Spania devansează deschiderea frontierelor cu țările U.E. de la 21 iunie

Spania își va redeschide frontierele cu țările europene din spațiul Schengen începând cu 21 iunie. Excepția o reprezintă granița cu Portugalia, a cărei deschidere este amânată până la 1 iulie.

Tot din 21 iunie va fi ridicată și obligația de carantină pentru călătorii care sosesc în Spania.

Redeschiderea granițelor coincide cu sfârșitul stării de alarmă, care se încheie pe 21 iunie. De la această dată vor dispărea și limitările de deplasare pe întreg teritoriul Spaniei.

Primul ministru a justificat decizia prin evoluția favorabilă a pandemiei, în ciuda faptului că guvernul spaniol și-a declarat intenția de a nu deschide granițele europene înainte de prima zi a lui iulie. Devansarea deschiderii granițelor se alătură proiectului pilot care începe luni, 15 iunie, când în Insulele Baleare, sunt așteptați să sosească aproximativ 11.000 de turiști germani.

Pedro Sánchez a afirmat că decizia a fost luată “cu permisiunea forului european și având în vedere evoluția pozitivă a pandemiei în Spania”.

Premierul a mai informat că amânarea deschiderii granițelor cu Portugalia a avut loc la solicitarea guvernului portughez. Cu prilejul redeschiderii frontierelor cu țara vecină, la 1 iulie va avea loc o manifestare la care vor participa primul ministru al Spaniei, Maiestatea Sa Regele și Primul Ministru al Portugaliei.

Restricțiile asupra țărilor terțe U.E. vor fi ridicate începând cu 1 iulie, în funcție de situația epidemiologică și de reciprocitate”, a adăugat premierul.

Acesta a mai adăugat că “așteaptă să fie făcută o listă comună cu Comisia Europeană, în legătură cu restricțiile asupra țărilor terțe cu privire la circulația cetățenilor lor pe continentul european”, având în vedere evoluția bună a pandemiei pe continentul european comparativ cu evoluția ei în Rusia și USA.

Surse informare: La Vanguardia.es, RTVE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1213