colorate, unde .vă veți simți în siguranță: Calle de la Reina, Calle Barraca, Calle Mediterrani. Calle Francesc Eximenis, Plaza Iglesia de los Angeles, Calle Rocafort (sau Calle d’Antoni Joan)

Cum ajungi în Cabanyal

În Cartierul Cabanyal se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun, astfel:

– Cu metroul până la stația Maritim Serreria și de aici tramvaiul (tramvía) linia 8 până la stația Marina Real Juan Carlos I.

– Cu tramvaiul (tramvía) Linia 6, stația Tarongers Faustio Elio.

– Cu unul din autobuzele companiei de transport public EMT, Linia 95 până la capăt (și de aici 10 minute de mers pe jos) sau Linia 32 la Stațiile Pescadors sau Mediteranía de pe faleză (de aici se merge pe jos 7-8 minute).

Dacă vrei să afli ce mijloc de transport trebuie să iei pentru a te deplasa dintr-o locație în alta a Valenciei, vezi aici (varianta în engleză).

Vrei să afli despre bilete de călătorie, care sunt cele mai potrivite pentru tine, citește despre Valencia Tourist Card, dar și aici.

 ***

Mai jos este o înregistrare pe care am făcut-o în una din plimbările mele prin Cabanyal