Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Dacă vii în Valencia primăvara sau toamna, este posibil să nu ai parte de o vreme bună. Iar dacă ai nimerit în mijlocul gota fria , atunci obligatoriu va trebui să-ți adaptezi intențiile și programul. În acest articol am adunat recomandările mele pentru ce să faci în Valencia pe vreme urâtă. Cum este de așteptat, majoritatea se referă la spații închise. Nu am rezumat propunerile la o perioadă de timp. Mi s-a părut mai important să îți prezint opțiunile, iar tu să alegi în funcție de preferințe.

Începem cu momentul  în care ai aterizat pe Aeroportul Manises. El nu este departe de oraș, se află la o distanță de doar 8 km în afară, dar cumva trebuie să te deplasezi.

Primii pași

Dacă ai închiriat mașină cu opțiunea de a o ridica din aeroport, știi ce ai de făcut, detaliile le stabilești cu firma de închiriere.

Să vedem cum ajungi în Valencia cu transportul public:

1. Cu autobuzul Linia 150. Costul unui bilet este de 1,45 euro, iar călătoria durează aproximativ 40 de minute. Stația se află la parterul Terminalului Sosiri T1, afară. Despre program, frecvență și durată poți citi aici.

2. Cu metroul Liniilor 3 și 5, te vei duce în centrul Valenciei, dar și în alte direcții. Dacă niciuna din aceste linii nu ajunge la stația dorită de tine poți verifica în hărțiel din stația de metrou de a aeroport unde trebuie să schimbi.

Direcția în care trebuie să mergi, o poți verifica și pe site-ul Metrovalencia, aici.

Dacă vrei să ajungi în una din gările orașului, atunci îți va fi util articolul Cum ajung de la aeroport în centrul orașului Valencia.

Ce bilet sau abonament de transport să folosești

Îți recomand să folosești Valencia Tourist Card (24, 48 și 72h). Se poate cumpăra de la biroul de turism din aeroport sau, dacă e închis, de la mașina automată.

De ce? Pentru că acest card este special pentru nevoile turiștilor, el are gratuități pe transportul în comun și reduceri de până la 15% la obiectivele turistice importante. Mai mult, acest card este singurul care acoperă și biletul de călătorie cu metroul de la aeroport în Valencia, care costă 4,90 euro.

Pentru un turist, mi se pare varianta cea mai bună pentru a se deplasa în oraș, a vizita obiective turistice și de a economisi bani. Dar sigur, asta depinde de nevoile tale concrete, de timpul pe care îl petreci în oraș și de ce vrei să faci.

Dacă ai avut Valencia Tourist Card, valabilitatea a expirat, iar tu mai stai câteva zile în oraș sau nu ai nevoie de ea îți recomand abonamentele special create pentru nevoile turiștilor, Bono T1/T2/T3Au călătorii nelimitate pe autobuzele EMT și metrou Zona Apentru o una, două sau trei zile. Prețurile sunt între 4 și 9,40 euro. Le poți cumpăra din stații de metrou, estancos (tutungerii) și chioșcuri autorizate.

Dacă vrei să afli cum te deplasezi cu metroul dintr-un loc în altul, verifici pe site-ul Metrovalencia (meniu în engleză).

Dacă vei circula cu autobuzele companiei publice EMT, îți poți instala aplicația pe telefon.

Dacă vrei să verifici ce autobuz trebuie să iei pentru a te deplasa dintr-un loc în altul, o poți face pe site-ul EMT (meniu în engleză).

Informații complete despre transportul public în Valencia, găsești în articolul Transportul public în Valencia. Ghid complet.

Acum să vedem ce ai putea să faci și vezi dacă timpul nu ține cu tine.

Recomandări în Valencia pe vreme urâtă

1. Fă un tur de oraș cu unul din autobuzele turistice Hop on – Hop off.

În Valencia sunt două tipuri, unul roșu și altul verde, dar ambele au aceleași rute. Despre oferta fiecăruia și diferențele dintre ele poți citi în articolul Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia. Pe vreme urâtă, aceasta este una din variantele bune de a vizita obiective turistice în aer liber și de a-ți face o părere despre oraș. Începând cu 20 martie 2020, Plaza del Ayuntamiento (Piața Primăriei) se va închide traficului cu mașini, deci nicio rută nu va mai trece pe aici.

2. Fă o plimbare cu metroul prin Valencia.

Primele linii de metrou, L1 și L2, s-au dat în folosință în 1988. Este interesant să vezi diferența de stil între cele vechi și cele mai noi, L5 și L9. În articolul de aici ai să găsești câteva care sigur îți vor plăcea. Pe liniile L5 și L9 se află majoritatea stațiilor din centru sau care fac legătura cu obiective turistice, deci nu te vei abate de la traseul propus.

3. Vizitează obiective din La Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Orașul Artelor și Științelor.

Complex arhitectural, științific și de divertisment, Orașul Artelor și Științelor Valencia se întinde pe o suprafață de 350.000 mp și este înconjurat de 87.000 mp verdeață. El se află în fosta albie a râului Turia, devenit parcul cu același nume și cel mai lunng parc din Spania.

Mai multe despre Oraș poți citi în articolul La Ciudad de las Artes y de las Ciencias – Orașul Artelor și Științelor Valencia. În continuare, am să prezint pe scurt clădirile care fac parte din el, sunt spații închise și se pot vizita. Ele sunt:

Hemisfèric, ochiul orașului

Construcția are forma și aparența unui ochi uman, are o lungime de 100m și acoperă o suprafață de peste 13.000 mp. Sfera din interior găzduiește sala de proiecții, cea mai mare din Spania. Trei sisteme de proiecții, 3D, IMAX și digitale sunt făcute pe un ecranul concav  de 900mp. Aici sunt proiectate diferite tipuri de documentare, spectacole astronomice și proiecții de divertisment.

Palau de las Artes ”Reina Sofia” – Palatul Artelor  ”Regina Sofia”

Are o arhitectură impozantă și uimitoare în același timp și este un spațiu multidisciplinar. În cele patru săli ale sale, cu o capacitate totală de 3600 locuri și o scenă de peste 1.500 mp, găzduiește spectacole teatrale, de dans și operă. Dispune de cea mai avansată tehnologie pentru orice tip de spectacol.

Museo de las Ciencias ”Principe Felipe” – Muzeul Științelor ”Prințul Felipe”

Este un loc ideal pentru a învăța într-un mod practic și distractiv aspecte legate de știință și biologie. Găzduiește diferite expoziții pe tot parcursul anului, are spații speciale pentru copii. Motto-ul muzeului este: ”Interzis să nu atingeți”.

Oceanogràfic

Este cel mai mare oceanograf din Europa, cu 100.000 mp și 42 milioane de litri de apă, recreând viața marină de pe cele cinci continente. Aici trăiesc peste 40.000 de animale din 500 de specii diferite, inclusiv pești, mamifere, păsări, reptile și nevertebrate. Oceanograful asigură protecția, conservarea și reproducerea celor mai amenințate de dispariție specii ale oceanelor.

Sunt valabile atât bilete individuale, pentru un obiectiv, cât și pentru două sau trei. La intrarea în obiectivele Orașului beneficiezi de reducere cu Valencia Tourist Card de 15%. Despre bilete si tarife citește articolul Orașul Artelor și Științelor Valencia – bilete de intrare, tarife, reduceri și gratuități, dar vezi și pagina de prețuri de pe site-ul Orașului, au oferte care e posibil să îți convină mai mult. Despre cum să ajungi în Orașul Artelor și Științelor, poți citi aici.

4. Vizitează Catedrala din Valencia, Biserica San Nicolas și Biserica Virgen de los Desamparados.

Că ești sau nu credincios este mai puțin important, cele trei obiective recomandate te vor impresiona prin arhitectură și design. Despre Catedrala din Valencia se spune că adăpostește Sfântul Graal, cupa din care ar fi băut Iisus la ultima masă, iar Biserica San Nicolas, cu cei 2000 mp de fresce, este supranumită și Capela Sixtină a Valenciei (foto). La Virgen de los Desamparados, este patroana orașului Valencia, iar în incinta bisericii cu același nume se află reprezentarea ei. Eu îți recomand locul pentru atmosfera sa și, mai ales pentru picturile de pe tavan.

Toate cele trei locații se află în Cartierul Carmen, centrul istoric, la distanță mică una de cealaltă.

Foto din Biserica San Nicolas.

Dacă catedrala se află la doar câșiva pași de stația de autobuze a companiei publice EMT, la celelalte două obiective nu poți ajunge decât pe jos. Biserica Virgen de los Desamparados se află chiar în spatele catedralei, dar de la catedrală până la San Nicolas te despart vreo 500m.

Toate aceste obiective turistice se află în Cartierul Carmen, centrul vechi și inima Valenciei, locul unde romanii au construit primul forum (Plaza Almoina, în spatele Bisericii Virgen de los Desamparados). Cartierul în sine este o plăcere să îl străbați, să mergi pe străduțele lui înguste cu case vechi, unele colorate, dar asta doar dacă vremea îți permite.

Dacă vei prinde o vreme care îți va permite să mergi pe jos, tot în centrul vechi, îți recomand El El Mercado Central (Piața Centrală) și Lonja de la seda (foto), sediul fostei Burse de mătase, clădire inclusă în patrimoniul UNESCO.

5. Vizitează Bioparc dacă nu plouă.

Este un parc zoologic de nouă generație. A fost conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor, designul său special ascunzând barierele vizuale dintre public și animale. Se întinde pe o suprafață de 100.000 mp, are mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi), întâlnirea cu elefanții, o experiență în cea mai renumită peșteră din Africa și vizitarea Insulei Madagascar, locuită de lemuri. Pentru mine este un loc de neratat și dacă aș avea de ales între el și Oceanograf, atunci aș alege Bioparc.

Bilete Bioparc și orice informații ai nevoie, pe site-ul Bioparc Valencia.

6. Dă-te pe tobogane pentru adulți în Parcul Guliver (dacă nu plouă).

Parcul Guliver se află în Grădinile Turia și se întinde pe o suprafață de 15.000 mp. Este întemeiat pe cartea lui Jonathan Swift, ”Călătoriile lui Guliver și este format din figura gigantescă a personajului, lung de 70 m. Mai multe, dar și cum ajungi aici poți afla în articolul dedicat.

7. Mergi la un spectacol de flamenco.

Dacă ai prins Valencia pe vreme urâtă, să vezi un spectacol de flamenco este una din alegerile bune de petrecere a timpului liber. Și spun asta nu ca să îți umpli timpul cu ceva, ci pentru că sunt spectacole care merită. Despre localurile în care au loc spectacolele și detalii afli mai multe în articolul Spectacole de flamenco în Valencia.

Unde să mănânci

Localurile pe care le recomand nu sunt singurele care au mâncare gustoasă din Valencia, dar în ele am fost eu.

* În centrul istoric:

Pizza del Carmen, Calle Caballers 12, pentru gustări delicioasă,gen pizza, patiserii italienești sau spaniole (empanadas de aici sunt bogate î conținut). Localul nu are scaune.

Delicias Del Libano, Calle Ercilla 7 (Plaza Dr. Collado), pentru un falafel.

–  Restaurantul Las Cuevas, Plaza de Cisneros 2, pentru mâncare gătită.

City Poke C Ribera, Calle Ribera 10 (în Plaza del Ayuntamiento, Piața Primăriei).

* Pe faleză, Paseo Neptun (la plajă):

Restaurant Luz de Luna, pentru mâncărurile pe bază de pește, dar nu numai, și pentru servire și prețurile modice. Adresa: Passeig de Lluís Saiz Diaz Regatista, 5.

– Restaurant Pepicapentru paella și fructe de mare.

* În zona universitară:

Restaurant Savory, Calle Serpis 23 , pentru mâncare raw vegan gustoasă.

* Cartierul l’Olivereta:

Restaurant Levante. Este un local tradițional, specializat in diferite tipuri de paella. Prețurile sunt medii, dar  paella gătite sunt foarte gustoase. Conform tradiției, paella se mănâncă la prânz. Dacă vrei să faci o rezervare, o poți face numai telefonic sau pe whatsapp, în engleză, la telefon: + 34 680 264 006. Ți se trimite meniul pentru a-l vedea.

Llao Llao, pentru desert. Este un iaurt natural înghețat. Se poate mânca în combinație cu fructe, diverse topping-uri (care îngheață instant pe iaurtul rece și devin casante), crunchies și bomboane. Una din locații se află pe Carrer Sant Vincente Martir, stradă ce pornește din Plaza de la Reina).

* Mâncare specific valenciană

Dacă vrei să mănânci gustos și ieftin, atunci trebuie să îi faci o vizită lui Asador Boro. Este un local de comida para llevar, adică  mâncare de luat. Inconvenientul  este că mâncarea este pentru acasă, nu o poți mânca acolo, cumd e fapt este la toate localurile de acest tip. Spania și Valencia sunt pline de ele. De ce recomand Asador Boro, citește aici.

În loc de concluzii

Orașul Valencia are o ofertă diversă culturală, de turism și de divertisment, dar în articolul de față, am limitat recomandările ținând cont de vremea urâtă. Pentru a vedea ce alte obiective mai poți vizita în Valencia, te invit să răsfoiești și alte articole. Nu aș vrea să ratezi un obiectiv sau loc pe care ți l-ai fi dorit să-l vezi, doar pentru că eu am considerat că pe ploaie nu poți ajunge la el. Sper ca informațiile pe care ți le-am dat să îți fie de ajutor, dar cel mai mult și mai mult îți doresc ca atunci când vii în Valencia să ai parte de vreme bună. Așa te vei bucura pe deplin de to ce are acest oraș de oferit!

Ce este gota fria și urmările celei din septembrie 2019

Celor care trăiesc pe coasta mediteraneană a Spaniei, le este cunoscută DANA (acronimul pentru Depresiune Atmosferică de Nivel Înalt) sau gota fria.

Ce este gota fria

Este un fenomen meteorologic anual care coincide de obicei cu debutul toamnei și al primăverii în vestul Mediteranei. Are loc cu precădere în Spania, mai precis de-a lungul coastei de est și în Insulele Baleare, deși efectele sale pot fi resimțite și în zonele interioare.

Ploile reci sunt rezultatul unui front al aerului polar polar care avansează deasupra Europei de Vest la o altitudine mare (de obicei 5-9 km) și care, atunci când se ciocnește cu cel mai cald și mai umed aer din Marea Mediterană, generează furtuni puternice.

Estimările AEMET

Estimările Agenția Meteorologică de Stat (AEMET) din păcate s-au adeverit: DANA va afecta estul peninsular, coborând spre sud-estul peninsular și va lăsa ploi de intensitate torențială cu acumulări de cantități mai mari de 200 de litri pe metru pătrat.

În sudul Valencia și în zonele mari din Alicante și Murcia, sunt foarte probabil averse și furtuni torențiale foarte puternice.

AEMET subliniază că DANA va fi staționată până joi între sud-estul peninsular și Africa de Nord, iar vineri va începe să se deplaseze încet și retrograd spre vest și va fi amplasată în jurul strâmtorii.

Gota fria septembrie 2019

Ploi torențiale, vânturi puternice și tornade au lovit la mijlocul lui septembrie 2019 în sud-estul peninsular, Valencia, Alicante, Murcia, Almeria și Albacete, provocând un haos fără precedent.

Cu înregistrări apropiate de 400 de litri pe metru pătrat în douăsprezece ore în unele locații, DANA din acest an, conform specialiștilor, a fost cel mai puternic din ultima sută de ani.

Pe durata a mai multe zile, provinciile Valencia și Alicante au fost aproape complet în alertă roșie (risc extrem) din cauza furtunilor abundente, a ploilor torențiale și a vântului intens. În Castellón, cu excepția regiunilor nordice, care au fost cu alertă galbenă (risc moderat), s-a menținut mai multe alerta portocalie (risc semnificativ).

Ploile torențiale care au căzut în jumătatea sudică a Comunității Valencia care au descărcat 316,6 l/mp în Beniarrés în 24 h. În localitatea Ontinyent au căzut 297 l/mp, cea mai mare acumulare din anul 1917 când au început înregistrările, după cum a raportat AEMET.

Imaginile de mai jos aparțin publicației online www.lasprovincias.com.

Gota fria a provocat anul acesta pierderi de vieți omenești (au murit 6 oameni), numeroase pagube materiale, s-au prăbușit poduri și multe drumuri au fost închise.

În orașul Valencia, situația nu a fost atât de dramatică. În medie au căzut 31 de litri/mp, potrivit AEMET.

În loc de concluzii

Gota fria este un fenomen întâlnit mai ales primăvara și toamna pe coasta mediterană a Spaniei. În ultimii ani, procesiunile care au loc în Semana Santa (Săptămâna Mare) au fost anulate din cauza valului de vânt și frig care a lovit  zona. În toamna lui 2019, la trei zile după încetarea ploilor unele drumuri nu erau încă circulabile, iar din unele localități apa nu se retrăsese.

Nu am scris aceste rânduri cu intenția de a te speria, ci de a-ți face cunoscut un fenomen mai puțin cunoscut. Înainte de a pleca în concediu, este bine să verifici starea probabilă a vremii, mai ales dacă vii primăvara sau toamna. Nu ignora avertismentele de ploaie, chiar dacă nu toate înseamnă gota fria, așa că vino pregătit cu niște haine care să îți asigure protecție. În rest, s-auzim de bine!

Când să vizitezi Valencia

Dacă te întrebi când să vizitezi Valencia, în ce perioadă sau lună a anului, răspunsul meu nu te va lămuri deloc: depinde de ce vrei să faci și de ce vii!

Pentru a-ți răspunde la întrebare, trebuie să știi care sunt nevoile tale de turist în Valencia.

Ce fel de turist ești?

Dacă ești vizitatorul neobosit care nu ratează niciun muzeu, atunci nu vei fi condiționat de vreme.

Dacă vrei însă să vizitezi obiective turistice și să simți orașul, plimbându-te, atunci starea vremii te va interesa.

Dacă ești un iubitor de plajă și soare, atunci trebuie să te orientezi pe o anume perioadă, cea de vară.

Vremea în Valencia

Datorită locației sale pe coasta mediteraneană, Valencia este un oraș cu o climă blândă, care are parte de soare 300 de zile pe an. Temperatura medie pe parcursul anului este de 18⁰ C. Din punct de vedere meteorologic este un oraș cu o ofertă foarte mare de soare,  10 luni pe an (excludem ianuarie și februarie, cele mai friguroase).

Cel puțin din punct de vedere statistic, pentru că în ultimii ani, vremea a adus surprize, iar anul 2021 a fost un an al fenomenelor extremelor.

Dacă ești un ghinionist, poți avea parte de cea mai urâtă săptămână din an! Spre exemplu, anul acesta, în 2019, săptămâna dinaintea Paștelui, 05-12.04, în regiunea valenciană a fost o vreme cumplită: cod portocaliu de furtuni și vânt, în anumite localități cantitatea de apă a ajuns la 140l/mp!! În Valencia a bătut atât de rău vântul că faleza a ajuns să aibă dune de nisip din cel luat de pe plajă, aproape 4 zile a plouat fără oprire și toate actele religioase care tradițional aveau loc în stradă, au fost anulate. A avut loc fenomenul cunoscut sub numele de gota fria. El își face apariția primăvara, de obicei martie, și toamna, prin septembrie și durează maxim o săptămână.

Dacă îți iei bilet de avion cu câteva luni înainte, nu ai cum să știi cu exactitate, chiar dacă verifici starea vremii. E o chestiune ce ține de noroc! Dacă vii din scurt, atunci poți verifica starea vremii. Îți recomand site-ul Agenției Statale Meteo, AEMET (link-ul duce direct pe prognoza pentru Valencia).

Să luăm pe rând toate perioadele anului și să vedem cu ce temperaturi avem de-a face. Statistic, dar și realist vorbind …. Și apoi vei decide singur când să vizitezi Valencia.

Primăvara

Să vizitezi Valencia primăvara? După mine este perioada cea mai plăcută a anului.

Perioada martie-mai, chiar și început de iunie, este una favorabilă turismului în aer liber în oraș: temperaturile sunt plăcute, soarele încă nu are putere și ploile sunt și ele rare spre inexistente (dacă nu prinzi o gota fria).

Vremea îți permite să-ți împarți timpul în diverse activități, în aer liber, dar și în interior. Vizitezi muzee, te relaxezi citind sau plimbându-te în Parcul Turia, stai la o terasă sau te plimbi pe malul mării, vezi un apus de soare în Albufera sau să te bucuri de mirosul portocalilor înfloriți (mai-iunie prima parte).

Dacă vrei să te bucuri de oraș, să îl vizitezi, dar să și experimentezi cultura locală, îți recomand luna martie. Atunci are loc sărbătoarea ”Las Fallas”, sărbătoare unică pe plan internațional, inclusă în patrimoniul UNESCO. În perioada 15-19  martie, ultimele zile ale sărbătorii, Valencia devine un muzeu de artă stradală.

Dacă ai ales să vii în această perioadă din luna martie, atunci pregătește-te pentru agitația și ”nebunia” specifice sărbătorii. În ultimii ani numărul turiștilor a crescut foarte mult, astfel că în preajma anumitor monumente, în ultimele zile, este extrem de dificil să te miști în preajma monumentelor.

Vara

Ești iubitor de plajă și mare sau de temperaturi înalte? Sigur vei prefera să vizitezi Valencia în lunile de vară. La plajă se poate sta până după ora 20, iar dacă ești o persoană activă, aici vei găsi locuri amenajate special pentru fotbal și volei, la fel și pentru copii.

Serile le poți petrece plimbându-te prin centrul vechi al orașului sau la terasele aflate peste tot. De fapt, în perioadele de vară, orașul se activează abia după ora 8 seara. Temperatura este mai scăzută, briza mării pare a răcori tot orașul. În centru și pe faleză devine atât de animat, că ai impresia că atunci începe o nouă zi.

Toamna

Dacă ești una dintre persoanele active, căreia îi place să străbată orașul la pas, îți recomand lunile de toamnă. Dacă în septembrie temperaturile mai rămân ridicate, soarele este totuși mai blând, iar diminețile și serile mai răcoroase. În octombrie, cu puțin noroc, s-ar putea să ai și condiții de plajă și  baie.

Iarna

Dacă vrei să vizitezi Valencia noiembrie este o lună în care probabilitatea să plouă este mare, iar în decembrie începe să se instaleze frigul care rămâne în oraș și în ianuarie. Dacă în mod obișnuit, temperatura medie în Valencia, în această perioadă a anului, era 16 grade, în 2020, diminețile, au fost și 6 grade, iar în 2021, în Comunitatea Valencia a nins. În 2018, în decembrie au fost însăși 20 de grade!

Este bine să ai în vedere este că orașul are o umiditate foarte mare, cu o medie de 65% pe parcursul anului. Acest lucru face ca temperatura să fie resimțită mai puternic decât valoarea ei reală, lucru valabil atât pentru iarnă cât și pentru vară.

 

În loc de concluzii

Îmi doresc ca prin acest articol doar să îți atrag atenția asupra imprevizibilității vremii și nu să te sperii sau să sugerez că în Valencia vremea s-a schimbat tot timpul anuluiși nu mai este cald!

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Alte evenimente în Valencia

În perioada 25.11.2021-16.01.2022, poți trăi experiența ”Naturaleza Encendida”, un spectacol de lumini care cufundă vizitatorul într-o lume a fanteziei acvatice! Află despre ce e vorba aici!* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Din 26.11.2021 până pe 09.01.2022, proiectul inovator ”Grădina de Crăciun” transformă seara Grădinile Viveros, într-o experiență senzorială inedită, plină de luminnă, culoare și arome!

Despre ce este vorba, afli aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Visitvalencia.com.

* Fotografia articolului aparține autorului.