Clopotele catedralei din Valencia, o tradiție recuperată

În plină pandemie, clopotele catedralei din Valencia anunță ca acum 30 de ani, ”el toque de queda”. Expresia definește interdicția de a circula pe străzile orașului într-un anume interval orar.

Pe 25 octombrie 2020 la ora 01:00 noaptea, măsura a intrat în vigoare pe întreg teritoriul Comunității Valencia, pe durata nopții.

Potrivit unei tradiții medievale, clopotele din Turnul Miguelete (Micalet), avertizau începerea intervalului orar în care era interzis locuitorilor cetății să fie pe străzile ei.

În timpurile medievale, când Valencia era o cetate, trasul clopotelor anunța “el tancament de muralles”, adică ”închiderea zidurilor”. Toate porțile cetății se închideau, iar cei care nu apucau să intre, rămâneau ”a la luna de Valencia” (adică fără nicio acoperire, sub lună, de unde și vorba locală: ”Ai rămas sub luna de Valencia”). O singură poartă din cele douăsprezece ale orașului rămânea deschisă, dar pe ea se putea intra doar în urma plății unei taxe de trecere.

Totodată, când nu era vorba de un avertisment, ”el toque de queda” avea semnificație practică: sunetele clopotelor anunțau locuitorii că a venit noaptea, ceea ce făcea dificilă circulația pe străzi pentru că erau neluminate.

Tradiția medievală a fost reluată din 1988, când au fost restaurate clopotele catedralei și acționatul lor manual.

Azi, acționarea totuși nu se face manual, se realizează prin intermediul mecanismelor de aer comprimat.

În timpul iernii, clopotele se trag de la 20:00 la 20:30, iar în timpul verii o oră mai târziu.

Melodia avertismentului începe cu atingeri lente, care devin tot mai accelerate.

Turnul Miguelete 

Clopotnița Catedralei din Valencia este cunoscută în prezent sub numele de ”El Micalet”, în valenciană sau ”El Miguelete”, în spaniolă. În partea sa superioară se află clopotul numit „Miquel” (Miguel), după numele sfântului care proteja orașul de furtuni și rele.

Timp de multe secole, turnul a fost numit ”Campanar Nou” (Noua clopotniță) sau ”Campanar de la Catedral” (Clppotnița catedralei), pentru a-l diferenția de ”Campanar Vell” (Vechea Clopotniță), un turn ale cărui rămășițe se mai află și azi pe Calle de la Barxilla.

Încetul cu încetul, numele său a fost transformat în ”Torre del Micalet”, Turnul Miguelete, datorită clopotului cel mare din interior.

Inițial, turnul era de sine stătător, dar a fost atașat Catedralei la sfârșitul secolului al XV-lea.

Are o înălțime de 51m și poate fi accesat prin treptele din interior, 214 la număr. Panorama asupra orașului este cea mai frumoasă și amplă, după părerea mea, din Valencia.

În foto,  vedere din Turnul Miguelete asupra Plaza de la Virgen.

Turnul are mai multe niveluri, la fiecare aflându-se clopote. La al treilea nivel se afla ”Casa del Campaner”, o incintă boltită, cu două ferestre, care a servit drept casă a clopotarului.

Ultimul clopotar a locuit aici a fost Mariano Folch. El s-a ocupat de funcționarea clopotelor mai bine de 60 de ani și a murit în jurul anului 1905.

Clopotarii erau o breaslă profesională, iar Catedrala din Valencia are și astăzi Asociația Clopotarilor.

Clopotele Catedralei din Valencia

Catedrala din Valencia are în total 14 clopote. Ele se află în spații diferite ale catedralei și au utilizări diferite.

Pe acoperișul cupolei catedralei se află ”Cimboriet” (1805, în greutate de 16 kg), în prezent scos și care se utiliza pentru a da semnale clopotarului din Turnul Miguelete când trebuie să tragă clopotele din run. Cele două clopote ale ceasului, aflate lângă clopotniță, sunt ”Quarts”(1736, în greutate de 750 kg) și ”Miguelete” (1539, în greutate de 7.514 kg), ambele fiind destinate să bată orele.

În Turnul Miguelete sunt 11 clopote, aflate la niveluri diferite. Ele sunt folosite pentru a marca diferite momente: festive, zilnice (obișnuite), legate de deces și extraordinare. Cel mai vechi clopot este ”Caterina” din 1305 (554 kg), iar ”Violant” este cel mai recent, din 1735 (317 kg). Fiecare clopot are numele său. Celelalte sunt: Jaime (1429), Úrsula (1438), Pablo (1489), Narciso (1529), Maria (1544), Vicente (1569), Andrés (1605), Manuel (1605), Manuel (1621), Barbara (1681).

Clopotele catedralei formează unul dintre cele mai numeroase ansambluri de clopote gotice din toată Spania.

În foto, Turnul Miguelete

În timpul pandemiei de Covid-19, Clopotele Catedralei din Valencia au continuat să însoțească sărbătorile liturgice, deși interpretarea a fost limitată la șase clopote din cauza noilor restricții asupra Covid-19.

* * *

Sursă de informație: Valenciabonita.es, Cope.es

Fotografia articolului ca și cele din interior sunt din arhiva personală a autorului.

Port Saplaya, mica Veneție a Valenciei

Construit în anii ’70, Port Saplaya se întinde solitar pe plaja lungă a Valenciei, în continuarea plajei Patacona. Un canal artificial în jurul căruia s-a așezat apoi viața devenind un cartier aparte. Inițial a fost conceput ca reședință de vacanță a locuitorilor mai înstăriți ai orașului, iar cu timpul a devenit locuit permanent. Situat în vecinătatea localității Alboraya, a devenit parte administrativă a acesteia.

Privit pe hartă este un loc izolat, prins între autostrada V2 care intră prin nordul Valenciei și mare. Realitatea de la fața locului nu contrazice cu nimic, dar surprinde plăcut printr-o oază de liniștită și culoare.

O privire înăuntru

Când treci arcada zidului muștar-cărămiziu din turistul curios devii actor pe-o scenă. Decorul piesei se schimbă, zumzetul de fundal al străzii dispare. Case viu colorate și blocuri cărămizii se înghesuite unele în altele ca oamenii buluciți la marginea unei ape să vadă ceva.

Cartierul e ridicat în jurul unui canal de navigație de forma unui palme, cu cele cinci degete răsfirate printre construcții. La maluri, ca niște pescăruși imenși, se leagănă acostate mici ambarcațiuni. Am fost la sfârșit de primăvară, când locul abia începuse să se anime, așa că nu am cunoscut aglomerația nici de oameni și nici de bărci. Nu ai nevoie de vreo hartă sau un ghid care să-ți spună ce să faci, posibilități sunt limitate. Trotuarul-ponton larg dă o raită pe la marginea caselor îți face un tur al locului, te trece și prin fața unei cafenele și te duce și la ieșire.

Locația are și două plaje, Port Saplaya Nord și Port Saplaya Sud, despărțite de intrarea în port.

Pe unele hărți, Port Saplaya este trecut ca ”mica Veneție” sau ”Veneția de Valencia”. Plimbarea prin el mi-a amintit de o alta, diferită de cea originală: a orașului Stockholm.

Două mici experiențe turistice mi-au arătat că unici suntem doar noi, oamenii, istoria și locurile se repetă.

Cum ajungi în Port Saplaya

– Cu autobuzul 31 din Valencia pânâ la stația Patacona și de aici pe jos aproape 2,5 km pe malul  mării.

– Metroul L3 în direcția Rafebunyol până la stația de metrou Almássera/Almácera. De aici din Plaza Manuel Leonor 3 aflată în apropiere, autobuzul 112 până la Port Saplaya.

– Autobuzul 112 în direcția El Puig, linie metropolitană, face legătura între oraș și localități apropiate. Vezi traseu și stații aici pentru a lua din cea mai apropiată stație.

  • Prețul unei călătorii cu autobuzul 112 până la Port Saplaya este de 1,45 euro. Biletul se cumpără din autobuz.

– Cu mașina prin nord, pe șoseaua V-21 /(unește Valencia cu Autostrada A-7) și pe șoseaua locală CV-311 care unește Alboraya cu Patacona.

Fotografii și o scurtă înregistrare de la fața locului.