Duminica, spectacol gratuit de swing lindy-hop, în Valencia

Dacă într-o zi de duminică ajungi în partea istorică a Valenciei, mai exact în fața Mercado Central, Piața Centrală, vei fi surprins să auzi ….. muzică. Acorduri dintr-o epocă retro se strecoară printre clădiri.

Vine din Plaza del Dr. Collado, aflată după prima linie de clădiri din fața Mercado Central. Este o piațetă, ale cărei terase de pe margine, prinse una de alta, creează o atmosferă familială și plăcută.

Dacă în timpul unei săptămâni din sezonul turistic e un spațiu mai retras de vuietul turistic, duminica devine o scenă.

La ora 12, în fiecare duminică, când vremea este bună, în Plaza Dr. del Collado, are loc un mic spectacol gratuit de lindy hop, cel mai popular dans dintre stilurile de swing. Știi să dansezi? Te poți alătura participanților fără nicio formalitate.

Cuplurile de pe ring nu vor fi interesate de cât de bine știi să dansezi! Dansatorii toți sunt preocupați să se simtă bine și să se distreze! Iar când vei fi la fața locului te vei convinge că am dreptate. În cel mai rău caz, poți fi amuzament pentru privitorii de pe margine. Dar de fapt, chiar nu contează! Ești în Spania, țara în care oamenii par a avea ca ocupație profesională bucuria de a trăi.

Ca să îți faci o părere, în finalul articolului am atașat o filmare pe care am făcut-o într-o astfel de zi.

Un dans de pe vremea bunicii

Swing jazz  sau simplu swing a fost unul dintre cele mai populare dansuri din New York în secolul trecut. Responsabili de popularizarea acestui stil au fost afro-americanii la începutul anilor 1930.

Din swing au derivat o varietate de stiluri: west coast, jive, boogie woogie sau balboa. După cel de-al doilea război mondial, când au apărut alte stiluri muzicale, swing-ul aproape a dispărut. A fost uitat aproape 30 de ani.

La începutul anilor ’80, persoane din Suedia și Statele Unite au început să fie interesate din nou de acest stil de dans. Aceea a fost perioada sa de revitalizare.

Cum a a juns dansul swing în Valencia?

Cel care a adus moda în  Valencia este Javier Molina, directorul Scolii de dans Spirit of Saint Luis.

Înainte de a deschide clubul de dans în Valencia, își amintește Javier Molina, a dansat aproape 10 ani cu alți dansatori, semiclandestin, pe străzile orașului. Erau întâlniri gratuite la care putea participa oricine, ceea ce de fapt se întâmplă și azi, spectacolul gratuit din Plaza del Doctor Collado.

În prezent, școala a ajuns la un număr de 500 de elevi. Centrul ”Spirit of Saint Luis” oferă clase de dans, dar funcționează și ca un club pentru iubitorii acestui stil de dans.

Cum ajungi în Plaza del Dr. Collado

– Adresa: Plaza del Dr. Collado, 46001, Valencia

– Cu autobuzele publice EMT numerele 7, 27, 73 (stația Plaza Mercado Central Lonja), C1 (stația Plaza de la Reina sau Plaza del Ayuntamiento Mercado Central Lonja).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul liniile 3, 5 și 9 (stația Xativa) sau 3, 5, 7 și 9 (stația Colon). Distanța de la fiecare dintre ele este de aproximaiv 1km, dar se parcurge prin centrul istoric al orașului, unde sunt majoritatea obiectivelor turistice.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stație nr. 7 (Plaza del Mercado – Taula de Canvis). Ar mai fi și stația nr. 8 (Plaza de la Reina – Mar).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor.

Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

– Surse de informare: Valenciaplaza.com, Abc.es, Valencialindyhop.com

– Fotografia articolului aparține www.valenciaplaza.com.

Cartierul Cabanyal Valencia, culorile unei lumi dispărute

Aşteptările prea mari fac realităţile mici și aduc dezamăgirea. Să primeşti ce-ţi oferă viața, printre griji şi probleme, să te bucuri de ce ai, e lecţia pe care mã strãduiesc sã o învăţ de ceva vreme.  Speranţa are valoarea lui a fi şi acum.

Ce este Cabanyal

Fost sat pescăresc, Cartierul Cabanyal din Valencia este aşezat aproape şi cu faţa la Mediterana. Integrat în Valencia în 1890, mai poartă încă emblema sãrãciei, a problemelor sociale.

În ultimii ani, primăria s-a implicat în reabilitarea cartierului, atât prin reconstrucţia caselor, dar şi cultural, prin organizarea şi susţinerea unor evenimente care să-l aducă în centrul atenţiei şi sã-i creascã faima.  Procesiunile publice care au loc în Săptămâna Mare, festivitãţi cunoscute sub numele de Semana Santa Marinera, dar şi cea din Duminica Învierii, sunt dovada cea mai bunã.

  

Ce îi dă farmec cartierului? Casele lui cu fațadele colorate sau amenajate cu faianţă. Lipite unele de altele refac atmosfera unei lumi dispărute și uitate, cea a pescarilor. O viață plină de nevoi și neajunsuri, în care singurele certitudini erau ajutorul comunității, Dumnezeu și marea. Casele din Cabanyal reprezintă contrastul între o realitate dură şi aspirațiile oamenilor către frumos.
Casele din Cabanyal sunt subiecte de fotografie pentru artiști fotografi din Spania şi străinătate. Și nu de puține ori, plimbându-mă pe străzi, am întâlnit turiști care veniseră să le admire. Valoarea arhitecturală a caselor din Cabanyal le-a dus în albume de fotografii. Dar oricât de realistă ar fi o fotografie, în cazul Cabanyal e ceva ce ele pierd: atmosfera specifică.

Fără prejudecăţi şi standarde înalte, oamenii ies în stradă şi stau împreună. La o bere, o sămânţă sau doar aşa, la o vorbă. Pe şleau şi cu bucurie că asta e tot de-mpărţit. Zâmbetul n-a fost nicicând o iluzie şi mereu gratuit.

Pentru noi, românii, probabil că aceste cartier nu va fi prea curând nici măcare o curiozitate turistică. Am auzit de multe ori: ” Mi-e suficientă sărăcia de-acasă, nu vin în concediu s-o văd şi pe-a altora!”

Cabanyal azi

Astăzi, schimbarea este tot mai vizibilă în Cabanyal, dar încă mai sunt zone „gri”. Când trec noaptea prin cartier, în unele zone găsesc echipaje de poliție stând. Nu ştiu cât e de mare infracţionalitatea, dar unele imagini par desprinse din Ferentari. Cât despre trecerea pe aici pe timpul zilei, fără îndoială, este fără pericol și fără probleme.
Eu am trecut și noaptea, dar nu m-am simţit niciodată în pericol. Probabil se datorează implicării poliţiei, care și când nu e prezentă fizic, pare a veghea. Cei care trăiesc în unele zone de aici, nu se ştie din ce, dorm cu ameninţarea legii în prag.
Dar astfel de locuri sunt niște oaze, izolate şi tot mai puţine, formate din câteva case. Cabanyal se reînnoieşte, se scumpeşte şi este o locație imobiliară tot mai căutată. Aici se ascund chiar nişte localuri cu mâncare delicioasă, în care poți lua masa doar pe bază de rezervare.
În fosta fabrică de gheață, acum este un club cu muzică live. Este renumit în oraș pentru amosfera sa destinsă și pe placul oricărei vârste.
Cel mai mult îmi place Cabanyal primăvara și toamna. Sunt perioadele anului în care lumina are o anume căldură și nuanțe. Sub ea culorile caselor par a prinde viață și chiar și în oazele gri, viața nu mai pare plină de neajunsuri.
 
Că ne place sau nu, Cabanyal există. În golul lăsat de dispariţia unei lumi, cea a pescarilor, şi-au făcut cămin oamenii nimănui. Două lumi la distanță una de alta, dar unite printr-o aceleași realități: sărăcie și culori. Când mă plimb prin cartier și-i observ locuitorii, o întrebare îmi revine insistent: se vor putea ei adapta schimbării le bate la uşă?

Îmi place să cred că răspunsul e doar unul. Aşa cum percep politica autorităţilor din Valencia pe anumite aspecte (vânzătorii ambulanți de trandafiri, ochelari şi brizbrizuri sunt acceptaţi şi toleraţi de poliție, nu alergaţi), sper ca dezvoltarea cartierului să aibă ca efect integrarea acestor oameni și nu izolarea lor.

 

Dacă vreți să faceți o plimbare, vă recomand străzile cu case reamenajate și mai colorate, unde .vă veți simți în siguranță: Calle de la Reina, Calle Barraca, Calle Mediterrani. Calle Francesc Eximenis, Plaza Iglesia de los Angeles, Calle Rocafort (sau Calle d’Antoni Joan)

Cum ajungi în Cabanyal

În Cartierul Cabanyal se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun, astfel:

– Cu metroul până la stația Maritim Serreria și de aici tramvaiul (tramvía) linia 8 până la stația Marina Real Juan Carlos I.

– Cu tramvaiul (tramvía) Linia 6, stația Tarongers Faustio Elio.

– Cu unul din autobuzele companiei de transport public EMT, Linia 95 până la capăt (și de aici 10 minute de mers pe jos) sau Linia 32 la Stațiile Pescadors sau Mediteranía de pe faleză (de aici se merge pe jos 7-8 minute).

Dacă vrei să afli ce mijloc de transport trebuie să iei pentru a te deplasa dintr-o locație în alta a Valenciei, vezi aici (varianta în engleză).

Vrei să afli despre bilete de călătorie, care sunt cele mai potrivite pentru tine, citește despre Valencia Tourist Card, dar și aici.

 ***

Mai jos este o înregistrare pe care am făcut-o în una din plimbările mele prin Cabanyal