Distracții în Valencia de sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă se apropie și odată cu ele și distracția. Am pregătit un articol cu câteva opțiuni și informații despre divertisment în Valencia, iarna 2019.

Odată cu inaugurarea pe 29 decembrie a bradului de Crăciun în Plaza de Ayuntamiento, orașul Valencia a intrat deja în sărbătoare.

În vecinătatea bradului se află și patinoarul, cu două spații, destinate adulților și copiilor.

Patinoarul va fi deschis în perioada 30 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020.

Programul de funcționare: de luni până duminică de la 11.00 la 23.00, cu excepția Ajunului de Crăciun și a Revelionului, când va fi deschis între 11.00 și 20.00.

Prețul unui bilet: 8 și respectiv 5 euro/o sesiune de patinaj care este de 45 minute pe o pistă.

Tot la rubrica distracții în Valencia intră și tradiționalul belén, reprezentarea nașterii lui Iisus,  va fi găzduit de Plaza de la Reina cu o iluminare specială. Belén-uri vor mai puteat fi văzute și pe alte străzi din oraș, precum Barcas, Sangre, Roger de Lauria, Marqués de Sotelo, Periodista Azzati, Ruzafa, pe fațada și balconul Primăriei.

Anul acesta a fost extinsă și împodobirea cu lumini de Crăciun în mai multe cartiere din Valencia.

Târgul de distracții de Crăciun

Târgul de distracții în Valencia va fi prezent și anul acesta, lângă vechea stație de tren Estación del Grao, între strada Ingeniero Manuel Soto și Avenida de Francia.

El va fi deschis în perioada 29 noiembrie 2019 – 26 ianuarie 2020.

Programul de funcționare: În timpul săptămânii se va deschide la ora 17, cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători, când se va deschide la 11:00. În zilele de vineri, sâmbătă și în ajunul sărbătorilor  va fi deschis fi până la 02:00,  duminicile și sărbătorile până la 01:00, iar în zilele lucrătoare până la miezul nopții.

Circul Raluy Legacy revine cu noul spectacol

Circul Raluy Legacy revine în Valencia cu un nou spectacol, un tribut adus epocii de aur a circului. Noul spectacol TheMagicFormula combină ingredientele clasice ale circului anilor ’30 cu unele dintre cele mai inovatoare discipline ale celui mondial actual.

Artiști de familie, precum Marele Luis Raluy, fiicele și nepoții lui, fac spectacol împreună cu figuri internaționale mari și premiate, prezentând numere unice în lume. Cu echilibristică și contorsionări, trucuri și dispariții, TheMagicFormula se adresează tuturor vârstelor.

În ultimul turneu, Raluy Legacy Circus a vizitat peste 50 de orașe, a susținut peste 600 de spectacole, făcând peste 300.000 de spectatori să se bucure.

Circul va fi amplasat la Marina de Valencia, lângă Tinglado nº 2.

Prima reprezentație în Valencia va avea loc pe 5 decembrie 2019. Circul Raluy va fi prezent în oraș până pe 02 februarie 2020.

Biletele vor fi vândute pe site, la: https://entradas.janto.es/raluy/public/janto/ sau la casele de bilete a circului.

Prețul: variază în funcție de locație și vârstă, dar și de data cumpărării. Pentru achiziționarea în avans există reduceri. Copiii de până la doi ani beneficiază de gratuitate dacă sunt însoțiți de un adult. Persoanele cu incapacități beneficiază de reduceri de 50% dacă au dovada incapacității. Detalii pe site, la https://entradas.janto.es/raluy/public/janto.

Piața de Crăciun 2019 din Orașul Artelor și Științelor

În perioada 14 decembrie – 06 ianuarie, în Orașul Artelor și Științelor va avea loc Piața de Crăciun 2019. Informații despre ea poți citi în articolul Piața de Crăciun 2019 în Orașul Artelor și Științelor Valencia.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre locurile în care vor fi organizate Piețele de Crăciun anul acesta, citește articolul Piețe de Crăciun Valencia 2019

În loc de concluzii

Sărbătorile de iarnă vin cu bucurie și distracții în Valencia. Ca de obicei, timp liber să ai, că de plictisit nu ai șanse. Bradul, patinoarul și caruselul din Plaza del Ayuntamiento, Târgul de atracții din Estacion del Grao, Circul Raluy, circul cu animale în holograme sunt opțiuni de divertisment pentru orice vârstă.

*Fotografia articolului aparține @pistadehielovalencia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2338