Cum să mănânci ieftin și bun în Valencia

Dacă sejurul tău e de mai multe zile și ai bugetul limitat, vei fi interesat unde se mânâncă ieftin și bun în Valencia.  Nu mai spun că sigur vei vrea să știi și un loc unde se mănâncă cu specific. După ceva căutări, am găsit acest loc, iar în articolul de față îți voi spune despre el.

Mulți dintre străinii care s-au stabilit aici, preferă Valencia Madridului și Barcelonei în primul rând pe motiv de costuri.

În privința prețului la cazare și chirie, da, diferențele sunt notabile, dar la mâncare, nu. Din contră,  în Madrid vei găsit multe localuri care oferă un meniu de prânz la 11-12 euro/persoană. În Valencia abia acum au început lucrurile să se schimbe.

Dacă  mergi într-un restaurant de nivel mediu în Valencia, nu ieși mai ieftin de 14 euro/persoană. După câteva zile de luat masa ”afară” s-ar putea să constați o gaură în portofel. Fiind în vacanță poți alterna soluțiile, astfel încât să-ți faci și poftele, iar bugetul să nu fie prea afectat.

Gustos, ieftin și bun în Valencia

Soluția ca să mănânci bun și ieftin în Valencia, sunt localurile pe care e scris ”Comida para llevar” (în traducere aproximativă ”mâncare de luat ”) sau ”Comida casera” (mâncare făcută în casă).

Specific lor este faptul că nu oferă locuri unde să stai și să mănânci, ele doar mâncarea. Sunt niște bucătării industriale, amenajate cu aragaze, plite, rotisoare unde se gătește mâncarea. Se pregătesc mai multe feluri, iar unele locuri au și un  meniu al zilei.

Astfel de localuri se găsesc peste tot  în Spania, deci și în Valencia.

Unul din lucrurile pentru care spaniolii sunt admirați este că știu să îți trăiască viața. Așa că tot mai puțini își petrec timpul în bucătărie și aleg să cumpere de la ”comida para llevar”. Este valabil mai ales pentru cei care muncesc, care la ora 14 iau pauza de masă. Este ora la care restaurantele se umplu, iar astfel de locuri sunt și ele aglomerate.

Ele sunt foarte numeroase, trebuie doar să fii atent, când ești pe stradă să te uiți după ele. Cred că apare câte unul la fiecare sută de metri.

Mâncare  cu specific local

Cum nu sunt tocmai prietenă cu gătitul, dar am și grijă de buget, am căutat un loc unde potă să mănânc ieftin și bun în Valencia.

În urmă cu vreo trei ani am descoperit un astfel de loc.  Se cheamă ”Asador Boro” și este în zona  portului.

Inițial nu am văzut decât paella și puntillas (pui de caracatițe prăjiți), probabil doar asta mă înteresa. În timp, am văzut însă că meniul este foarte divers.

Aici vei găsi paella valenciană (cu pui și carne de iepure), paella de mariscos (cu fructe de mare), fideúa (în loc de orez este fidea cu fructe de mare), aroz al horo (orez la cuptor cu roșii și cârnați), pui și cartofi la rotisor, cod prăjit, pulpe de pui cu cartofi (o mâncare cu sos), calamari prăjiți, falcă de porc, vinete umplute. Acestea sunt felurile de mâncare preparate specifice sau preparate tradițional.

 

Localul are în meniu mai multe feluri de mâncare inclusiv pizza, dar și un meniu al zilei. Dacă sunteți multe persoane și vrei să fii sigur că vei găsi anumite feluri, poți suna să îți rezerve ce vrei. Ție îți va rămâne doar să te duci, să plătești și sp iei mâncarea.

Am încercat mai multe astfel de localuri în zona în care locuiesc și ”Asador boro” mi s-a părut cel mai bun. Oricum, dacă cumpăr de atâta timp, îți dai seama că vorbesc de o constanță a calității mâncării.

Iar unul din lucrurile pe care îl apreciez foarte mult la ”Asador” este faptul că mâncarea nu e excesiv de sărată.

În toate celelalte locuri pe care le-am testat mâncarea a fost sărată. Nu este doar părerea mea, am auzit și pe alții, străini, plângându-se de același lucru. Un amic spaniol a recunoscut că ”noi, valencienii mâncăm mai sărat”.

Feluri de mâncare și prețuri

Meniul zilnic la ”Asador Boro” este de 6 euro. Sunt două feluri de mâncare, în fiecare zi este altceva, și un mic desert.

O porție de fideua și una de paella, probabil în jur de 350 gr fiecare costă 8,25 euro. Aici o porție de paella este 4,50 euro, doar fideua este puțin mai scumpă.

Dacă vrei să încerci mai  multe feluri de mâncare, am să îți spun una din experiențele mele și cât a costat: o porție de fideua, o jumătate de pui la rotisor și trei jumătăți de cartofi la rotisor. Prețul: 10,50 euro.

În cazul ”Asador Boro”, dacă ai să comanzi mai mult de 30 de euro, vei avea parte de o reducere de 20%.

Cum îmi place orezul, o perioadă am comandat obsesiv paella, schimbând doar uneori cu fideua. Patronul, care este prezent zi de zi servind, m-a îndemnat în una din dăți să încerc și altceva:
– Să știi că avem și meniul zilei, dacă vrei să schimbi. Sunt alte feluri de mâncare. Iar vinerea pregătim cocido completo!

Ce este cocido completo

Atât mi-a trebuit să aud de cocido. Îl cunoscusem cu ceva timp în urmă, mâncând într-un banal restaurant din cartier.

Cocido este un fel de mâncare tradițional în Spania, doar că are denumiri regionale. De origine, este din zona Maridului.  În regiunea valenciană este cunoscut sub numele de ”puchero valenciano” sau ”cocido completo”. Se prepară prin fierberea mai multor legume (aici cartofi, morcovi, năut, ceapă) cu diverse feluri de carne (de porc, de pui, de miel, cârnați,  chiftea).

Acest fel de mâncare este un fel de doi în unu pentru că acoperă atât felul întâi, cât și pe al doilea. Zeama în care au fiert cele de mai sus se amestecă cu caldo,  o zeamă ( scuze de exprimare, dar nu știu cum să o definesc, care se găsește semipreparată șți în supermarketuri) . Ceea ce rezultă este supa care se servește caldă. Felul al doilea este compus din  legumele și carnea însoțite eventual de diverse sosuri și bine-nțeles de un pahar cu vin roșu.

 

Sper să nu-ți fi provocat o furtună în stomac sau în gură, am vrut doar să știi despre ce e vorba. Dacă vei vedea undeva ”cocido completo” sau ”puchero valenciano” să știi despre ce e vorba. Mie îmi place atât de mult că spun că-i o mâncare de dai cu căciula în papagali! Am adaptat puțin vorba noastră românească. La ”Asador boro”,  cocido este mâncarea din meniul de vineri.

În loc de concluzii

Mâncarea de la ”Comida para llevar” este evident, o opțiune mult mai economicoasă decât un restaurant și de multe ori și mai gustoasă.

Un alt plus al acestor tip de localuri este faptul că au deschis chiar în timpul prânzului, în general între 12.00 și 16.00. Cum știi, în Spania este ora siestei și foarte multe restaurante sunt închise în acest interval.

Acest articol se vrea informativ și nu exclusivist. În urma citirii lui aș vrea să reții că:

  1. Nu este o reclamă plătită la ”Asador Boro”!! Este un loc de unde cumpăr mâncare de mai mult timp, sunt mulțumită de calitate și am vrut să știi și tu. Știu cum este să fii nou într-un oraș nou, recunoscut pentru mâncarea lui tradițională și să nu ști decât locurile turistice.
  2. Nu în toate localurile ”Comida para llevar” se mănâncă bine!!! Înainte de a cumpăra, întreabă pe cineva din oraș, gazda sau la hotelul la care stai. El pot să îți recomande un astfel de loc cu mâncare bună, sunt cele mai indicate persoane. Dacă nu ai pe cine întreba, intră pe Google și dă o căutare după astfel de localuri sau pe Tripadvisors. Mai ale pe ultimul vei găsi și impresiile celor care au mâncat acolo!

Dacă vrei să mănânci ieftin și bun în Valencia, acum ai o variantă în plus! Eu îți urez alegeri inspirate, informate și ”Poftă bună!”

Informații utile

– Adresa ”Asador boro”: Avenida del Puerto, 86, Valencia 46023

– Program: Zilnic 12.00-15.45, inclusiv duminica.

– Web:  http://www.asadorborovalencia.com/

Cum ajungi:

* Cu autobuzele rețele de transport municipale EMT, liniile 4, 92

* Cu bicicleta. Despre rețeaua de biciclete a municipalității, poți citi aici.

Ce este horchata

În Valencia, mai ales în locurile turistice, vei întâlni vânzători ambulanți de horchata sau localuri numite horchaterii. M-am gândit la primele mele zile aici, când mă întrebam ”ce este horchata?” și mi-am dat seama că sunt binevenite câteva informații.

Am pregătit articolul de față, care să facă puțină lumină.

Ce înseamnă horchata

Horchata este denumirea generică pentru o varietate de băuturi răcoritoare din lapte de plante, de obicei cereale. De obicei, termenul este urmat și de numele cerealei respective și înseamnă ”lapte de …..”.

Cuvântul orchata provine din latinescul ”latte hordeata”, care la rândul său vine din hordeum (orz). Se referă la o tradiție mediteraneană a băuturilor pe bază de cereale.

Horchata valenciană este făcută din chufas (termenul spaniol pentru ”tiger nuts”, nuci de tigru). Ele sunt tuberculii plantei cu aceeași denumire, Cyperus esculentus.

În regiunea valenciană, dar și în Spania, termenul de orchata se referă la cea făcută din chufas, chiar dacă de multe ori termenul nu e cuprins în denumire. În Cordoba, Andaluzia, este specifică horchata de almendras, orchata de migdale.

Orchata în timp și spațiu

Se spune că horchata este băutura faraonilor, fiind folosită încă din Egiptul antic. Asta este concluzia după ce în morminte și sarcofage au fot găsite chufas. De asemenea, autori persani și arabi din antichitate au menționat beneficiile digestive și dezinfectante ale nucilor de tigru, care au fost folosite și ca băuturi medicinale pentru calitățile lor energetice și diuretice.

Horchata se pare că a pătruns în regiunea valenciană pe la anul 1000 DH, odată cu cucerirea musulmană. Prima atestare documentară datează din sec. al XIII-lea și menționează horchata ca băutură similară celei de azi. Inițial se pare că era făcută din migdale, dar, din motive de economice și de rentabilitate, locul lor a fost luat de chufas.

Acest tip de băutură cu aromă asemănătoare laptelui de plante se găsesc și în alte părți ale lumii ca soiuri de horchata sau kunnu (Mali și Nigeria). În sudul Italiei și în Malta, orzata este orchata de migdale, în Franța, cea de orz este denumită orgeat. Există, de asemenea, horchata de orez sau ovaz în Mexic sau horchata ecuadoriană. În Cuba, Venezuela și Puerto Rico se face cu semințe de susan. Această băutură în diferite variante este consumată în aproape toată America Latină.

Horchata valenciană

Horchata este originară din localitatea Alboraya, Valencia. În prezent ea se cutivă în șaisprezece localități din regiunea valenciană. Condițiile naturale de aici, absența altitudinilor montane, fertilitatea terenurilor, pământul nisipos, apa și clima bună dau nucilor de tigru o savoare specială și le fac mai dulci.

Horchata este o băutură foarte populară în Spania. Numeroase studii arată că, după bere, este băutura cea mai consumată în Spania pe timpul verii.

Horchata, pastilă de sănătate

Horchata este o băutură răcoritoare preparată cu apă, zahăr și nuci de tigru umede sau măcinate. Pentru îmbunătățirea aromei se folosesc scorțișoară și coajă de lămâie.

Gustul horchatei este strâns legat de procedeul de preparare și ingredientele folosite. Pentru un gust autentic se recomandă orchata ecologică, neîmbogățită cu zahăr. În prezent, această variantă a devenit foarte populară.

Horchata poate fi consumată de persoanele vegetariene, vegane, dar și de cele care au alergii la nuci, gluten sau lactoză. Chufa este considerat super-aliment datorită proprietăților sale nutriționale incredibile. Este bogată în minerale (fosfor, calciu, potasiul, magneziu și fier), grăsimi nesaturate, proteine și vitamine (vitaminele C și E) și are un aport important de enzime ce ajută digestia. Horchata îmbunătățește hipertensiunea arterială și este recomandată în dietele fără colesterol. Datorită aportului mai mic energetic este mai bună decât laptele de soia.

NASA are în vedere includerea acestui fruct în dieta astronauților.

Unde poți să bei horchata

De obicei, spaniolii beau horchata la merienda, gustarea de după-amiază, dar se poate bea oricând în timpul zilei. Tradițional ea se servește cu fartons. Sunt produse de patiserie în formă de baghete mai mici. Interiorul lor este dintr-un aluat mai fânat, iar la exterior sunt pudrate cu zahăr .

Vara se bea rece, de cele mai multe ori granizado, adică cu bucăți de gheață în ea. Localurile o servesc după preferința consumatorului, așa că o poți mânca chiar și cu înghețată.

Fiind o băutură atât de populară, există localuri dedicate, numite horchaterii. În ele puteți  bea și cafea, dar produsele specializate sunt horchata și fartons. În centrul vechi al Valenciei, cea mai vestită orchaterie este Orchateria Santa Catalina  și recent deschisa Orchateria Daniel, un magazin al celei renumite din Alboraya.

Orchata se găsește și în localuri cu alt specific, motiv pentru care vei vedea afișe la intrarea unora spunând „Hay Horchata„. În limba spaniolă înseamnă ”Avem horchata”.

Experiența autentică

….. cu horchata o vei avea în Alboraya, localitate învecinată orașului Valencia. Orchateria Daniel are localul său cu tradiție.

Este simplu de ajuns, se află chiar în apropierea stației de metrou Alboraya. Despre cum te deplasezi cu metroul în Valencia, am scris într-u articol separat.

În Alboraya fiind, poți vizita și Muzeul Horchata. O casă veche de secole, El Machistre găzduiește un muzeu dedicat explicării cultivării nuci de tigru și producției de horchate.  Este obligatorie programarea vizitei.

În loc de concluzii

Valencia este un oraș ce merită vizitat nu numai pentru obiectivele sale turistice, ci și pentru oferta sa culinară. Un sejur în Valencia reprezintă o scurtă călătorie într-o lume complexă, a tradițiilor, istoriei, artei și gastronomiei, iar horchata este fără îndoială una dintre emblemele sale.

 

Cafeneaua Mayan – savoare de Guatemala în inima Valenciei

Dacă am despica gustul unei mâncări sau băuturi ca pe un fir în patru, am realiza că, la o-nghițitură, străbatem teritorii și chiar multe țări. Fiecare ingredient cu particularitățile lui poartă o fărâmă din spiritul locului de obârșie.

Există însă o băutură a cărei origine, deși știută ca îndepărtată și exotică, ne întoarce la noi: cafeaua. Aroma ei, mai ales a celei de dimineață nu ne poartă prin Kenya, Brazilia sau Indonezia, dar ne trezește toată energia dinăuntru și ne aduce în prezent.

De la o cafeau de nevoie ……

O dimineață de pe la jumătatea lui martie, plecasem la vânătoare de fallas-uri prin Valencia. Eram lângă Torres de Quart, Turnurile Quart, câd corpul îmi transmitea tot mai neliniștit că mai vrea o cafea. Una băusem înainte de plecare, altfel n-aș fi reușit să ies din casă.

”Mayan Coffees” sau cafeneaua Mayan. E scris în dreptunghiul alb desenat pe peretele gălbui, sub o cană mare, cu conturul verde. Sub ea, tot cu verde: ”Cultivăm. Prăjim. Servim”. De-a lungul peretelui, spre intrare, niște table suspendate, una în spatele celeilalte, se mișcă ușor în vânt. Prima îmi atrage atenția: ”Cafea de la ferma noastră”.

Odată ce le-ai trecut pragul, unele localuri te surprind. Interiorul îți oferă o altă imagine decât cea la care te așteptai văzându-le de-afară. La ”Mayan”, prevestirea galbenului din exterior, de atmosferă caldă, simplă și plăcută se continuă și în interior.Ca și când o pensulă uriașă a pictat totul dintr-o  mișcare.

Chiar în fața intrării, un bar mic, cu două scaune. Sunt ocupate de un cuplu. De partea cealaltă o mașină de prăjit cafea. Înaintez ușor nesigură, neștiind dacă să cer la bar sau să merg la masă, dar când dau cu ochii de aglomerația de pe jumătatea stângă a barului, mă opresc. O tavă cu croisante, un bol cu portocale și două suporturi de sticlă cu picior, de sub ale căror capace par a râde o prăjitură cu mere și una cu morcovi. De fapt, ce mai rămăsese din ele. Cea de morcovi era ceva mai mult de jumătate. Nuanțele de maro, consistența blatului, dar și a glazurii care nu era țeapănă, sunt pentru mine semnele unei prăjituri de casă.

Recomandare cu surprize

Doamna alături de care ajunsesem, văzându-mi privirea lungă, mă îndeamnă în engleză:

– E foarte bună, încearc-o!!

Întorc capul spre ea. Un chip blând și luminos, de o frumusețe elegantă îmi inspiră încredere, așa că decid să beau cafeaua cu o felie de prăjitură.

Aștept ca baristerul să se uite la mine. Nu vreau să îl deranjez, pare într-o lume a lui. El, mașina de cafea, ceștile, pe care le întoarce cu fața în sus, cana în care toarnă lapte și celelalte ustensile din jur. Sunt acolo, în acel local, dar totuși separați de restul spațiului prin ceva: de mișcările lui scurte și sigure care arată că știe exact ce face.

Cred că simțurile îi sunt adaptate mediului de lucru, că nici n-apuc să termin gândurile și întorcându-se spre mine, mă întreabă ce vreau.

– Un capucino și o prăjitură cu morcov.

– Imediat!

…… la o călătorie în Guatemala.

Mă duc spre partea din spate a cafenelei, la o poliță-bar din dreptul ferestrei și mă cocoț pe scaun. Înălțimea scaunului îmi oferă avantajul de a studia în jur fără să par curioasă. Locația nu e mare, să aibă poate zece mese cu totul. Ce atrage și dă sentimentul de familiaritate, nu sunt atât dimensiunile, cât decorațiunile și desenele de pe pereți. Suportul de șervețele așezat într-o găină sau cocoș tricotat, maro cu galben, niște mingi mari și ovale, portocalii, prinse într-un cui, circuitul cafelei de când e floare până când ajunge-n cană desenat cu verde, cantitatea de cafea din fiecare tip al băuturii pictată în dreptul barului. În spatele a două fotografii alb-negru cu Turnurile Quart în anii ’60, un desen ce mă duce cu gândul la cultura Maya. Este reprezentat tot circuitul cafelei, dar prin simboluri și linii.

– Cafeaua și prăjitura! mă trezește vocea celui care îmi aduce comanda.

Când soția e în bucătărie …..

Poate că rândurile de față ar fi trebuit să înceapă din acest moment: când am sorbit cafeaua și am mestecat o bucată de prăjitură pentru că în ele am găsit ceva mai mult decât ingredientele obișnuite. Că n-a fost o părere aveam să aflu când m-am dus să plătesc. De fapt mi-am creat ocazia de afla câte ceva.

– Gustoasă tarta asta de morcovi, e făcută în casă?

… soțul dă din casă

Cel care mă servise e la bar. Zâmbește ușor și îmi spune:

– E făcută de soția mea! și arată spre bucătărie. O cheamă pe Gladys, îi spun că mi-a plăcut.

– Mulțumesc! Îmi place să fac prăjituri, e o rețetă din familie! Și ce nu e al meu, spun asta! Uite, cum sunt croisantele! Pe ele le cumpăr! Prăjitura cu morcov una pe zi.

Îmi povestește puțin despre blat, care nu e nici sec, dar nici foarte însiropat și despre morcovii pe care îi folosește. Nu îi aud cuvintele, doar le înghit cu noduri.

Generații dintr-o cafea

– Și cafeneaua? întreb, intuind că ei nu sunt niște simpli angajați.

– Cafeneaua am deschis-o în urmă cu cinci ani. Când bunica mea a lăsat moștenire plantația de cafea, La Morenita (Guatemala), ne-am gândit să facem ceva mai mult! De trei generații familia noastră se ocupă de cafea! Am vrut să aducem oamenilor povestea cafelei, să știe tot procesul, de la arbore și până când ajunge în ceașcă…. Plantația noastră nu e mare, are o suprafață de 4000mp și se află la o altitudine de 1350m și ceea ce ajunge azi la ”Mayan” este rezultatul muncii oamenilor de acolo. Am format o cooperativă și în ea lucrează persoane de toate vârstele, îmi spune Gladys și face o pauză, probabil să vadă dacă am înțeles.

Fața nevăzută a cafelei

Zâmbesc în semn de plăcere, dar nu văd esențialul. Continuă:

– Pe plantație lucrează și copii! În America de Sud e sărăcie …… De aceea avem bolul acela (n.a. și-mi arată cu mâna bolul imens de sticlă de pe bar în care sunt monede). Tot ce se strânge acolo merge la copii. Forța de muncă de pe plantațiile de cafea este mult subevaluată!! Companiile mari au cumpărat plantații și plătesc lucrătorii cu foarte puțin. Noi nu am vrut să o vindem pe a noastră și nici să profităm de pe urma celor care muncesc așa că am format cu ei o cooperativă, iar câștigurile le împărțim. De doi ani exportăm și în Orientul Mijlociu și pentru asta suntem foarte bucuroși, pentru că ferma noastră se susține din eforturile proprii, putem să îi plătim pe oameni astfel încât să fie mulțumiți! Iar toate fermele de cafea cu care colaborăm sunt ale particularilor, nu aparțin unor companii.

O cafea cu spună de pasiune

O privesc și ascult pe Gladys cum vorbește și mă întreb oare ce iubește mai mult: cafeaua sau spiritul de comunitate? Deși, dacă stau bine să mă gândesc, cam greu să vorbești despre ele separat. Cafeaua are nevoie de colectivitate ca din arbore să ajungă licoare, iar pe de altă parte, orice comunitate când se reunește, o face în jurul unor căni cu cafea. În drumul ei cel lung, cafeaua unește invizibil existențe.

– Toată cafeaua de aici este de pe plantația noastră!! Noi o prăjim aici, noi o preparăm, nimeni nu intervine în procesul ăsta înafară de noi! Sunt importante solul în care crește arborele, aciditatea lui, temperatura la care crește și mai ales tot ce se întâmplă după ce e culeasă.

– Am văzut desenele astea, îi spun arătând la cele de pe pereți.

– Da, reprezintă circuitul cafelei. Aici este ca o poveste, are și text, e pe înțelesul oricui, iar aici, mai simplu și în stil guatemalez. Am vrut să atragem atenția celor care vin aici asupra procesului cafelei! Este unul lung și presupune multă muncă!! Uite, la orice masă ai sta, vezi unul dintre desene! îmi arată răsucindu-se ușor pe loc.

Familia de la cafenea

– E tare plăcut aici la voi, la cafeneaua Mayan e o atmosferă ca de familie!

– Păi suntem o familie! El e soțul meu, Oscar (n.a. cel care îmi adusese cafeaua și prăjitura), iar ea este mama mea, dar nu lucrează aici, adaugă râzând. Mi-o arată pe doamna de la bar, cea care îmi recomandase prăjitura.

Mă întorc către ea și îi spun râzând:

– M-ai păcălit!!

Își dă ușor capul pe spate amuzată:

– De ce, nu a fost bună?

Doamna și domnul sunt americani, le place să călătorească și câteva luni pe an le petrec în Valencia. Le plac orașul, clima, oamenii …..

Ați vrea să-mi zâmbiți?

– Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă fac o poză tuturor. Asta doar dacă vreți și sunteți de acord să o pun în articol.

Aud un cor de ”Sigur!” Gladys și Oscar vin grăbiți și se așează alături de doamna și domnul. De partea cealaltă a barului, baristerul își vede de treabă fără să atragă atenția. Oscar îl strigă și îi face semn cu mâna să se alăture:

– Christian, vino! Vino și tu!! Doar ești parte din Familia Mayan!

Orice turist care ajunge în Valencia vizitează și Turnurile Quart, care sunt un obiectiv turistic. Odată ajunși aici, nu ratați cafeneaua Mayan, e chiar în spatele turnurilor! La prețuri decente o să aveți parte de o experiență cu savoare și zi de Guatemala!

Coordonate: Strada Murillo 54, lângă Turnurile Quart, Torres de Quart, 46001, Valencia

Program zilnic: 09.00-20.00

Informații suplimentare: se poate servi mic dejun și ceai.

 

O gustare în centrul Valenciei

Dacă ești în inima orașului Valencia, mai exact în Plaza de la Virgen și foamea îți dă târcoale, ai mânca ceva, dar nu pe săturate, am o recomandare: empanada de la ”Pizza del Carmen”. Le-am testat chiar eu și nu o dată, așa că vorbesc în ”foarte” și gustoasă cunoștință de cauză.
Empanadas sunt o varietate de patiserie făcută din cocă, al căror conținut poate fi dulce sau sărat. În cazul de față, sărat. Ele pot fi umplute cu carne, ton, ouă, roșii, spanac, brânză, șuncă cu mozarella, legume, ciuperci sau orice combinație dintre acestea. Sigur, sunt diferite tipuri nu se folosesc toate la un loc. Se pot prepara prin prăjire în ulei sau coacere în cuptor.
 
Ți-am lăsat gura apă? Te cred, știu cum este; eu însămi sunt o pofticioasă. Dar scopul articolului nu este să-ți fac în necaz, ci să-ți dau o informație utilă. Așa că rezistă, înghite-n sec și citește mai departe dacă ai de gând să vii prin Valencia.
 
Locul unde poți cumpăra așa ceva se numește Pizza del Carmen. Este pe Calle Cavallers sau Cavalleros, care pornește chiar din Plaza de la Virgen și se află undeva pe dreapta.
Ca aspect s-ar putea să nu-ți inspire încredere. Este genul de foarte mică afacere artizanală în care proprietarii sunt mai mult ocupați cu munca și mai puțin cu imaginea. Panourile de reclamă, roșii cu imagini de burgeri, cartofi prăjiți, empanada, sandwich-uri nu sunt deloc atractive. Fac trecătorului o prezentare a meniului: aici mănânci ceva ”pe fugă”.

Ce mâncare găsești?

În primul rând trebuie să știi că Pizza del Carmen nu este un local cu mese și scaune, deci nu poți mânca stând jos. Doar în picioare, la una din cele două tejghele mici prinse afară, de zid sau undeva în zonă, găsind un refugiu decorativ din piatră, cum am făcut eu. M-am așezat pe el, am rupt punga de hârtie în două și am savurat.
Mi-am cumpărat o empanada cu carne de vițel și una cu șuncă și mozarella și l-am rugat pe vânzător să mi le încălzească puțin în cuptor. Când am trecut la atac, am constatat din nou plăcut coca cea puțină. Aici e pusă doar ca să țină laolaltă ingredientele dinăuntru, nu ca în alte părți, în care ai impresia că în cocă s-a strecut din greșeală niște umplutură.
La cea cu carne am descoperit că avea și bucăți de ceapă și măsline, iar carnea nu se pierdea într-o pastă în care nu distingeai nimic. Și ca să fie bucuria mai mare, nici sărate, nici picante. Aveau gustul ăla așezat și potolit al unei mâncări căreia îi simți ingredientele. Iar pe deasupra erau făcute la cuptor și nu prăjite.
După cum spune și numele, în primul rând găsești pizza. Nu este o varietate mare, să nu-ți închipui că te duci și ai de ales între douăzeci de feluri de pizza. Eu nu am mâncat, dar chiar și bucățile din vitrină, la orice oră m-am dus, arătau apetisante. Sunt o persoană pretențioasă la mâncare, iar când văd bucățile de pizza obosite, mi se taie orice poftă. Apoi mai găsești calzone și canelone, patiserii italienești ce fac parte din aceeași categorie.

Cât costă?

Empanada sau empanadillas găsești la toate patiseriile din oraș. Până acum nu am plătit mai puțin de 1,50 euro. Și asta la dimensiuni și cantități mai mici. La Pizza del Carmen, o empanada costă între 1,80 și 2 euro și este mai mare decât găsești în patiserii. Un canelone costă între 3 și 3,50 euro, iar un calzone 4 euro.

Empanada, personaj internațional

Acest fel de mâncare nu este tipic spaniol. Empanada este doar denumirea spaniolă.
El este tradițional în multe alte țări sub nume specific locale: în Italia calzone, în Turcia börek, în Egipt de Hawawshi, în Siria, Egipt, Iordania, Liban, Palestina fatayer.
Originea sa se găsește în obiceiul păstorilor și călătorilor de a umple pâinea cu carne sau legume. Era mâncarea pe care și-o luau cu ei la drum. De-a lungul timpului, locul pâinii a fost luat de aluat și conținutul rece de cel gătit.

Câtă Spania atâta empanada

În Spania, empanadas sunt consumate în aproape toate regiunile, dar Galicia se consideră zona de origine.
Numele provine din cuvântul spaniol ”empanar” al cărui prim înțeles este „de a închide ceva în pâine pentru a coace în cuptor” (am făcut o traducere exactă). Ele au fost adaptate specificului fiecărei zone sau comunități. La patiseriile din orice parte a Spaniei le veți întâlni sub denumirea de ”empanadas”. Doar cele pregătite tradițional poartă alte denumiri și au conținutul diferit.
În Insulele Baleare sunt denumite formatjades și sunt umplute cu brânză sau carne, în Mallorca ”cocarrois” și au conopidă, spanac, migdale, stafide, nuci de pin sau ceapă. Bucătăriei madrilene îi sunt tipice empanadas cu carne de vițel sau ton. În Insulele Canare tradițional li se spune ”trucha”, adică păstrăv și sunt realizate din foetaj, fiind tradiționale de Crăciun. În Catalonia sunt cunoscute ca și ”clotxa” și sunt umplute cu roșii, șuncă, hering, legume sau cârnați. În Galicia, empanadas gallegascele mai comune sunt cele de ton, dar se fac și carne de porc, sardine, anghile, scoici, midii sau carne de pui.

În loc de concluzii:

Te rog nu mă înjura!! Sigur că ai fi putut savura o empanada în lipsa acestor informații! E posibil ca acum chiar să mă urăști! Dar m-a furat curiozitatea și am zis să o împart cu tine împreună cu mica mea experiență gastronomică. Dacă vii în Valencia, sigur îți vei aminti de acest articol. 🙂
PS: Pentru calitatea pozelor sper să mă scuzi. Am fost în locație într-un inerval orar însorit și oricât am încercat, cum era aglomerație, nu am putut închide ușile. 🙂

Buñuelos, tradiția gustului de ”Las Fallas”

Sărbătoarea ”Las Fallas” nu se adresează doar tuturor vârstelor, ci și tuturor simțurilor.

Dacă vederea este solicitată doar în timpul spectacolelor pirotehnice nocturne, așa numitele castele de foc, auzul în timpul fiecărei mascletá sau pe stradă, când pocnesc petarde, mirosul este luat cu asalt aproape în permanență. Pe de o parte sunt praful și fumul ce rămân în urma petardelor explodate, iar pe de alta aroma de buñuelos, care plutește peste străzi, de multe ori mergând cu trecătorul la pas.

După 1 martie, când începe numărătoarea inversă, spectacolele pirotehnice se desfășoară zi de zi și ritmul manifestărilor crește, orașul se umple de chioșcuri de buñuelos și churros.

Ambele sunt dulciuri tradiționale spaniole. În timp ce churros cu ciocolată se găsesc tot timpul anului, buñuelos sunt specifice anumitor perioade ale anului. În comunitatea valenciană, pe durata sărbătorii ”Las Fallas”. El sunt ca și gogoșile noastre românești, doar că sunt făcute din dovleac.

Se servesc cu ciocolată sau fără, doar pudrate cu zahăr. Ele se fac pe loc, de aici și mirosul care se împrăștie pe distanță bună, până întâlnește mirosul de la următorul chioșc și așa, orașul ajunge prins într-o aromă ce provoacă orice dietă.

Locațiile unde se fac și se vând sunt temporare, deci au strictul necesar funcționării și livrării produselor dorite. După lăsarea serii devin parcă rupte din poveste, cu becurile lor luminând și cu recipientele  de plastic pentru pus ciocolata lichidă atârnând de tavan.

Și pentru că e vorba de Spania, mai ales cele din cartiere, adună în jurul lor oameni cu chef de vorbă și poveste. Pentru mine e o plăcere să stau la o distanță și să urmăresc trecerea prin fața tarabei a pofticioșilor, a celor care nu știu ce cumpără și sunt curioși, a celor dornici de discuții sau a cunoscuților vânzătorilor.

Anul acesta, în Valencia au fost montate deja 119 astfel de chioșcuri, ceea ce face practic imposibil de evitat izul de buñuelos. Cine vrea să cunoască tradiția valenciană în timpul acestei sărăbători, nu poate rata degustarea măcar a unui buñuel. Ca să nu mai spun de farmecul ritualului de a te vizita fallas-urile, monumentele statuare, în timp ce se montează cu o pungă de buñuelos în mâini, degustându-le printre aprecieri.