Calendarul sărbătorilor, al zilelor libere și al celor lucrătoare în 2022 în Comunitatea Valencia

Calendarul sărbătorilor în Spania cuprinde 8 zile festive naționale, care nu pot fi înlocuite sub niciun motiv, la care se adăugă alte 4 sărbători naționale, pe care comunitățile autonome le pot substitui cu altele care, prin tradiție, sunt ale lor.

În plus, fiecare municipalitate trebuie să aleagă alte 2 festivități locale pentru a atinge numărul de 14 sărbători legale recunoscute ca obligatorii în Spania.

Sărbătorile legale naționale sunt remunerate și nu se recuperează.

Calendarul muncii 2022 din Spania include 12 sărbători, din care 8 sunt celebrate în întreaga țară.

Cele 8 sărbători sunt: 1 și 6 ianuarie, 15 aprilie, 15 august, 12 octombrie, 1 noiembrie, 6 și 8 decembrie.

În cazul Comunității Valencia, la cele 12 zile nelucrătoare se adaugă 2 sărbători autonome și 2 sărbători locale alese de fiecare municipiu.

Cele două sărbători locale ale municipiilor reședințe de provincie din Comunitatea Valencia sunt:

–  Valencia: San Vicente Mártir în 22 ianuarie și San Vicente Ferrer în 12 aprilie.

  • Toate sărbătorile din provincia Alicante le poți vedea aici.

Alicante: Santa Faz în 28 aprilie și Les Fogueres 23 iunie.

  • Toate sărbătorile din provincia Alicante le poți vedea aici.

Castellón de la Plana sunt: Magdalena pe 8 martie și San Pedro pe 29 iunie.

  • Toate sărbătorile din provincia Castellon le poți vedea aici.

Calendarul sărbătorilor, al zilelor libere și lucrătoare în Comunitatea Valencia în 2022, arată astfel:

  • 1 ianuarie(sâmbătă): Año Nuevo – Anul Nou. Sărbătoare națională.
  • 6 ianuarie (joi): Los Reyes Magos (Regii Magi). Sărbătoare națională.
  • 22 ianuarie (sâmbătă): Sărbătoarea San Vicente Mártir. Sărbătoare a orașului Valencia (locală).
  • 19 martie (sâmbătă): San José. Sărbătoare a comunității autonome.
  • 14 aprilie: Joia Mare. Sărbătoare a comunității autonome.
  • 15 aprilie: Vinerea Mare. Sărbătoare națională.
  • 18 aprilie: Lunea Paștelui. Sărbătoare a comunității autonome.
  • 25 aprilie: (luni): San Vicente Ferrer. Sărbătoare a orașului Valencia (locală).
  • 1 mai: (duminică): Ziua Muncii. Sărbătoare națională.
  • 24 iunie (vineri): San Juan. Sărbătoare a comunității autonome.
  • 15 august (luni): Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoare națională.
  • 9 octombrie (duminică): Ziua Comunității Valenciene. Sărbătoare a comunității autonome.
  • 12 octombrie (miercuri): Ziua Națională a Spaniei. Sărbătoare națională.
  • 1 noiembrie (marți): Día de Todos los Santos – Ziua Morților. Sărbătoare națională.
  • 6 decembrie (marți): Ziua Constituției. Sărbătoare națională.
  • 8 decembrie (joi): Día de la Inmaculada Concepción – Ziua Fecioarei. Sărbătoare națională.
  • 25 decembrie (duminică): Crăciunul. Sărbătoare națională.

1 Mai, Ziua Muncii cade duminică, iar Comunitatea Valenciană nu o transferă în ziua următoare, spre deosebire de alte comunități. La fel se va întâmpla și cu Crăciunul, care cade duminică.

Sărbătorile și zilele nelucrătoare din fiecare comunicate spaniolă le poți vedea aici.

Vacanțele școlare

Sărbătorile de Crăciun încep pe 23 decembrie 2021 și țin până pe 7 ianuarie 2022, iar cele de Paște vor fi în perioada 14-25 aprilie 2022.

♦ ♦ ♦

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

♦ ♦ ♦

Alte evenimente în Valencia

  • Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

♦ ♦ ♦

  • Până pe 9 ianuarie 2022, poți vizita Expoziția de artă ”Impresionistas”, o călătorie interactivă în impresionism prin intermediul operelor lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec.

Informații complete aici.

♦ ♦ ♦

  • Până pe 16.01.2022, la Oceanograf  Valencia poți trăi o experiență în care farmecul luminilor de Crăciun se combină cu fascinația pentru apă în diferitele ei stări! Aproape un kilometru (cu două tuneluri) iluminat de un milion de lumini tip LED și prin videomapping, de 300 de spoturi de lumini și 20 videoproiectoare.

Informații aici.

  • În perioda 26.11.2021-09.01.2022, în Grădinile Viveros au loc spectacole de lumini.

Informații aici.

♦ ♦ ♦

Articole care s-ar putea să te intereseze

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

* * *

* Sursă de informare: Elindependiente.com, Abc.es,

* Fotografia este preluată din Abc.es

Ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 26-28 noiembrie

Agenda de divertisment în Valencia la sfârșitul de săptămână 26-28 noiembrie este încărcată și diversă, ai nevoie doar de timp liber!

Am făcut o selecție a ceea ce am considerat că se întâmplă mai interesant în Valencia, iată care sunt opțiunile: scufundarea prin proiecții de lumini într-o lume acvatică magică, la Oceanograf, spectacol de lumini în Grădinile Viveros, trăirea în realitatea a video jocului ”Among Us” (activitate gratuită pentru copii), târg de Crăciun al Institutului ”Luis Vives” (lângă Gara de Nord, intrare gratuită), expoziție gratuită de module feriviare la scară H0expoziția de artă interactivă (te va scufunda în operele ale renumiților pictori impresioniști),  circ de Crăciun, și expoziție de kimonouri de mătase.

În localitatea Manises, tot în acest weekend, are loc Mercado Medieval Manises 2021, cu expozanți, dar și activități de divertisment, parada creștinilor și musulmanilor, spectacole.

  • Foc de artificii, mascletá engraellà și dansuri tradiționale alte opțiuni pentru ce să faci în Valencia în acest weekend! Află aici programul!

1. ”Naturaleza encendida” – un spectacol de lumini într-o lume acvatică fantastică

În perioada 25.11.2021-16.01.2022, la Oceanograf  Valencia poți trăi o experiență în care farmecul luminilor de Crăciun se combină cu fascinația pentru apă în diferitele ei stări!

”AQUATIC” este un spectacol de lumini, o călătorie incitantă a proiecțiilor magice și a luminii.

Vizitatorul parcurge un traseu lung de aproape un kilometru (cu două tuneluri) iluminat de un milion de lumini tip LED și prin videomapping, de 300 de spoturi de lumini și 20 videoproiectoare.

Spectacolul s-a desfășurat cu succes în ultimii ani de Crăciun, în Madrid, unde a fost cunoscut sub denumirea de ”Naturaleza encendida”.

Informații complete aici.

2. Spectacol de lumini în Grădinile Viveros

Din 26 noiembrie 2021 și până pe 09 ianuarie 2022, spectacolul ”Les llums de Vivers”  transformă Grădinile Viveros din Valencia, seara, într-o experiență senzorială inedită! 

Vizitatorul străbate 1,5 km cu flori și arbori monumentali liuminați spectacular și trece prin diferite momente istorice, tradiții și festivaluri populare din Valencia.

Informații complete aici.

3. Video jocul ”Among Us” recreat în realitate ca joc recreativ

Video jocul american ”Among Us”, care face furori printre copii, este pus în scenă, în Valencia. Nava spațială din joc recreate la scară, cu pasajele și diferitele sale încăperi se află în clădirea Ateneo Mercantil.

Copii, în grupuri mici de maxim 10 vor intra în navă, purtând costumele spațiale din joc. Ei vor interpreta fie rolul de membri ai echipajului, fie al ”impostorului” din joc. Impostorul, care va încerca să saboteze nava, se va ascunde în diferitele încăperi ale acesteia, iar membrii echipajului vor încerca să îl prindă.

Pentru copiii sub 7 ani, este amenajată o mini-expoziție Pocoyo gratuită.

Informații utile

– Perioada: 03.12.2021-09.01.2021.

  • Deschis pentru test pilot în 27 și 28 noiembrie 2021. Accesul gratuit

– Locație: Ateneo Mercantil – Plaza del Ayuntamiento 18, 46002, Valencia

– Programul Ateneo: 09:00-21:30

– Preț bilet: 5 euro/persoană. Poate fi achiziționat de la casa de bilete a Ateneo Mercantil.

  • În 27 și 28 noiamebrie, intrarea la mini-expoziție va fi 3 euro.

– Limită de vârstă: Începând cu 7 ani.

– Contact Ateneo Mercantil aici.

4. Fira de Nadal del Luis Vives

În perioada 23 decembrie 2021 – 6 ianuarie 2022, Institutul Lluís Vives, o școală secundară din centrul orașului Valencia, organizează deja tradiționalul târg de Crăciun – Fira de Nadal del Lluís Vives 2021.

Este un târg de meșteșuguri, cu aproximativ 45 de tarabe de artiști și artizani (unele dintre ele deținute de liceeni), standuri cu prăjituri și obiecte artizanale.

Sunt organizate activități pentru copii, expoziții cu lucrări ale studenților și absolvenților.

Principalul obiectiv all târgului este de a ajuta la finanțarea excursiilor studenților.

Informații utile

– Locație: Calle Sant Pau, 4, 46002 València (foarte aproape de Plaza del Ayuntamiento de Valencia sau Estación del Norte).

– Program: Zilnic, de luni până duminică, între orele 11:00 și 22.

– Intrare liberă.

  • Vrei să afli care sunt condițiile de intrare în Spania actualizate? Intră aici!

Fotografia aparține Valenciabonita.es

5. Expoziție gratuită de module feroviare la dimensiuni reduse

Până pe 5 decembrie 2021, expoziția de module feroviare la scară H0, va fi deschisă la centrul comercial Arena Multiespacio din Valencia.

Sunt prezentate mai mult de 50 de module și vor fi expuse peste 100 de metri de linii de cale ferată la scara 1:87.

Modele reproduc fidel inclusiv stațiile de gară la scară mică: Benigànim, Cabanyal, Estacion del Norte și Siding Algar a liniei Central de Aragón. Acestea vor fi și funcționale.

Expoziția este organizată de AVAF – Asociación Valenciana Amigos del Ferrocarril.

Informații utile

Perioada: Până pe 5 decembrie.

– Locație: Centrul comercial Arena Multiespacio

  • Adresa: Calle Genoveva Torres, s/n, 46020, Valencia.

– Program: Luni-duminică de la 11:00 la 14:00 și de la 18:00 la 21:00.

– Prețuri: Intrare gratuită

  • Pentru a controla capacitatea incintei și a garanta siguranța tuturor, organizatorii solicită tuturor participanților să-și ridice biletele de la Info Point, situat la Etajul 1 al centrului nostru comercial. Distribuirea biletelor va începe cu 15 minute înainte de deschiderea evenimentului, sau mai devreme dacă este necesar.
  • Biletele nu pot fi colectate sau rezervate pentru alte zile.

– Contact aici

6. Circul de Crăciun ”Clovnul magic”

Din 20 noiembrie 2021 până pe 09 ianuarie 2022, ”Circ de Nadal” (”Circul de Crăciun”) se află în Complexul Comercial MN4, Alfafar, Valencia.  

Spectacolul cuprinde reprezentații ale unor trupe și de pe alte continente și îl are ca personaj principal pe Popey Jr., supranumit și clovnul magic, distins cu Premiul Național de Circ al Spaniei.

În povestea pusă în scenă, Moș Crăciun îl ghidează pe clovnul Popey printr-o potecă plină de spiriduși, oameni de zăpadă, spargatori de nuci și pinguini, melodiile clasice de Crăciun cu coregrafii anunță un spectacol unic.

Dintre numerele ”Circ Nadal” :

  • ”Fantezia chinezească a dragonului roșu”, din Circul Imperial Chinezesc
  • ”Călugării Războinici Shaolin”, războinici Wushu autentici
  • Clovnul Di Carlo cu spectacol său de comedie – participativ bazat pe Hollywood Cinema
  • Jonglerii așe clovnului Giovanni Genovesi, cu popice, farfurii și mingii
  • ”Never Enough”, număr de acrobație aeriană cu echilibristică și contorsionare.

Informații utile

Perioada:

  • 20 noiembrie 2021  9 ianuarie 2022

– Locație: Calle Llàcer, 1 Junto a, Centro Comercial MN4, 46910 Alfafar, Valenci.

– Bilete aici.

– Cum ajungi la Complexul Comercial MN4, Alfafar, Valencia:

  • Cu MetroBus nr. 183. Stațiile și programul liniei 183, le pți vedea aici.
  • Cu trenul – Cercanía C1 . Despre cum te deplasezi cu cercanías în jurul Valenciei, afli aici.
  •  Cu Metrovalencia, liniile 2 și 7. Despre cum te deplasezi cu metroul în Valencia și ce bilete sunt recomandate pentru un turist, afli aici.

  • Fotografia surprinde un moment din numărul de acrobație și aparține Circ Nadal.

7. ”Impresionistas” – expoziție interactivă

Aproape 1000 de opere ale lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec prind viață prin imagini în mișcare, muzică și sunet surround.

Ele sunt proiectate pe ecrane gigant de 4m înălțime și 24m lățime, într-o încăpere de 400 mp.

Copiii sub 5 ani au intrare gratuită!

Informații suplimentare aici.

Dacă vrei să-ți faci o părere despre cum este, iată un scurt film de la expoziția din Sevilla.

8. Expoziție de kimonouri 

Museo de la seda – Muzeul Mătăsii – Valencia găzduiește ”Kimono. De la tradiție la modă”, o expoziție care devăluie istoria și cultura japoneză prin intermediul acestei haine emblematice. 

Expoziția prezintă 31 de ținute complete, kimonourile ceremoniale și formale, o rochie de mireasă spectaculoasă, kimonouri zilnice și pentru ocazii speciale, dar și accesoriile necesare, de la sandale la piepteni și multe alte accesorii.

Vizitatorul află cum este îmbrăcat un kimono, din câte piese vestimentare este compus sau ce accesorii ar trebui să poarte.

Kimonoul, folosit de la începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre, a trecut de la a fi o îmbrăcăminte de uz zilnic la a fi folosit la ocazii speciale, cum ar fi majoratul și absolvirea, sau în ceremonii și situații formale precum nunți, înmormântări și ceremonie a ceaiului.

Recomand vizitarea Muzeului mătăsii, Museo de la seda, în special iubitorilor de istorie, care vor să înțeleagă mai bine conteextul istoric al dezvoltării Valenciei.
  • Vizitarea lui oferă vizitatorului o imagine completă despre epoca de aur a Valenciei, când se afla pe ruta mătăsii.
  • Clădirea muzeului datează din sec. al XV-lea și găzduiește o bogăție de patrimoniu sub formă de fresce, picturi murale și mozaicuri.
  • ClădireA este și sediul Colegiului Superior al Artelor de Mătase (Colegio Mayor de Arte de la Seda). Arhiva acestuia este cea mai importantă din Europa dintre toate ordinele meșteșugărești, cuprinde de la începuturi și până în prezent mostre, lucrări sub formă de suluri, cărți și cutii de arhivă.

Informații utile

– Dată: 26 octombrie 2021 – 28 februarie 2022.

– Locație Museo de la seda: Calle Hospital, 7, Valencia. Intrarea fizică prin: Calle Hospital, 9,Valencia

– Program:

  • Luni închis.
  • De marți până sâmbătă: de la 10:00 la 19:00.
  • Duminică: 10:00 până la 14:30.

– Bilete pentru Museo de la seda:

Prin achizițioanrea unui astfel de bilet se vizitează tot muzeul, nu numai expoziția.

  • Bilet individual: 7 Euro
  • Bilet individual redus pentru Muzeul mătăsii: 6 Euro.
  • Bilet mixt, se poate vizita: Muzeul mătăsii+Biserica “Santo Juanes”+Biserica “San Nicolas y Bari” (supranumită Capela Sixtină a Valenciei): 10 euro.

Localitatea Manises

Piață medievală – Mercado medieval Manises 2021

În perioada 26-28 noiembrie 2021, în centrul istoric al orașului Manises, provincia Valencia, se organizează a XXIII-a ediție a Pieței Medievale – Mercado Medieval.

Vor fi prezente 40 de tarabe ale artizanilor comercianți, negustori, dar și reprezentanți ai unor localurilor.

Se vor desfășura diferite actițivăți gastronomice, spectacole de epocă, muzicale, cu fachiri și diferite personaje din epoca medievală, va fi organizată o zonă pentru copii cu jocuri de societate pentru vârsta mijlocie, cu un carusel de scaune și roata medievală Ferris, va avea loc defilăarea creștinilor și musulmanilor.

Piața va avea o tavernă, un cuptor și un souk arab cu ceainărie, unde se vor găsi produse de bucătărie arabă.

Piața va fi animată cu muzică de epocă.

Deschiderea are loc astăzi, vineri, 26 noiembrie, la ora 17:30, iar la 19:30 va avea loc o paradă din care nu vor lipsi tradiționalele sunete de tabal și dolçaina.

Vor avea loc vizite ghidate la Muzeul ceramicii și la Biserica ”Sant Joan Baptista”

Programul complet al Pieței Medievale poate fi văzut aici.

Informații utile

– Locație: Localitatea Manises, în centrul vechi (de-a lungul străzilor Sant Joan, Mossén Pere Esplugues, Sagrari și a Piețelor Castell și Iglesia).

– Programul:

  • Vineri, 26.11: 17:30 – 21:30
  • Sâmbătă 27: 11:30 – 14:00 și 17:00 – 22:00.
  • Duminica 28: 11:30 – 14:00 si  17:00 – 21:30.

– Vizite ghidate la Muzeul de Ceramică Manises:

  • Vineri, 26 noiembrie si sâmbata, 27 noiembrie: 10:00 – 13:30 si 16:00 – 19:00
  • Duminică, 28 noiembrie: 11:00 – 14:00.

– Tururi ghidate la Biserica ”Sant Joan Baptista”:

  • Vineri, 26.11: ora 20:00
  • Sâmbătă, 27.11: orele 11:00, 12:00 și 20:30.
  • Duminică, 28.11: ora 12:00.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Alte evenimente în Valencia

  • Dacă vrei să afli ce evenimente, festivități publice au loc într-o localitate din Comunitatea Valencia, poți verifica aici.
  • Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

* * *

* Sursă de informare: Visitvalencia.com, Valenciaextra.com, Valenciabonita.es, Naturalezaencendida.com

*Fotografia articolului aparține Planletsgo.com

Unde poți afla informații actualizate despre condițiile de intrare în Spania. Regulile din fiecare comunitate autonomă

”Călătoresc în Spania în următoarele zile, care sunt condițiile de intrare? S-a schimbat ceva?” este întrebarea pe care am primit-o în ultima vreme, deși Valenciana.ro se ocupă doar de Comunitatea Valencia.

Cum informațiile sunt de interes general, le-am cuprins într-un articol.

Articolul de față rămâne de actualitate indiferent de dată, păstrează-l!

El cuprinde trimiteri la site-uri ale unor autorități care afișează modificările în timp aproape real!

Cei interesață să vină în Spania, din România, U.E., din afara U.E. sau alte continente, găsesc aici informații despre condițiile de intrare în Spania. Este site-ul oficial de turism al Spaniei. Meniul este în engleză.

  • În fereastra care vi se va deschide, coborâți cu cursorul până ajungeți la imaginea de mai jos. În fereastra din stânga, completați țara de origine.

Dacă vreți să aflați care sunt regulile dintr-o anume comunitate autonomă a Spaniei, intrați aici (e același link). Meniul este în engleză.

  • În fereastra ca se deschide, coborâți cu cursorul până ajungeți la imaginea de mai sus. Click pe fereastra din dreapta. Apare harta Spaniei, iar în stânga un meniu în care alegeți coounitatea care vă intersează.

Despre regulile din Comunitatea Valencia, am scris detaliat aici.

  • Vrei să afli cum te deplasezi cu transportul în comun în orașul Valencia? Aici e articolul complet.
  • Valencia Tourist Card –  reduceri la intrarea la monumente, muzee și gratuități pe transport. Informații complete aici.

Informații poți găsi și pe site-ul Ambasadei României în Spania, aici.

Indiferent de modalitatea de intrare în Spania, pe uscat, aerian, maritim, este obligatorie obținerea codului QR. Îl descarci direct pe telefon, de aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Alte evenimente în Valencia

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Până pe 9 ianuarie 2022, poți vizita Expoziția de artă ”Impresionistas”, o călătorie interactivă în impresionism prin intermediul operelor lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec.

Informații complete aici.

* * * 

În weekend-urile din noiembrie 2021, Bioparc Valencia are reduceri la bilete. Informații aici.

* * * 

În perioda 26.11.2021-09.01.2022, în Grădinile Viveros au loc spectacole de lumini. Informații aici.

* * * 

În perioada 25.22.2021-16.01.2022, la Oceanograf Valencia – spectacol de lumini care cufundă vizitatorul într-o lume a fanteziei acvatice!

* * * 

Până pe 28.02.2022, Museo de la seda – Muzeul Mătăsii – Valencia găzduiește Expoziția ”Kimono. De la tradiție la modă”

  •  31 de ținute complete, kimonourile ceremoniale și formale, o rochie de mireasă spectaculoasă, kimonouri zilnice și pentru ocazii speciale, dar și accesoriile necesare, de la sandale la piepteni și multe alte accesorii.

Recomand vizitarea Muzeului mătăsii, Museo de la seda, un obiectiv turistic puțin cunoscut turiștilor.

  • Vizitarea lui oferă vizitatorului o imagine completă despre epoca de aur a Valenciei, când se afla pe ruta mătăsii.
  • Clădirea muzeului datează din sec. al XV-lea și găzduiește o bogăție de patrimoniu sub formă de fresce, picturi murale și mozaicuri.
  • ClădireA este și sediul Colegiului Superior al Artelor de Mătase (Colegio Mayor de Arte de la Seda). Arhiva acestuia este cea mai importantă din Europa dintre toate ordinele meșteșugărești, cuprinde de la începuturi și până în prezent mostre, lucrări sub formă de suluri, cărți și cutii de arhivă.
  • Informații utile

– Dată: 26 octombrie 2021 – 28 februarie 2022.

– Locație Museo de la seda: Calle Hospital, 7, Valencia. Intrarea fizică prin: Calle Hospital, 9,Valencia

– Program: Luni închis, Marți-sâmbătă – de la 10:00 la 19:00, Duminică de la 10:00 la 14:30.

– Bilete pentru Museo de la seda:

Prin achizițioanrea unui astfel de bilet se vizitează tot muzeul, nu numai expoziția.

– Bilet individual: 7 Euro

Bilet mixt, se poate vizita: Muzeul mătăsii+Biserica “Santo Juanes”+Biserica “San Nicolas y Bari” (supranumită Capela Sixtină a Valenciei): 10 euro.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Spain.info

Fotografia articolului aparține autorului acestuia și este din cartierul istoric, Carmen, al Valenciei.

 

 

Din 5 noiembrie, Uber disponibil în Valencia!

Din 5 noiembrie, compania Uber a revenit în Valencia după ce, din mai 2019, a încetat să mai opereze.

Pe lângă serviciile clasice, de pe platforma Uber vor putea fi angajate și servicii ale taximetriștilor profesioniști. Compania pune acum platforma și la dispoziția acestora, printr-un serviciu de intermediere ce pune în legătură utilizatorii cu taximetriștii profesioniști.

Uber Taxi este numele sub care este cunoscut acest serviciu. 

Uber Taxi poate fi solicitat de oriunde în oraș prin apăsarea unui buton special din aplicația Uber.

Prețul va fi marcat de contor și va fi conform tarifelor oficiale stabilite de autoritățile valenciene.

Principiul de funcționare va fi cel cunoscut: utilizatorul va putea cunoaște din timp costul călătoriei sale și, odată ce taximetristul va introduce prețul final în aplicație la finalul cursei, utilizatorul va putea plăti prin intermediul acesteia.

Valencia devine al patrulea oraș spaniol în care Uber integrează taxiul în aplicația sa, după Madrid, Barcelona și Malaga.

Compania Uber și-a retras flota din Valencia în mai 2019 ca urmare a decretului primăriei care impunea apelarea și angajarea serviciului de transport de taxi, de către client cu un preaviz de minim cincisprezece minute înainte. O regulă care, după cum au subliniat ei atunci, presupunea „o restricție incompatibilă cu imediatitatea” serviciului lor, motiv pentru care au decis să înceteze activitatea în Valencia.

Cabify Valencia

În paralel, în Valencia operează și compania Cabify.

Pretul pe km pornește de la 1,03 euro.

Pret pe minut începe de la 0,22 euro.

Taxa minimă: 3,37 euro. Pentru zonele: Torrente, Paiporta, Catarroja, Aldaia, Manises, Paterna, Mas Camarena, Moncada, Foios, Meliana, taxa minimă: 8,00 euro.

Maai multe prețuri poți vedea aici.

Servicii de taxi profesioniste

Taxiurile profesioniste în Valencia sunt de culoare albă, au indicator de taxi și sunt sigure. Mai mult, nu trebuie să îți faci griji dacă nu ai să plătești numerar, aproape toate primesc plata cu cardul.

Pentru mai multe informații despre taxiuri, îți recomand acest articol. În continuare, câteva informații referitoare la tarife, pentru a-ți face o părere.

Cele mai recomandate aplicații de taxi în Valencia de către locuitori, sunt Cabify și Free now și Pidetaxi.es.

În zona A:

Costul mediu al unui drum cu taxiul din Valencia până la Aeroportul Manises sau invers este de 25 euro (taxa suplimentară inclusă).

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * * 

Surse de informare: Valenciaplaza.com, Valenciasecreta.com, Uber.com.

Fotografia articolului aparține: Uber.com

 

Din martie 2022, Madrid-Valencia cu trenul, la preț de low-cost! Informații rute Barcelona-Madrid-Zaragozala prețuri mici

RENFE, compania de căi ferate spaniole, a anunțat recent că din martie 2022 vor fi disponibile bilete ieftine de tren pe ruta Madrid-Valencia.

Știrea este de interes, având în vedere că oferta de bilete avion cu destinația Madrid este mai diversificată și de multe ori  mai ieftină, comparativ cea pe ruta oraș mare din România-Valencia.

Serviciile vor fi asigurate de AVLO, brandul low-cost al Renfe, pentru mai puțin de jumătate din prețul biletelor actuale.

AVLO oferă un serviciu de tren de mare viteză cu mai puține caracteristici decât un AVE convențional. Nu are un serviciu de cantină, dar are automate cu autoservire, dar are mai multe locuri și serviciu de internet la bord.

Distanța feroviară Madrid-Valencia este de 303km, iar durata călătoriei variază de la 1,40h la 2,15h cu trenurile de mare viteză, AVE. Prețul unui bilet standard începe de la 37 euro, la categoria ”medium” de la 45 euro și Premium de la 65 euro.

În comunicatul de presă, AVLO a anunțat prețuri începânnd de la 9 euro!

Trenurile vor circula cu regularitate, nu temporar. Ele au fost anunțate cu referire la marea sărbătoare valenciană ”Las Fallas”, pentru a asigura o mai bună conectivitate a capitalei cu Valencia, dar circulația lor nu se va opri după terminarea festivității.

Site-ul pe care veți putea face rezervări este cel al AVLO, aici, dar și pe cel al RENFE, aici, unde se vor afișa prețuri comparative.

Bilete ieftine de tren Madrid-Barcelona

Cele mai mari orațe ale Spaniei sunt destinații preferate și pentru mulți români. Cine este interesat să circule cu trenul pe această rută, e bine să știe că are alternative mai ieftine.

Prețul unui bilet poate începe de la 9 euro! Nu e vorba de oferte promoționale, ci de oferta a două companii de tren low-cost!

Este vorba despre AVLO, despre ea am vorbit mai sus, și OUIGO, o companie franceză similară.

Cu AVLO

Aceasta va fi a doua linie low-cost a transportatorului AVLO, după ruta, deja funcțională, Madrid-Barcelona.

Distanța refoviară între cele două orașe este de 506km,iar durata media a călătoriei de 3,20h.

Pentru o călătorie Madrid-Barcelona, în 18.11.2021, 1 persoană, am găsit un bilet la 15.00 euro. E adevărat că plecarea este dis de dimineață, la 06:20, dar prețul cred că merită efortul.

În foto, prețurile pe care le-am obținut pentru data de 18.11.2021.

Cu OUIGO

AVLO are concurență pe aceeași rută. Ea e reprezentată de compania franceză feroviară low-cost OUIGO, care a lansat în acest an, tot pe ruta Madrid-Barcelona, o ofertă de bilete la prețuri mici.

Am făcut o simulare pentru 18.11.2021 și am găsit o călătorie Madrid-Barcelona, o persoană, la prețul de 19 euro, însă pentru ianuarie, februarie, martie și aprilie 2022 sunt multe opțiuni la doar 9 euro/o călătorie/persoană.

La fel, și serviciile oferite de OIGO pe această rută sunt regulate, nu temporare.

Tot Oigo oferă călătorii  la prețuri mici și pentru destinațiile Zaragoza și Tarragona.

Poți verifica și cumpăra de aici.

Se estimează că Ouigo va introduce din primăvara anului viitor și ea trenuri și pe ruta Madrid-Valencia.

Mai jos, simularea de preț pentru 18.11.2021 și pentru martie 2022.

Sper ca informațiile să vă fie de folos!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Valencian.es, Renfe.com.

Fotografia articolului aparține: Pixabay.com

 

Dacă merg în Insulele Baleare din Valencia, am nevoie de test sau certificat Covid?

”Vin în Valencia din Mallorca, am nevoie de test sau certificat Covid?” a fost întrebarea pe care am primit-o pe mesagerie. Căutând informații, am realizat că subiectul poate fi de interes pentru toți cei care zboară pe ruta Valencia – Insulele Baleare (Mallorca, Maenorca, Ibiza și Formentera), dar și din alte comunități autonome din Spania și din România.

Am adunat în articolul de față regulile care reglementează fiecare situație în parte, în funcție de locul (țara) de origine a zborului și de modalitatea de transport, aerian sau maritim.

Reține că normele care reglementează zborurile de pe teritoriul spaniol înspre Insulele Baleare sunt valabile până la 31 octombrie 2021!

Dacă știi limba spaniolă te poți informa aici.

Zbor din Comunitatea Valencia cu destinație Insulele Baleare și retur

Turiștii care zboară de pe oricare aeroport din Comunitatea Valencia (Valencia, Alicante, Castellón) în una din Insulele Baleare – Mallorca, Menorca, Ibiza sau Formentera – nu sunt obligați să prezinte niciun test Covid și nici certificatul digital Covid.

De asemenea, nu trebuie completat nici fomularul de control sanitar (FCS).

Aceleași reguli se aplică și pentru circulația maritimă pe această rută.

Zbor din Cataluña sau Pais Vasco

Persoanele care vin în Insulele Baleare dintr-o localitate din Cataluña sau Pais Vasco, sunt obligate să prezinte un document care certifică:

Efectuarea dozei complete de vaccinare a unui vaccin împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană  Medicamentelor (EMA) sau de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ori a primei doze cu un vaccin autorizat EMA și a celei de-a doua doze cu un vaccin autorizat OMS cu mai mult de 15 zile înainte de deplasare.

Certificat de recuperare în urma Coronavirus în ultimele 6 luni.

Un rezultat negativ al unui test:

* PCR sau TMA (teste molecular) efectuat în 72 h înainte de sosire.

*Rapid al antigenului (PRAg) efectuat în 48 h înainte de sosire.

Persoanele care nu prezintă un certificat de vaccinare sau un document din care să rezulte recuperarea după Coronavirus în ultimele 6 luni, sunt obligate să completeze formularul de control sanitar (FCS). Se poate descărca de aici.

  • Pentru completarea formularului intrați pe link-ul indicat, nu urmați link-ul pentru completarea formularului de control sanitar cerut pentru intrarea în Spania!

Excepții

Sunt exceptate de la prezentarea oricărui document și test Covid, persoanele care:

– Au călătorit în afara Insulelor Baleare și s-au întors în  72h, indiferent de zona în care au călătorit.

– Vin din orice altă comunitate a Spaniei.

– Călătoresc între Insulele Baleare.

– Transportatorii de marfă.

– Echipajele aeronavelor comerciale și ale navelor.

– Copiii sub 12 ani (dovediți cu document oficial).

Aceleași obligații le revin și celor care vin pe cale maritimă din apele teritoriale ale Spaniei. Ei trebuie să trimită certificatele (unde este cazul) la adresa de email:  controlpuertosdeportivosib@gsaib.es.

Începând de luni, 01 noiembrie 2021, cei care vin din apele teritoriale ale Spaniei nu trebuie să mai facă dovada vaccinării sau a vreunui test Covid.

Zbor din afara Spaniei

Condițiile care trebuie îndeplinite de cei care vin în Insulele Baleare dintr-o țară străină, diferă după cum țara este una de risc sau nu.

* Dintr-o țară de risc, obligatoriu:

– Formularul de control sanitar (FCS) cu codul QR. COmpletează aici.

Plus

Unul din următoarele:

  • Un certificat care să ateste vaccinarea sau rezultatul unui test diagnostic  sau recuperarea după Coronavirus.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt scutiți de prezentarea certificatelor, dar nu și de prezentarea formularului de control al sănătății și obținerea unui cod QR.

Lista țărilor de risc la 18.10.2021, valabilă până pe 24 octombrie 2021 poate fi consultată aici.

  • Lista este revizuită la fiecare 7 zile!

* Dintr-o țară care nu este considerată de risc:

Singura obligație este să prezinte formularul de control sanitar (FCS) completat aici.

Indiferent de țara de destinație, toți pasagerii care sosesc în Spania pe calea aerului sau pe mare (feribot), inclusiv pasagerii care fac transferuri de zbor și copiii sub 12 ani, trebuie să completeze formularul de control al sănătății (FCS) înainte de a începe călătoria.

  • Cei care ajung cu avionul trebuie să completeze FCS aici sau în aplicația pentru Android  sau iOs.
  • Cei care ajung cu feribotul, trebuie să îl completeze FCS aici.

* * * 

Dacă vrei să afli ce reguli de protecție sanitară sunt în vigoare în Valencia și care sunt condițiile de intrare în comunitate dintr-o altă țară, citește acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Dogv.gva.es, Illesbalears.travel, Travelsafe.spain.info

* Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Clinici din Valencia care fac teste PCR, antigen sau serologic

”Îmi poți recomanda clinici din Valencia care fac testul PCR?” a fost întrebarea pe care am primit-o în ultima săptămâna de la cei care deja au sosit în oraș sau care își pregătesc vacanța aici.

Cum subiectul este și va fi de actualitate și în viitorul apropiat, i-am dedicat articolul de față.

Am întocmit o listă, nu exhaustivă, cu clinici medicale din Valencia la care poți face testul PCR, antigen sau pe cel serologic:

Recomandare: Citește și ”Precizările” din final, lămuresc câteva întrebări pe care e posibil să le ai.

* Centro Medico Maria (clinică românească)

Adresă: Av Menendez Pidal 3, Valencia.

– Program: Luni-vineri: 11:00-21:00, sâmbătă: 11:00-17:00.

– Programări în limba română: +34.641.361.833, programări în limba spaniolă: +34.668.564.035 sau email: info.centromedicomaria@gmail.com

– Eliberare rezultate: 24h (fără diferențierea testelor).

– Observații: Pe site nu sunt informații referitoare la prețuri, tipurile de teste și nici despre durata de eliberare a rezultatului în funcție de tipul testului.

* Universidad Católica de Valencia San Vicente Mártir

– Adresă: Plaza Ciudad de Brujas 6, Valencia.

– Program: Luni-duminică: 09:14:00 și 15:00-19:00.

– Programare online: aici.

– Programare telefonică: +34.960.065.693

– Prețuri (Euro): PCR-70, PCR rapid-104, antigen – 20, serologic-45.

– Eliberare rezultat: PCR-24-48h, serologic-24h, antigen-45 min.

– Observații: Documente necesare – pașaport; am citit și auzit numai păreri favorabile despre ea!

* Medcare Health & Beauty 

– Adresă: Avenida de Francia 47, Valencia

– Program: Luni-vineri: 08:00-21:00, sâmbătă: 09:00-14:00.

– Telefon: +34.960.065.693

– Prețuri (Euro): PCR-89, antigen-39, serologic-80.

– Eliberare rezultat: PCR-24-48h, serologic-24-48h, antigen-15 min.

– Observații: Testele se fac și la domiciliu cu costuri adiționale; se vorbește limba engleză.

* Ascires Campanar

– Adresă: Avenida de Campanar 116, Valencia.

– Program: Luni-vineri: 08:00-22:00, sâmbătă: 08:00-19:00 și duminică: 08:00-12:00.

– Programare online: aici.

– Programare telefonică: +34.963.400.900.

– Prețuri (Euro): PCR-70, PCR (toate variantele de virus)-85, serologic-45, antigen-40.

– Eliberare rezultat: nespecificată

– Observații: Clinici și în Castelló, Sagunto, Xátiva.

* Imegen

– Adresă: Calle  C/ Agustín Escardino 9, Parc Científic de la Universitat de València

– Programare online: aiciAtenție! Selectează orașul Valencia!

– Whatsapp: +34.644.120.454, Tel: +34.900.800.805.

– Prețuri: PCR-75, antigen-35, ELISA (anticorpi)-50.

– Eliberare rezultat: PCR-în aceeași zi pentru testele făcute până la ora 12:00, antigen-mai puțin de 1h, anticorpi-24-48h.

– Observații: Laborator disponibil și pe aeroportul din Castellon (numai teste PCR și antigen); se vorbește limba engleză.

* e-Quirónsalud

– Programare online: aiciAtenție! Selectează provincia și orașul Valencia, apoi clinica Quironsalud sau una din clinicile colaboratoarea din Valencia, cu adresele menționate!

– Prețuri: PCR-75 (la clinicile Quironsalud) și 85 (la clinicile partenere Quironsalud), serologic-40, antigen-30 (la clinicile Quironsalud) și 45 (la clinicile partenere Quironsalud).

– Eliberare rezultat: PCR-24H, serologic-24-48h, antigen-20 min.

– Observații: Se vorbește limba engleză; Alte localități din comunitate care au clinici de testare: Sagunto, Benifaio, Alzira, Gandia; La ”Programări online” se poate verifica rețeaua de clinici colaboratoare disponibile din întreaga Spanie.

* Democratest

– Program: Luni-vineri: 09:30-14:30 și 16:00-21:00.

– Programări online: aiciAtenție! Selectează testul dorit!

– Prețuri (Euro): PCR-60, antigen-25

– Eliberare rezultat: PCR-a doua zi în intervalul 19:00-21:00, antigen-1h.

– Observații: Se vorbește limba engleză.

* Instituto Medico Ricart

– Adresă: Carrer de les Arts Gràfiques 5-7, Valencia (zona Grădinile Viveros).

– Tel: +34.960.619.002 – disponibil 24h, Whatsapp: +34 674 29 50 33

– Program: Luni-vineri: 09:00-20:30.

– Programări online: aici – formular în engleză.

– Prețuri (Euro): PCR-98, antigen-45, anticorpi/serologic-50.

– Eliberare rezultat: PCR-6h, antigen-15 min, anticorpi/serologic – 2h.

Precizări:

– Informațiile au fost luate de pe site-urile clinicilor medicale.

– Unde lipsesc informațiile despre adresă, contact, înseamnă că nu sunt menționate.

– Clinicile la care nu este precizat testul serologic, nu îl au disponibil în Valencia.

– Link-ul de la ”Programări online” duce la un meniu în care se selectează programarea pentru testul dorit.

– Unele clini au personal vorbitor de limba engleză, dar site-ul este în spaniolă. Pentru a vă putea descurca mai ușor, iată traducerea unor cuvinte sau expresii folosite:

Pide cita (ya) – Solicită programare (acum).

Contratar – Contractează (cu sensul de Programează-te).

Elige ciudad – Alege orașul.

Saber más – Află mai mult.

   – Con certificado válido para viajar en español e ingles – Cu certificat valid pentru călătorie în spaniolă și engleză.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

  • Până pe 25 septembrie 2021, în Valencia se află Expoziția ”El Oro de Klimt”. Ți-o recomand, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Baruri pe plajă în Valencia

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Fotografia articolului este descărcată din galeria gratuită a Pixabay.com

Cum ajungi de la Aeroportul Manises Valencia în Benidorm

Pentru că mai mulți cititori Valenciana au întrebat în ultima vreme ”cum ajung de la Aeroportul Manises Valencia în Benidorm?”, m-am gândit că este un subiect de interes, așa că i-am dedicat un articol.

Aeroportul din Valencia se află la o distanță de 143km de Benidorm.

După toate căutările făcute, a rezultat o concluzie mai puțin plăcută: nu există legătură directă constantă sau sezonieră.

Compania de autobuze ALSA leagă aeroportul Manises de localitătățile Denia, Altea, Benidorm, Alicante, dar cursele sale depind de sezon și cerere.

Pe site-ul ALSA (care este cea mai mare companie de transport persoane din Spania), nu am reușit să identific nicio cursă între aeroport și Benidorm. Poți verifica și tu aici.

Autobuzul, varianta cea mai simplă și ieftină

…. este să mergi cu autobuzul până la autogara din Valencia, Estación de Autobuses de Valencia, și de aici să iei un alt autobuz până în Benidorm. Condițiile de călătorie sunt foarte bune pe ambele tronsoane, pe Valencia-Benidorm e posibil să ai și wifi, așa că nu ai de ce să-ți faci griji din punctul ăsta de vedere.

Autobuzul MetroBus 150 face legătura întra aeroport și orașul Valencia.

Stația se află în afara Terminalului T1 Sosiri, la nivelul 0. Numele stației: Punto 28, Aeropuerto de Manises – Final/Inicio.

Prețul unui bilet: 1,50 euro. Biletul se cumpără de la șofer.

Program de funcționare: de luni până sâmbătă inclusiv, de la 05.25 la 22.25, sâmbăta până la 22.30. Nu merge duminica și de sărbătorile legale.

Frecvența: 30-40 minute.

Durata traseului: 30 minute.

Traseul trece și prin localitățile Manises, Quart de Poblet y Mislata. Traseul integral și stațiile le poți vedea aici.

Cum ajungi la autogară dacă autobuzul 150 nu circulă

Dacă e o zi de duminica sau o sărbătoare legală, de la aeroport la autogară ajungi cu metroul liniile 3 sau 5 până la stația Angel Guimera. Aici schimbi cu linia 1 direcția Betera și cobori la stația Turia.

De la stația de metrou Turia până la autogara Valencia, sunt 400m, pe care cred că va trebui să îi parcurgi pe jos. Dar poți să îți încerci norocul și cu un taxiu. 🙂

  • Autogara Valencia – Estación de Autobuses de Valencia
  • Adresa: Carrer de Menéndez Pidal, 11, 46009 Valencia.

De la autogară iei un autobuz al companiei ALSA în direcția Benidorm.

Prețul unui bilet, la data căutării mele, 23.06.2021, era de 8,55 euro, tarif de vară, redus cu 50%.

Aici poți verifica orele de plecare, dar și să cumperi un bilet online.

Durata călătoriei variază de la 1,45h la 4h.

Cost estimativ bilet: poate ajunge la 22 euro (am avut în vedere că prețul de 8,55 euro este unul redus, iar pe alt site am găsit un preț de 20 euro).

Durata călătoriei de la Aeroportul Manises Valencia – Benidorm: de la 2,5 la 4,5h.

Din Valencia în Benidorm cu trenul?

Deși RENFE, rețeaua de căi ferate a Spaniei, este foarte dezvoltată, nu există legătură directă între Valencia și Benidorm.

Poți face călătoria însă din bucăți, intrând pe site și alegând originea și destinația dorite.

Căutând informații despre variantele de transport, am găsit menționat pe mai multe site-uri TRAM Alacant (Alacant e Alicante în valenciană), cu plecare și din Valencia.

Am intrat pe site-ul TRAM Alacant și am constatat că stații de pornire pot fi doar Denia și Alicante, nicidecum Valencia.

Însă TRAM Alacant, s-ar putea să te intereseze dacă stai în Benidorm și vrei să te deplasezi în alte localități apropiate.

Din Valencia în Benidorm cu mașina

Dacă ai închiriat mașină, din Aeroportul Manises Valencia până în Benidorm ajungi pe autostrada A 7 și drumul național CV 500. Alternativă la A7 este drumul național N332.

Distanța este de maxim 149km, iar timpul este de 1.45h.

Recomandare

Având în vedere că și eu m-am lovit de inadvertențe la fața locului sau nu am găsit informația dorită, vă recomand să trimiteți și un email, în engleză, biroului de turism al comunității, pentru că e posibil să dețină informații actualizate.

Formularul de email: https://www.visitvalencia.com/en/contact-form-0.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

  • Până pe 15 august 2021, în Valencia se află Expoziția ”El Oro de Klimt”. Ți-o recomand, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.
  • În perioada 01-24 iulie 2021, în Valencia are loc Marele Târg al Valenciei. Informații aici.
  • Despre spectacolele flamenco în Valencia, când și unde, poți afla aici.
  • Află despre noul bilet disponibil în Orașul Artelor și Științelor care îți permite să vizitezi trei importante obiective, aici.

* * * 

Mai multe despre Benidorm, poți afla de aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Baruri pe plajă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europaunal

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Aeropuerto-valencia.com, RENFE.es, ALSA.com.

Fotografia articolului aparține autorului acestuia și reprezintă fațada Gării de Nord din Valencia.

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Dacă vii pentru prima dată în Valencia, cred că te interesează câteva ponturi care să-ți ușureze viața de turist.

Am vrut să scriu un articol schematic, dar lista a ieșit lungă. 🙂

Ponturi despre vreme și timp în Valencia

Luna august e luna vacanțelor și concediilor pentru majoritatea spaniolilor. În domeniul turistic se lucrează, dar fiind vârf de sezon, în multe locuri vei găsi foarte aglomerat. Dacă nu te deranjeaază aglomerația, s-ar putea să te intereseze când vine vorba de mâncare, vei avea mai mult de așteptat.

  • Despre când e mai bine să vizitezi Valencia, am scris aici.

– Valencia este ideal de vizitat primăvara, începând cu luna mai și până la sfârșitul lui iunie. Temperaturile sunt plăcute, nu este vârf de sezon ca să te înghesui cu alți turiști, plus diversitatea de arbuști, copaci, vegetație e în floare.

  • Fotografia este făcută la începutul lui iunie 2021, în Grădina Ayora, o grădină de cartier.

 

– Din iulie începe căldura (în ultimii ani a început chiar din iunie). Chiar și 32 de grade devin greu de suportat din cauza umidității.

– Primăvara și toamna târziu sunt renumite fenomenele ”gota fria”. Înseamnă furtuni și ploi puternice.  În medie durează 3-4 zile, dar depinde ….. Ca să le eviți, te poți doar informa în avans pe un site de prognoză a vremii sau pe cel al agenției naționale spaniole, aici. Despre gota fria am scris aici.

Ponturi de transport în Valencia

De la aeroport în oraș cu metroul

Liniile Metrovalencia nr. 3 și 5 ajung la stația Xativa, care se află chiar în fața Gării de Nord – Estación del Norte, care se află chiar în centrul orașului. Despre metrou în Valencia, afli aici.

Biletul de metrou aeroport-Valencia se vinde separat de orice alt titlul de călătorie.

Călătoriile de metrou aeroport-oraș și invers nu sunt valabile în oraș!

– Dacă te-ai decis să achiziționezi Valencia Tourist Card, cardul include o călătorie cu metroul aeroport-Valencia.

  • Cardul poate fi cumpărat de la Biroul Informații Tursitice din aeroport sau comandat gratis la una din mașinile automate din aeroport.
  • Ai transport gratuit într- anumită zonă și interval de timp plus reduceri la intrări muzee și monumente.
  • Informații complete despre card, aici.

– Pe direcția Valencia-Aeroportul Manises, cumpără-ți biletul de metrou doar înainte de a pleca la aeroport și nu cu mai mult timp! Valabilitatea lui e limitată! Eu l-am cumpărat cu o seară înaine și nu a  mai fost valabil!

De la aeroport în oraș cu autobuzul

Autobuzul linia 150 MetroBus ajunge în Valencia, aproape de centru. Costul unui bilet este de 1,45 euro.

  • Circulă de luni până sâmbătă inclusiv, nu și duminică și de sărbătorile legale.
  • Programul și stațiile aici.
  • Traseul său trece și prin localitățile Manises, Quart de Poblet y Mislata.
  • Capăt de linie:  stația Avenida Barón de Carcer, 26. Cea mai apropiată stație de metrou Angel Guimera, distanța de mers pe jos: 550 m.

De la aeroport în oraș cu autobuzul în localități învecinate cu Valencia

Direct cu autobuzul nr. 106 MetroBus , în una din localitățile: Alaquàs, Aldaia, Bonaire, Barrio del Cristo, Torrent. Un bilet costă 1,45 euro.

  • Circulă de luni până sâmbătă inclusiv, nu și duminică și de sărbătorile legale.
  • Programul complet și conexiunile le găsești aici .

Titluri de călătorie pentru turiști și alte informații

Dacă ai epuizat Valencia Tourist Card și mai petreci zile în oraș sau nu cumperi cardul turistic, te interesează ce titluri de călătorie sunt mai avantajoase pentru nevoile tale.

Metrou și tramvai

– Copiii până la 9 ani călătoresc gratis, în limita a 2 copii per adult. Pentru al 3-lea copil se plătește bilet. 

– Programul: de luni până vineri în intervalul 04:30 – 23:30, sâmbătă și duminică între 05:00 și 00:30.

Programul de funcționare al metroului și tramvaiului și cum ajungi dintr-o stație în alta, poți verifica aici.

Biletul simplu de o călătorie trebuie folosit în maxim 2h de la achiziționare.

– Biletul cu două călătorii, dus-întors se folosește astfel: prima călătorie în 2h de la achiziționare și cea de-a doua până la ora 23.59 a zilei următoare.

Bonometro

  • Are 10 călătorii doar cu metroul.
  • Prețuri:

Bono T1, T2 și T3

  • Are călătorii nelimitate pe metrou doar în zona A și pe autobuzele publice EMT în toate zonele.
  • Valabile 24/48/72h de la prima validare.
  • Prețuri:

Autobuzele publice EMT

Copiii de până la 6 ani călătoresc gratis, în limita a 2 copii per adult cu bilet valabil. Pentru al 3-lea copil se plătește bilet. 

– Programul de zi este de la 6.30 la 22.30, autobuzele de noapte circulă de joi până sâmbătă de la 23.00 până la ora 03.00.

– Dacă vrei să ajungi într-o locație anume și nu ști ce autobuz să iei, află consultând Planificatorul de rute (disponibil în limba engleză).

– Bonobús: 10 călătorii valabile numai pe autobuzele EMT.

  • Preț: 8,50 euro.
  • Permite schimbarea gratuită și nelimitată a autobuzelor timp de 1h de la prima validare.
  • Se cumpără de la tutungerii (estancos), chioșcuri (kiosks), Oficiile de Relațiiile cu Clienții ale EMT și se și reîncarcă online de aici.

Abonamente combinate

Bono Transbordo

  • 10 călătorii valabile pe autobuzele EMT, Metrovalencia (o zonă, două, trei sau patru) și Metro Bus, rețeaua de autobuze metropolitană. Metro Bus leagă orașul Valencia de localitățile limitrofe.
  • Preț: 1 zonă – 9 euro, 2 zone – 15,50 euro, 3 zone – 20,90 euro, 4 zone – 26,90 euro.
  • Se cumpără și se reîncarcă de la tutungerii (estancos), chioșcuri (kiosks) și stații de metrou.
  • Permite schimbarea mijloacelor de transport în 90 de minute de la validare, cu următoarele limitări:

          Schimbarea între autobuzele aceleiași linii nu este gratuită.

         Schimbarea pe linia Metro Bus va consuma 2 călătorii cu dreptul de a face ulterior un schimb gratuit pe EMT sau metrou.

Bono T1, T2 și T3

  • Călătorii nelimitate pe metrou și pe autobuzele EMT, în zona A, valabile 24/48/72h de la prima validare.
  •  Prețul: în funcție de perioada de valabilitate: 4 euro/ 6 euro/9,70 euro.

Cardul Mobilis

Dacă crezi că ai nevoie să reîncarci mai multe titluri de călătorie, cumpără un card Mobilis, de plastic! Te va costa doar 2 euro în plus.

– Îl reîncarci doar după ce ai epuizat toate călătoriile. În caz contrar vei pierde toate călătoriile rămase pe el!

Aplicațiile EMT și Metrovalencia

-Descarcă-le, sunt foarte utile!

  • Despre transportul public găsești un ghid complet aici.

– Autobuzul public EMT C1 ajunge la majoritatea obiectivelor turistice din centrul vechi.

  • Prețul unui bilet simplu e de 2,50 euro, nu ai nevoie de Hop on-Hop off! Citește aici mai multe!

  • Dacă vii în Valencia până pe 15 august 2021, îți recomand expoziția ”El Oro de Klimt”, este o experiență unică! Mai multe aici.

Ponturi despre obiective turistice (și nu numai) în Valencia

– Poți vizita monumente și muzee gratuit! Despre monumente află aici, iar despre muzee, aici!

– Se află clădirea care a găzduit primul tribunal comercial din Spania (1283). Se numea Tribunalul ”Consolat del Mar”și judeca chestiuni maritime și comerciale. Ulterior a devenit sediul bursei comerciale sau a mătăsii – Lonja de la seda:

  1. Este patrimoniu UNESCO.
  2. Se vizitează gratuit duminica și în sărbătorile legale.

– Mai sunt în picioare două din porțile cetății medievale: Turnurile Serranos și Turnurile Quart.

– Se află o casă senorială decorată în stil rococo, a cărei poartă principală este din alabastru și care …. te va impresiona – Palacio Marques de Dos Aguas.

  • Este sediul Muzeului Național de Ceramică, dar încăperile, în majoritate, sunt păstrate cu destinațiile și amenajările inițiale. Îți vor plăcea salonul roșu și cel de dans.
  • Se poate vizita gratuit sâmbăta seara și duminica, toată ziua.
  • Ai la tine cel puțin 1 EURO monedă, vei fi nevoit să îl folosești pentru depozitarea genții!

Gara de Nord sau Estación del Norte, este obiectiv turistic și se vizitează gratuit.

– Sunt muzee pentru copii. Află despre ele aici.

– Se află ….. un depozit de dinți și aici trimit copiii din întreaga lume dinții de lapte? 🙂 Află mai multe aici.

– Are o ….. Capelă Sixtină. E vorba de biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir.

– Orașul Valencia are în interiorul său un alt oraș? Este vorba de Orașul Artelor și Științelor, cel mai mare complex științific și de divertisment din Europa.

  • Este un obiectiv turistic de neratat, atât pe zi, cât și după apusul soarelui.
  • Accesul în incinta orașului, printre clădirile sale, este gratuit.
  • Despre el poți citi aici.

– Se află …. un ochi care găzduiește cea mai mare sală de proiecții din Spania : 900mp.

  • E vorba de Hemisferic din Orașul Artelor și Științelor.
  • Se realizează proiecții, 3D, IMAX și digitale, filme mai ales pentru copii.
  • Programul lor îl poți verifica aici.
  • Pentru bilete combinate îți recomand acest articol.

– Are …. o mică Veneție? Se numește Port Saplaya.

  • Poți ajunge cu transportul în comun.
  • Mai multe află aici.

Poți vedea picturi de El Greco, Caravaggio, Van Der Weyden, Benlliure, Ribalta și ale primilor pictori flamanzi, cărți vechi și unice în lume prin valoarea lor!

– Se află și sediul uneia dintre cele mai vechi universități din Spania, La Nau, fondată în 1499. Mai multe despre picturi și universitate poți afla aici.

– Se află cel mai lung parc din Spania, 9km, și a fost creat în albia unui fost râu: Turia. Are vegetație diversă, diferite locuri pentru activități sportive și o pistă de biciclete îl parcurge de la un capăt la altul.

– Poți vedea animale sălbatice din Africa. Bioparc este un parc zoologic de ultimă generație.

  • Ai impresia că intri în habitatul natural al animalelelor.
  • Se întinde pe 100.000 mp și găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii.
  • Află mai multe aici.

– Te poți da pe tobogan de mână cu copilul tău în Parcul Guliver!

  • Este format din figura personajului Guliver, din cartea lui Jonathan Swift.
  • Corpul lui Guliver are 70m lugime și este străbătut de tobogane pentru adulți și copii! Citește aici.

– Se află cel mai vechi tribunal din Europa – Tribunalul Apelor.

  • Ședințele au loc în aer liber, în fiecare joi, de la ora 12:00, în Plaza de la Virgen.
  • Poți participa și tu. Mai multe citește aici.

– Are un Parcul natural, Albufera, la doar 10 km distanță.

  • Este o lagună interioară, a cărei floră și faună sunt asemănătoare Deltei.
  • Locul este faimos pentru apusurile de soare, paella ca la mama ei acasă și plajele de pe coastă, mai puțin aglomerate.
  • Poți ajunge cu transportul în comun. Citește aici.

– Are arbori și ficuși monumentali.

– Are o grădină în stil franțuesc, Grădina Monforte.

– Are un festival al focului, Las Fallas, declarat patrimoniu UNESCO, în care oamenii ridică monumente în stradă și apoi le incendiază!

  • Începe în ultima duminică a lui februarie.
  • Orașul își dublează populația pe durata lui.
  • În timpul festivalului au loc spectacole pirotehnice unice în lume, mascletá.
  • În foto 1 un monument din cele ridicate în stradă, în foto 2 de la spectacolul pirotehnic.

Ponturi despre plaje în Valencia

– Are plaje mai sălbatice în imediata apropiere. Despre plajele din Valencia află mai multe aici.

  • Despre plajele cu steag albastru din Comunitatea Valencia, citește aici: aiciArticolul este în spaniolă, dar plajele denumirile plajelor sunt menționate și poți înțelege.

* În foto, plaja Devesa.

Plajele pentru câini în Comunitatea Valencia le găsești aici. Articolul este în spaniolă, dar plajele denumirile plajelor sunt menționate menționate și poți înțelege, iar de ajutor îți va fi și harta.

Ponturi de mâncare în Valencia

– Pește, La Trucha.

  • Avenide de Puerto nr. 272, 46024 Valencia
  • Contact: Tel: +64.666.996.063 Instagram
  • Localul nu are site, dar review-urile de pe Google și Tripadvisor sunt de top (n.a. în Spania se folosește foarte mult Google pentru a lăsa impresii sau pentru ca un comerciant să se înregistreze ca în orice reța socială).

– Mâncare tradițională: Restaurant Levante specializat in diferite tipuri de paella.

  • Conform tradiției, paella se mănâncă la prânz.
  • Rezervare, telefonic sau pe whatsapp, în engleză: + 34 680 264 006.

– Mâncare tradițională:  Las Cuevas, Plaza de Cisneros 2. De preferat rezervare.

– Empanadas: Dempanadaspentru gustări consistente și produse de calitate, recomand cu ambele mâini ridicate! 🙂

  • Calle Calatrava 2, Valencia (au locație și în centrul vechi și în zona Alameda-Ponte de la Exposicion)

– Tapas-uri bune: Tasca Angel, Calle de la Puríssima, 1, 46001 València – localul e cunoscut printre localnici. 

  • Tel: +34.963.917.835
  • În intervalul 16:00-19:30 este închis.
  • Nu se stă la mese, ci pe scaune ca de bar.

– Deserturi și salate, mâncare negătită: Dulce de Leche.

  • Aici locația din spatele Primăriei, dar găsești locații și în alte cartiere.

Ponturi de deserturi gustoase 

– O cofetărie cu dulciuri de te lingi pe degete la propriu, dar și cu salate și sandwich-uri: Dulce de Leche

  • Are trei locații în oraș, una chiar în spatele primăriei.

– Iaurt natural înghețat: Llao Llao

  • Se poate mânca în combinație cu fructe, diverse topping-uri (care îngheață instant pe iaurtul rece și devin casante), crunch-is și bomboane.
  • Are locații și în centrul vechi.

– Cafea din Guatemala: Cafeneaua Mayan.

  • Proprietarii au o mică plantație în Guatemala, dar la restaurant ei te servesc.
  • Recomand pentru tortul de morcovi preparat de proprietară și cele câteva dulciuri pregătite tot în casă.

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * * 

Fotografiile articolului aparțin autorului acestuia.

Baruri pe plajă în Valencia

Pe plajă în Valencia, vara, că stai în timpul zilei sau faci seara o plimbare, s-ar putea să ți se facă poftă de o bere sau de un pahar cu vin.

Așa că am pregătit o listă cu barurile pe care le găsești pe plajele aflate în interiorul orașului.

  • Despre plajele din Valencia citește aici.
  • Vrei să afli ce plaje sunt pentru căini în întreaga comunitate valenciană? Află aici! Articolul este în spaniolă, dar te vei orienta după numele plajelor și pe harta din interiorul articolului unde acestea sunt marcate.

Cum în Spania este o adevărată cultură a barurilor, nu se putea mai ales cele de pe plajă, care au o atmosferă relaxantă, să rămână fără un nume.

Barurile pe plajă se numesc ”chiringuito” și sunt foarte populare în aproape toate țările de sorginte spaniolă.

La un chiringuitp ele poți să bei sau să mănânci o gustare. În ce privește mâncarea depinde de fiecare local, dar, în general, nu au feluri de mâncare ca la restaurant, ci eventual ceva frugal, pe lângă chips-uri, alune și alte ”mărunțișuri” sărate.

Cât despre atmosferă, este una cu adevărat de vacanță. Toți cei care vin la bar sunt îmbrăcați lejer, de plajă, iar muzica este nelipsită.

Înainte de a trece la enumerarea chiringuito din Valencia, trebuie să îți spun că ele se află pe plajele de la capătul plajei Malvarrosa. Administrativ, ele aparțin localității Alboraya, cu care Valencia se învecinează, dar plajele sunt lipite una de alta, așa că nici nu ști când ai trecut dintr-o localitate în alta.

Îți spun asta ca să nu mergi pe Arenas, Malvarrosa sau Cabanyal cu așteptarea că vei putea petrece timp la un chiringuito pe acea plajă. 🙂

Baruri pe plajă în Valencia

– La Mas Bonita Chiringuito Beach, Patacona

  • Adresă: Passeig Marítim de la Patacona, 21, 46120 Alboraya, Valencia
  • Web: La Mas Bonita Chiringuito
  • Instagram – în Spania este foarte utilizat.
  • Program: Deschis zilnic de la 10:00 la 23:00.
  • La Mas Bonita are și restaurante și cofetării/cafenele, un restaurant chiar la marginea plajei. Atmosfera este foarte plăcută, dar mai tot timpul este aglomerat, așa că e de preferat să faci rezervare. Siteaici.

– Chiringuito ElOcho, Patacona

  • Adresă: Calle de la Patacona 46120 Alboraya, Valencia
  • Tel: +34.666.228.856
  • Facebook
  • Instagram
  • Program: Neprecizat

Chiringuito Tres14beach, Patacona 

  • Adresă: Avenida Mare Nostrum, 52, Playa de la Patacona, Alboraya
  • Contact: Whatsapp: +34.601.633.696
  • Web
  • Instagram
  • Program: Luni-Joi: 08:00-16:00, Vineri-Sâmbătă: 08:00-22:00, Duminică: 08:00-20:00

Chiringuito Patasur, Patacona 

  • Adresă: Passeig Marítim de la Patacona, 50 46120 Alboraya, Valencia
  • Tel: +34.666.229.007
  • Facebook
  • Instagram
  • Program: Neprecizat

Cum ajungi la baruri

Pentru a ajunge la oricare dintre ele, ai următoarele opțiuni de transport public.

  • Cum ajungi: 
  • Cu autobuzele publice EMT numărul 31  stația Mare Nostrum pentru ElOcho, la stația Mare Nostrum Alboran pentru Tres14Beach și Patacona și la stația Paseig Maritim Mendizabal. Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.
  • Cu tramvaiul (tranvia) liniile 4 și 6 până la stația Eugenia Viñes. De aici cu autobuzul 31 până la una din stațiile de mai sus. Despre cum să circuli cu Metrovalencia și Tranvia (tramvaiul), citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stația 170 (Isabel de Villena – Mendizábal). De aici este de mers pe jos o distanță de 1,2km până la cel mai depărtat, ElOcho. Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Dacă vii în Valencia până pe 15 august 2021, îți recomand Expoziția ”El Oro de Klimt”, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Valenciabonita.es, rețelele sociale ale barurilor.

Fotografiile articolului sunt luate de pe conturile de socializare ale barurilor. În fotografia articolului este chiinguito La Mas Bonita.

 

Programul slujbelor unor parohii românești din Comunitatea Valencia în Săptămâna Mare și Noapte de Înviere 2021

Cum am primit multe întrebări despre programul slujbelor din Săptămâna Mare și Noaptea de Înviere al bisericilor românești din Comunitatea Valencia, m-am gândit că ar fi util un articol pe subiect.

Pentru informații actualizate, m-am adresat unor persoane din comunitatea religioasă și am postat pe grupurile de români rugămintea de a le comunica.

Până la ora redactării articolului am primit informații despre parohii din Alicante, Alcoy, Torrente, Villareal, Lliria și ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Valencia.

În măsura în care voi primi și de la alte parohii, am să actualizez articolul.

Am împărțit parohiile pe provincia din care fac parte.

Alicante

Parohia Ortodoxă Alicante

– Facebook: Parohia Ortodoxă Alicante

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică ”Sfântul Nicolae” Alicante

– Adresă parohie: Ermita San Roque, Calle San Roque no. 19, 03002, Alicante

– Tel.: Preot Radu Bokor – 606.330.132

– Facebook: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică ”Sfântul Nicolae” Alicante.

Parohia ”Sf. Ierarh Iachint de Vicina” Alcoy

– Adresă parohie: Calle Enginyer Cort Merita nr. 6, Alcoy, Alicante

– Tel.: 666.392.254

– Facebook: Parohia ”Sf. Ierarh Iachint de Vicina” Alcoy

Parohia Ortodoxă Elche

Slujba de Înviere va avea loc sâmbătă la ora 19:00.

– Adresă parohie: Poligono Industrial, Calle Adsubia no. 13, 03206, Carrus, Alicante.

– Facebook: Parohia Ortodoxă Elche

Parohia Ortodoxă Gandia Playa

– Sâmbătă, 1 mai:

  • 10:00 – Sfânta liturghie ”Aielo de Malferit”
  • 17:00 – Slujba Învierii urmată de împărțirea ”Paștilor”

– Duminică, 09:00 – Slujba Învierii Domnului urmată de Sfânta liturghie.

– Luni, 09:30 – Sfânta liturghie.

– Adresă parohie: Plaza del Temple San Pedro y Pablo, Gandia

– Tel.: Preot: 667.929.117, 677.712.214

Valencia

Parohia Ortodoxă Torrente

Program liturgic Săptămâna Patimilor:
– Luni, marți, miercuri ora 17.00 – Denie, Spovedanie
– Joi, 09.30 – Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, ora 17.00 – ”Denia celor 12 Evanghelii”.
– Vineri (zi aliturgica) ora 17.00 – Denia Prohodului Domnului
– Sâmbăta 08.30 – Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
* Ora 14.00 Canonul Învierii. ”Paștile” se vor împărți începând cu ora 15.00.

* În intervalul 15.00 – 21.30 se pot lua ”Paștile” și Lumină.

– Adresă parohie: Calle Virgen de la Soledad nr 10, Torrente, 46900, Valencia (Carrer Mare de Deu de la Soledad 10, Torrente, 46900, Valencia).

– Facebook: Parohia Ortodoxă Torrente

Parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Valencia

Parohia Ortodoxă Lliria

Program liturgic Săptămâna Mare:

Deniile încep la ora 18:00, de duminică seara, 25 aprilie și până joi seara, 29 aprilie – ”Denia celor 12 Evanghelii”

Vineri: scoaterea Sfâmtului Epitaf și Prohodul Învierii Domnului.

Sâmbătă, 1 mai – Sânta Liturghie de dimineată, urmată de împărtășirea copiilor din parohie, apoi de sințirea ”Paștilor”

* Începând cu ora 12:00 și până la 20:00 se pot lua Sânta Lumină și ”Paști”

* În intervalul  17:00-19:00 va avea loc Slujba de Înviere

Duminică dimineață, 2 mai – Sfânta Liturghie (ca de obicei).

– Adresă parohie: Lliria, Calle Rascanya nr. 3.

– Tel.: Preot Alin Resiga – 688.475.137

– Facebook: Parohia Ortodoxă Lliria

Parohia ”Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”

– Adresa parohiei: Calle Doctor Serrano nr. 15, Rusafa, Valencia

– Facebook: Parohia ”Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”.

Parohia Ortodoxă Puerto de Sagunto

Program liturgic Săptămâna Mare:

– Luni – Miercuri la 19:00 – Denie

– Joi la 09:00 – Sfânta Liturghie și la 18:30 ”Denia celor 12 Evanghelii”

– Vineri la 18:30 – Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos

– Sâmbătă la 19:00 – Canonul Învierii

* Credincioții vor putea lua Lumină și ”Paști”

– Duminică la 10:00 – Sfânta Liturghie

* Cei care nu au luat ”Paști” sâmbătă, vor putea lua duminică.

– Adresă parohie: Iglesia Nuestra Señora de Begona, Av. 9 de Octubre nr. 1, Plaza Alamenada, 46520, Puerto de Sagunt.

– Tel: Preot Valentin Lupașcu – 642.837.219

– Facebook: Parohia Ortodoxă Puerto de Sagunto

Castellon

Parohia “Sfântul Ioan Gură de Aur” Villareal

Programul slujbelor din Săptămâna Mare:
Duminica Floriilor – Utrenia și Sf. Liturghie cu binecuvantarea ramurilor 9:20
– Duminică, luni, marți, miercuri, joi și vineri – Denia începând cu ora 17:00.
– Joi la 9:30 – Vecernia și Sf. Liturghie.
– Sâmbăta Mare – Împărtășirea copiilor începând cu 08:30, Sfânta Liturghie 10:30, împărțirea “Paștilor” începând cu ora 14:00.
– Duminica înâi după Paști – Sfanta Liturghie la 9:30 urmată de a doua înviere, Vecernia, când vor putea primi ”paști” cei care nu au ajuns sâmbătă.

* Se poate lua ”Paști” și lumină sâmbătă, de la 14:00 până la 19:00.

– Adresă parohie: Villarreal, Calle Juan Baptista Llorenz, nr. 29.

– Tel.: 607.154.169

– Facebook: Parohia “Sfântul Ioan Gură de Aur” Villareal

Parohia ”Sfântul Cuvios Ioan Scărarul” Requena

– Duminica Floriilor ora 19.00 Denie.
– Luni seara ora 19.00 Denie.
– Marți seara ora 19.00 Denie.
– Miercuri seara ora 19.00 Denie.
– Joi dimineața ora 09.30 Sf. Liturghie, ( Cina cea de Taină ).
– Joi seara ora 18.30 Denia celor 12 Evanghelii.
– Vineri dimineață ora 10.00 Scoaterea Sf. Epitaf, ( Aerul ).
– Vineri seara ora 18.30, Denia Prohodului Domnului.
-Sâmbătă dimineața, ora 09.30, Sf. Liturghie.
* De la ora 16.00, vom ieşi cu Sf. Lumină şi vom continua Canonul Învierii, iar dvs. veți putea lua Sfânta Lumină până la 21.30, dar şi duminică toată ziua.
– Duminică dimineața ora 09.30 Sf. Liturghie. Iar de la ora 16.30, A doua Înviere.

– Adresă parohie: Carretera Madrid Valencia N III, Calle Desvio 19, Requena, Castellon.
– Facebook: Parohia ”Sfântul Cuvios Ioan Scărarul” Requena

Parohia Ortodoxă Vinaros 

Program liturgic în săptămâna patimilor – Sfintele paști 2021

•Joi, 29 aprilie:
– 10:00 Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
– 11:30 Taina Spovedaniei
– 17:00 Denia celor 12 Evanghelii

•Vineri, 30 aprilie:
– 10:00 Scoaterea Sfântului Epitaf și Taina Spovedaniei
– 17:00 Prohodul Domnului

•Sâmbătă, 1 mai:
– 09:30 Împărtășirea copiilor
– 16:00 – Slujba de Înviere – “Veniți de luați lumină!”
* Lumină și ”Paști” se pot lua în intervalul 16:00-20:00

•Duminică, 2 mai – Sfintele Paști
– 09:00 Slujba Învierii
– 10:00 Sfânta Liturghie
– 11:30 Vecernia din ziua de Paști (A doua Înviere)
* Se va împărți ”Paști” credincioșilor care nu au putut ajunge sâmbătă

– Adresa parohiei: Carrer Salines Xr. nr. 25, 12500, Vinaros, Castellon.

– Tel.: Preot Nicolae Bogdan Păunescu – 677.353.691

– Facebook: Parohia Ortodoxa Vinaros 

Precizări

* Reprezentanții parohiilor fac apel la participanți să vină pe rând ca să se evite aglomerația și să respecte regulile sanitare în vigoare.

* Accesul în incinta bisericilor se va face cu respectarea condițiilor de capacitate aferente fiecărui lăcaș de cult și ale normelor în vigoare (mască, utilizarea gelului și distanta de siguranță)!

*  Pentru orice întrebări și  lămuriri, adresați-vă parohiei respective la coordonatele de contact din postare.

* * *

Surse de informații: Informațiile publicate sunt comunicate de parohii.

Fotografia articolului aparține publicației Gherlainfo.ro

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

Dacă vrei să vii în vacanță în Valencia cu animalul de companie, înainte de a porni la drum e bine să știi câteva reguli.

Articolul de față se referă la regulile aplicabile în spațiile publice și pe mijloacele de transport în orașul Valencia, pe tren în Comunitatea Valencia și pe linia de autobuze ALSA, pentru că legătura între diferitele destinații din comunitate, inclusiv de la și către aeroportul Manises, este făcută de acest operator (cel mai mare transportator de persoane din Spania).

Reguli pentru spațiile publice din Valencia

Din motive lesne de înțeles, am să fac referire doar la câini.

În spațiile deschise, câinele va fi ținut în lesă, iar cei cu potențial periculos vor purta botniță.

În tot orașul Valencia există spații special amenajate pentru câini, îngrădite. Ele sunt marcate cu un semn, o tablă pe care este un câine.

Există șo locuri speciale pentru a-și face nevoile, da rnu sunt atât de dese. Dacă ieși cu câinele pe stradă, asigură-te că ai la tine mănușă și pungă pentru a strânge mizeria după el. De asemenea, și o sticlă cu apă cu care să stropești după ce a urinat. Mai ales vara, din cauza căldurii, miroase foarte rău. Dacă ești prins că nu aduni mizeria după câine, poți fi amendat!

La terasele localurilor, dacă localul respectiv nu interzice expres, este permis cu animalul de companie.

Câinii nu au voie în piscinele publice și pe plaje.

Cu toate acestea, am văzut frecvent persoane plimbându-se cu câinele pe malul mării. E adevărat că se întâmpla dimineața devreme sau seara târziu, nu în sezon de plajă când stă lumea la soare. În niciuna dintre situații nu am văzut un câine în lesă și marea majoritate erau de talie  mică, puțini de talie medie. Probabil este una din situațiile frecvente în Spania, în care deși legea prevede ceva anume, în realitate sunt tolerate situațiile contrare fără consecințe de amendă.

În ceea ce privește statul la plajă cu un câine, nu am văzut pe nimeni.

Plaje canine în provincia Valencia

În provincia Valencia sunt trei plaje la care este permisă intrarea cu un câine. Ele sunt:

  • Pinedo, în intervalul 15 iunie-30 august. În restul anului este interzis a se intra cu câinele. Plaja Pinedo se află la sud de Valencia și este cea mai apropiată de oraș. Cum ajungi la această plajă, afli pe harta Google aici.
  • La Torreta-Santa Elvira, în localitatea El Puig. Se află la nord de Valencia, este o plajă de nisip și pietre. Se spune că este una dintre cele mai bune plaje pentru câini din întreaga comunitate. Cum ajungi afli pe harta Google aici.
  • Alboraya, la nord de Valencia. Este o plajă de nisip. Cum ajungi, afli pe harta Google aici.

Cum nu am fost la niciuna dintre aceste plaje, nu pot spune nimic despre calitatea lor, rămâne să le încerci tu.

  • Care sunt plajele canine în Comunitatea Valencia, afli aici (articolul este în spaniolă, dar denumirile localităților le înțelegi fără să fii cunoscător al limbii spaniole).
  • Despre plajele din Valencia poți afla  mai mult din articolul Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare.

Câinii nu vor avea voie în următoarele incinte:

  • În unitățile alimentare.
  • În locurile de divertisment public.

În localurile, magazinele, unitățile care permit intrarea cu câini, trebuie să fie ținuți într-o lesă de maxim 2m și, dacă au potențial periculos, să poarte botniță.

Transportul cu autobuzele publice ale EMT

Dacă vrei să te deplasezi cu autobuzele companiei publice de transport din Valencia, EMT, însoțit de animalul de companie, trebuie să știi următoarele:

– Ai nevoie de cardul de călătorie special pentru el, Tota EMT Mascota. Cardul permite deplasarea pe toate liniile de autobuz publice ale EMT în Valencia fără restricții.

  • Pentru a aplica pentru acest card, trebuie să completezi un formular de cerere, să prezinți originalul cărții de identitate sau al pașaportului cu o copie a acestuia, carnetul de sănătate actualizat și o fotografie de pașaport a animalului.
  • Cardul se solicită și se obține de la birourile de ”Relații cu clienții” ale EMT.
  • Cardul costă 5 euro, este valabil doi ani și poate fi reîncărcat.

Animalul însoțitor nu trebuie să cântărească mai mult de 15 kg, trebuie să aibă cip de identificare și să călătorească într-o cușcă portabilă de maxim 45x35x25 cm.

  • Fără cușcă pot călători doar câinii însoțitori, ghid ai persoanelor cu dizabilități, cei ai instructorilor canini și ai forțelor de securitate (dar pe ultimii nu i-am văzut niciodată în autobuz).

– Când urci în autobuz, trebuie să te asiguri că ai un loc în care nu deranjezi ceilalți pasageri și să așezi cușca pe poală sau la picioare.

În acelaș autobuz sunt permise doar trei animale de companie.

Nu este permis accesul animalelor exotice, otrăvitoare sau potențial periculoase.

Coordonate de contact

Poți obține informații în engleză (whatsapp, telegram, email), dar și despre oficiile ”Relații clienți” (locații, program și programare), la coordoantele din acest link.

  • Cum te deplasezi cu autobuzele companiei publice de transport în Valencia și ce titluri de călătorie ți se potrivesc ca turist, afli aici.

Cardul EMT pentru animalul de companie arată astfel:

Transportul cu metroul și tramvaiul 

Dacă te deplasezi cu animalul de companie cu metroul sau tramvaiul în Valencia, nu trebuie să cumperi un titlu de călătorie.

Animalul trebuie să fie de dimensiuni mici și să stea în transportor (cușcă).

Fără cușcă pot călători doar câinii însoțitori, ghid ai persoanelor cu dizabilități, cei ai instructorilor canini și ai forțelor de securitate.

  • Despre cum te deplasezi cu metroul în Valencia și titluri de călătorie recomandate, afli aici

Coordonate de contact

Centre informații clienți, locații fizice în Valencia, program de funcționare, în link-ul de aici.

Telefon: +34. 900 46 10 46

Programul:

  • De la 06:00 la 24:00 în zilele lucrătoare..
  • De la 07:00 la 24:00: Sâmbăta, duminica și sărbătorile legale.

Cu taxiul

În ceea ce privește taxiurile în Valencia, nu există reglementări, depinde de șofer. Probabil că dacă animalul este în transportor un există nicio problemă.

  • Informații despre cum te deplasezi cu taxiul în Valencia, găsești aici.

Transportul cu trenul

Poți călători cu animalul de companie pe trenurile de lungă distanță (AVE, Euromed, Intercity și Alvia), de distanță medie și locale (Media distancia și Cercanías), în următoarele condiții:

– Numai cu bilet pentru animalele de companie și să nu ocupe loc.

  • Biletul este gratuit dacă călătorești la clasa întâi, la clasa mare sau în scaunul Grand Comfort. În caz contrar, costul biletului va fi de 25% din prețul în Clasa Standard sau Clasa Standard +.

Animalul să fie mic, respectiv câine, pisică, dihor și pasăre (nu pasări de curte) și să nu cântărească mai mult de 10 kg.

Animalul să fie permanent într-o cușcă cu dimensiunile maxime 60x35x35 cm.

O persoană poate fi însoțită doar de un singur 1 animal de companie.

Biletele combinate tren + autobuz nu includ animalul de companie.

Câinii de îndrumare și asistență călătoresc întotdeauna gratuit și nu sunt supuși limitărilor de greutate sau de transport.

Înainte de a călători, verifică toate condițiile de transport și documentația necesară. Informații complete în limba engleză găsești aici.

Informații referitoare la Cercanías Valencia, răspunsuri la întrebări de interes, afli aici (nu am găsit rubrică de contact direct).

Cu autobuzele ALSA

ALSA este cel mai mare operator de transport de persoane din Spania.

Autobuzele sale leagă localități aflate la distanțe mai mari (a nu se confunda cu liniile metropolitane, care leagă Valencia de localități apropiate).

Am ales regulile ei pentru transportul animalului de companie pentru că operează pe întreg teritoriul Comunității Valencia, dar și pentru a le lua ca reper în cazul altor companii de transport.

De la Aeroportul Manises, Valencia are linii directe către Denia, Gandia și alte stațiuni, astfel că s-ar putea să te intereseze care sunt condițiile de transport dacă vii cu animalul de companie.

– Este permis maxim un singur animal de companie per persoană.

Animalul trebuie să fie domestic, mic (câine, pisică, dihor, pasăre, dar un de la fermă), cu greutatea de maxim 10 kg.

– Numai în situații excepționale și cu permisiunea tehnicianului, șoferul poate permite alte animale de companie nepericuloase în aceleași condiții, al căror cost va fi același ca și pentru transportul oricărui alt animal.

Animalul de companie va călători într-un transportator, cușcă furnizată de călător, în cala vehiculului. Cușca va fi închisă pe toată durata transportului.

– Autobuzele din clasa Supra au un portbagaj complet independent, de dimensiuni mari, dotat cu ventilație pentru a asigura o bună calitate a aerului pe timpul călătoriei.

– Autobuzele din clasa Premium, au un bagaj independent, de dimensiuni mari, iar animalul de companie se bucură de același aer condiționat ca și pasagerii.

Alte reguli aplicabile transportului animalului de companie cu autobuzele ALSA

Trebuie să aibă vârsta de peste 12 săptămâni.

– Trebuie să fie microcipat.

Să fie însoțite de documentația necesară pentru identificarea animalului și actualizată cu toate vaccinările de reglementare pentru regiunea de origine și destinație (card de sănătate sau pașaport, actualizat și în vigoare).

Să fie deparazitat intern și extern.

– Să fie complet sănătos, fără răni și să se poată deplasa fără ajutor.

Femelele însărcinate nu au voie să călătorească și nici cele care au născut în decurs de o săptămână.

–  Experții veterinari recomandă să nu călătoriți cu animalele de companie la datele și orele când temperatura ambiantă este peste 25 ° C.

Toate regulile referitoare la călătoria cu animalul de companie, le poți vizualiza aici.

  • Dacă ALSA circulă pe o rută de interes pentru tine, poți verifica aici.

Dacă vrei să știi pe ce plaje ai voie cu câinele în Comunitatea Valencia, poți afla aiciArticolul este în spaniolă, dar poți înțelege după hartă și numele locurilor.

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze 

– Când să vizitezi Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Cum ajungi din aeroport în gările din Valencia

Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Ce monumente și muzee poți vizita gratis afli aici și aici.

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce poți face cu copiii în Valencia

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

– Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor

Aici afli mai multe informații despre Parcul Turia, cel mai mare parc al Spaniei.

– Despre natură, parcuri și grădini poți afla mai multe aici și aici .

– Despre Parcul Cabecera, al doilea parc mare al Valenciei, aproape de Bioparc, poți citi aici.

Dacă ești adult și vrei să te copilărești, citește despre Parcul Guliver.

 – Ești interesat de artă, ți-ar plăcea să vezi picturi de El Greco, Caravaggio, atunci citește Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

* * *

Surse de informare: Emtvalencia.es, Metrovalencia.es, Renfe.com, Alsa.com, Visitvalencia.com, Redcanina.es.

Fotografia articolului aparține publicației online Turismocanino.es, iar cea din interiorul articolului publicației Lasprovincias.es.